Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat luni, la Bistriţa, că la mijlocul lunii iunie, va fi lansată o schemă de ajutor de stat pentru agenţii economici care dezvoltă investiţii în domeniul reciclării, relatează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"În jurul datei de 15 iunie, o să lansăm prima schemă de ajutor de stat pe care Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, o să o lanseze pentru toţi agenţii economici care doresc să-şi dezvolte investiţia în domeniul reciclării sau care doresc să-şi remodernizeze instalaţiile tehnologice prin accesarea Fondului pentru Mediu", a spus ministrul.

Potrivit Graţielei Gavrilescu, suma maximă ce poate fi accesată de un operator economic va fi de 5 milioane de lei.

Ministrul Mediului a precizat că, în acest an, se va pune un accent deosebit pe industria de reciclare din România.

"Anul 2019 este anul în care industria de reciclare din România trebuie să fie pe viteza a şaptea, astfel încât tot ceea ce producem să reciclăm, fie că este vorba despre deşeuri din ambalaje, fie că este vorba despre deşeuri municipale, fie că este vorba despre alte tipuri de deşeuri", a afirmat Gavrilescu.

Ministrul a adăugat că se încearcă introducerea în sistemul de garanţie-returnare şi a peturilor din plastic, aşa cum, în baza OUG 74/2018, s-a început cu sticla reutilizată, pentru o mai bună gestionare a deşeurilor rezultate din ambalaje.