O arie protejată de interes național, arată cu plugul la Sibiu / Ministerul Mediului cere ca "vinovații să fie pedepsiți exemplar"

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 16 aprilie 2019, 12:50 Actualitate | Mediu


Suvara sasilor inainte si dupa
Foto: captura TurnulSfatului.ro
Singura arie protejată de interes național din județul Sibiu, Șuvara sașilor, în care cresc narcise sălbatice, dar și specii rare protejate la nivel european, a fost arată cu plugul, scrie Turnul Sfatului. Specialiștii aproximează că pentru refacerea zonei, chiar și în condițiile în care acum este oprită orice altă intervenție, ar fi nevoie de cel puțin 20 – 25 de ani. Ministerul Mediului, Grațiela Gavrilescu, spune că a cerut intervenția imediată a Gărzii de Mediu, iar ”vinovații trebuie să fie pedepsiți exemplar”.

Descoperirea a fost făcută în cursul zilei de sâmbătă, 13 aprilie, când “arătura era încă proaspătă“, de către o studentă care dorea să documenteze lucrarea ei de licență despre orhideele din județ.
Zona a devenit des căutată de studenți și botaniști, pentru diversitatea speciilor rare de aici.

“Zona aceea este mlăștinoasă, uneori nu poți ajunge decât dacă ai cizme, dar în anii mai secetoși, precum au fost cei din urmă, se putea ajunge și mai ușor. Anul trecut, pe 15 mai, când am ajuns acolo, am văzut chiar pe mijlocul ariei protejate un șanț adânc, creat probabil pentru asanarea terenului. Anul acesta, Miruna Popa, o studentă care dorea să documenteze lucrarea ei de licență despre orhideele din județ a descoperit dezastrul: a fost arat tocmai locul pe care creșteau narcisele sălbatice“, spune Constantin Drăgulescu.

Ministerul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a scris luni pe Facebook că așteaptă până astăzi o informare a Gărzii de Mediu, iar ”vinovații trebuie să fie pedepsiți exemplar”
”Am cerut intervenția IMEDIATĂ a Gărzii de Mediu! Vinovații trebuie să fie pedepsiți EXEMPLAR! Sunt fapte ireparabile, pe care trebuie sa le prevenim, stopăm, pedepsim, până nu este prea tarziu! Mâine (azi, n.r.), până la ora 12.00, aștept informarea GNM!”, a scris luni deară pe Facebook Grațiela Gavrilescu.

Reprezentanții Facultății de Științe, domeniul Științele mediului, din cadrul Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu plănuiesc o intervenție de urgență în zilele care urmează.
“Vom merge cu mai mulți studenți să strângem bulbi și rizomi și tot ceea ce mai e de găsit pentru a le planta în cealaltă parte a ariei protejate, acolo unde am înțeles că deocamdată nu s-a arat“, mai spune prof. univ. Constantin Drăgulescu.

Șuvara sașilor este o zonă de aproximativ 20 de ha, aflată la limita administrativă dintre Tălmaciu și Sadu. În 1994 a fost declarată arie protejată de către autoritățile județene, fiind recunoscută ca atare la nivel național în anul 2000.

“Sunt o serie de plante rare care cresc acolo: patru sau cinci orhidee, stânjenei siberieni, brândușe, dar și narcise sălbatice. Poate cea mai importantă specie protejată este cea a unui fel de mărar sălbatic, care mai crește la noi în țară doar într-un loc din Banat“, descrie geobotanistul Constantin Drăgulescu, profesor universitar în cadrul Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu.

Aria protejată Șuvara sașilor face parte, potrivit site-ului Turnul Sfatului, din sitului de importanță comunitară Frumoasa, a cărui administrare fost preluată din 2016 de către Consiliul Județean Alba (situl se întinde pe teritoriul județelor Sibiu, Alba, Vâlcea și Hunedoara). Pentru acest sit a fost elaborat un plan de management și, mai apoi, demarate celelalte lucrări birocratice astfel încât proprietarii de terenuri peste care se suprapun ariile protejate să primească plăți compensatorii prin intermediul APIA.

Toate aceste demersuri, însă, s-au oprit după ce din vara anului trecut, brusc – fără nicio consultare publică prealabilă – Guvernul condus de Viorica Dăncilă a aprobat o ordonanță de urgență prin care custozii ariilor naturale protejate sunt înlocuiți cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – o structură care la momentul emiterii ordonanței avea 90 de angajați.
Abia în cursul acestui an a fost elaborat un regulament de organizare și funcționare a ANAP-ului, iar până la publicarea acestui articol, Turnul Sfatului nu a primit un răspuns dacă, în județul Sibiu, Agenția națională are sau nu reprezentanți angajați.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















8397 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    Gavrileasca (Marţi, 16 aprilie 2019, 13:17)

    Tritonul [utilizator]

    Acum tsatsa Gavrilescu s-a scos, ca cica aratura nu-i in rezervatie. Dar cine este de vina ca limitele rezervatiilor sunt trasate complet aiurea, nu tinand cont de patrimoniul natural din teren? Nu tot ministerul mediului?
    • +5 (5 voturi)    
      Nu (Marţi, 16 aprilie 2019, 15:28)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui Tritonul

      Gresit! De vina e Soros, Pahontu si serviciile!
  • +13 (13 voturi)    
    imaginea acestei guvernari (Marţi, 16 aprilie 2019, 13:27)

    voxpopulix [utilizator]

    Crizata asta de ministru se agita la fel de fiecare data. De parca i-ar pasa, de parca are timp de rahaturi de genul asta cand ea este ocupata pana peste cap cu luat spaga de la industria ....defrisarilor.

    La fel vorbea acum cateba zile si de cei care au pus la pamant pomii plantati de un grup de elevi pe langa bucuresti. A mai decalrat dupa cine si de ce? Sau dureaza un an sa afle?


    Asta este guvernarea PSD. Nu facem nimic, distrugem tot, spagi si amanari.
  • -3 (3 voturi)    
    Poliția zice că nu se confirmă povestea asta (Marţi, 16 aprilie 2019, 14:37)

    gabrield [utilizator]

    "Astfel, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Consiliului Județean Alba, în calitate de administrator al rezervației naturale Șuvara Sașilor, polițiștii au efectuate cercetări preliminare, inclusiv măsurători ale terenului, cercetări în urma cărora s-a constatat că aspectele prezentate, în speță distrugerea unui teren destinat culturii de narcise, nu se confirmă."
  • +4 (4 voturi)    
    Pana la urma asa se confirma unitatea nationala (Marţi, 16 aprilie 2019, 14:41)

    Zummm [utilizator]

    Prin distrugere. Cine poate sa spuna ca muntenii, moldovenii sau ardelenii sunt mai altfel unul decat celalalt ?
  • +4 (4 voturi)    
    adevăratele întrebări (Marţi, 16 aprilie 2019, 14:45)

    placutesuedeze [utilizator]

    cine să răspundă?
    cine să pedepsească
    și pentru cine?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version