Comisia Europeană dorește să elimine unanimitatea în materie de politici fiscale pentru energie și mediu, pledând pentru adoptarea deciziilor cu majoritate calificată, scrie AFP.

Arias CaneteFoto: Comisia Europeana

Într-un raport publicat marți, executivul european argumentează în favoarea unui vot al statelor membre cu majoritate calificată, ținând cont de ponderea populației.

"Este absolut esențial pentru cadrul nostru fiscal să ofere stimulentele potrivite consumatorilor și să faciliteze implementarea tehnologiilor emergente esențiale pentru o economie circulară, neutră pentru mediu, cu economisire de energie", a pledat comisarul european pentru Acțiunea pentru Climat Miguel Arias Canete.

"Astăzi, cadrul fiscal pentru energie, vechi de 16 ani, este din acest punct de vedere evident depășit", a adăugat el.

Majoritatea calificată, în fața rezistenței anumitor state, ar putea permite avansarea unor reforme, cum ar fi spre exemplu taxa pe cărbune.

De o manieră mai generală, Comisia Europeană a propus la jumătatea lui ianuarie abandonarea progresivă pentru regula unanimității pentru deciziile în materie fiscală în UE.