Eco Rom Ambalaje a integrat la sfarsitul anului 2007, 917 companii care au pus pe piata 661.000 tone de ambalaje. Din aceasta cantitate, aproximativ 240.000 tone au fost reciclate.

„Anul 2008 este marcat de o crestere cu 300% a obiectivului de reciclare la hirtie si metal, si de 50% la sticla si lemn”, a declarat Mugurel Radulescu, presedintele Consiliului de administratie al Eco Rom, intr-un comunicat de presa.

Eco Rom preia de la clientii sai obligatia de a organiza activitatea de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje si de a furniza anual informatii privind indeplinirea obiectivelor legale catre autoritatile competente. In vederea indeplinirii obiectivelor sale, Eco Rom Ambalaje incheie parteneriate cu autoritatile locale, cu societatile de salubrizare si transport si cu firmele specializate in reciclare.

Societatea s-a infiintat la sfarsitul anului 2003, de un grup de companii care activeaza in Romania si care au luat initiativa implementarii sistemului ”Der Grüne Punkt” la noi in tara. Membrii fondatori sunt: Argus, Ball Packaging Europe, Chipita Romania, Coca-Cola HBC Romania, Heineken, Mars Romania, Munplast, Pepsi Americas, Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan.