Un consilier prezidenţial din Serbia a evocat vineri posibilitatea unei intervenţii militare sârbe în Kosovo, după decizia Parlamentului de la Priştina de formare a unei armate, dar Alianţa Nord-Atlantică a îndemnat ambele părţi să dea dovadă de reţinere.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nikola Selakovici, un consilier al preşedintelui sârb Aleksandr Vucici, a declarat că armata sârbă ar putea trimite trupe şi ar putea declara Kosovo teritoriu ocupat, conform agenţiei Associated Press, citate de Mediafax.

Administraţia de la Belgrad a catalogat decizia de înfiinţare a armatei kosovare drept "cea mai mare ameninţare directă la adresa păcii şi stabilităţii regionale".

Goran Rakici, liderul etnicilor sârbi din Kosovo, a catalogat "inacceptabilă" decizia privind armata kosovară, argumentând că "acest lucru arată clar că Priştina nu vrea pace". Rakici i-a îndemnat totuşi pe etnicii sârbi din Kosovo să "manifeste reţinere şi să nu răspundă la provocări".

O eventuală intervenţie militară sârbă în Kosovo ar genera o confruntare directă cu mii de membri ai Misiunii NATO de menţinere a păcii, inclusiv cu militari americani.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat Serbia şi Kosovo să evite escaladarea conflictului. "Reiterez apelul adresat Priştinei şi Belgradului de a menţine calmul şi a evita orice declaraţii şi acţiuni care pot conduce la escaladarea tensiunilor", a spus Jens Stoltenberg.

Alianţa Nord-Atlantică a denunţat decizia Kosovo de a transforma structurile de securitate în armată şi va reanaliza "nivelul angajamentului" în relaţia cu Administraţia de la Priştina, relatează site-ul cotidianului Le Figaro. "Regret că a fost luată această decizie în pofida preocupărilor NATO. Consiliul Nord-Atlantic va fi nevoit să reanalizeze nivelul de angajament al NATO în relaţia cu Forţele de securitate din Kosovo", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Parlamentul de la Priştina a adoptat vineri un proiect de lege prin care Forţele de securitate sunt transformate în armată, decizia fiind contestată puternic de minoritatea sârbă şi de Serbia.

"(...) Considerăm că momentul luării acestei decizii este greşit. Toate părţile trebuie să aibă grijă ca decizia să nu conducă la amplificarea tensiunilor în regiune", a subliniat Jens Stoltenberg.

Entitatea Kosovo, care are o populaţie de 1,8 milioane de locuitori, este protejată de trupe NATO de la proclamarea independenţei în anul 2008.