Prima hartă a ecosistemelor intacte de pe Pământ arată că doar cinci țări sunt responsabile pentru cea mai mare parte a acestora, dar este nevoie de o acțiune globală pentru a le proteja. Astfel, Australia, Statele Unite, Brazilia, Rusia și Canada dețin 70% din ce a mai rămas din regiunile salbatice din lume, relateazăThe Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cercetătorii de la Universitatea din Queensland (UQ) și Societatea pentru Conservarea Vieții Sălbatice (WCS) au realizat pentru prima dată o hartă care stabilește care țări sunt responsabile pentru natura care este lipsită de activitatea industrială grea.

Conservaționiștii cer ca țintă conservarea a ecosistemelor vulnerabile ale planetei, înainte de Convenția pe Diversitate Biologică din noiembrie, în care țările semnatare lucrează la un plan pentru protejarea biodiversității dincolo de 2020.

Datele exclud zonele sălbatice neatinse din Antarctica și din largul mărilor, care nu sunt cuprinsă de granițele naționale.

Lucrarea vine după ce echipa de oameni de știință a produs date în 2016 care au caracterizat salbaticia terestră rămasă a planetei, iar în 2018 a examinat care părți ale oceanelor lumii au rămas libere de efectele dăunătoare ale activității umane.

Ei au descoperit că peste 77% din teren - cu excepția Antarcticii - și 87% din ocean au fost modificate prin intervenție umană.

"Acum doi ani am făcut prima analiză a zonelor sălbatice pe uscat", a spus autorul principal, James Watson.

"În această nouă analiză am creat o hartă globală și am intersectat-o cu frontierele naționale pentru a ne întreba: cine este responsabil?"

Cercetătorii spun că regiunile sălbatice pot fi protejate "numai dacă sunt recunoscute în cadrul politicilor internaționale".

Ei cer o țintă internațională care protejează 100% din toate ecosistemele intacte rămase.

"Este posibil să avem o țintă de 100%", a spus Watson. "Toate națiunile trebuie să oprească industria din a intra în acele zone", a mai spus el.