"Legea a intrat în circuitul legislativ, ieri a primit avizul pozitiv de la Comisia pentru mediu din Senat, urmează să meargă la Comisia pentru administraţie publică pentru raport, va veni votul la plen şi apoi se reia procedura la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Practic, ieri a fost făcut primul pas şi a primit avizul pozitiv în unanimitate la Comisia pentru mediu din Senat", a declarat, pentru AGERPRES, Mihai Goţiu, cu ocazia dezbaterii "Bucureşti: sub asediul betoanelor".
El a mai vorbit şi despre situaţia marilor oraşe din România, care sunt confruntate cu problema pierderii spaţiilor verzi.
"După 1990, în special datorită presiunii imobiliare, faptul că aceste spaţii verzi au constituit o tentaţie pentru afaceri şi una cauzată de o înţelegere greşită a autorităţilor administraţiei publice locale a funcţiunilor unui spaţiu verde şi cea mai generală problemă a fost ideea de a face parcări în spaţiile verzi, în parcuri. Mai este şi o a treia cauză - o reprezintă modul în care anumite spaţii verzi din parcuri sunt amenajate, fără a se ţine cont de nişte reguli. Nu suntem în situaţia în care pierdem nişte spaţiu verde, ci suntem în situaţia în care acest spaţiu este administrat greşit, astfel încât nu-şi îndeplineşte toate utilităţile", a mai spus Goţiu.
El a mai arătat că la Cluj, precum şi în Bucureşti s-a încercat "rezolvarea problemei" prin includerea unor păduri şi a unor parcuri de la periferia oraşelor în intravilan şi atunci se invocă îndeplinirea cerinţelor privind spaţiul verde.