Peste 2.000 de persoane au participat duminică la un protest în apropierea unei păduri seculare din vestul Germaniei în încercarea de a împiedica o companie să defrișeze pădurea pentru a face loc unei exploatări miniere, au anunțat autoritățile, potrivit agenției de știri DPA, citată de Mediafax.

Padure seculara 2Foto: USER UPLOADED

Poliția a interzis accesul în pădurea Hambacher, aflată în apropiere de Koln și Aachen, și încearcă să evacueze activiștii ecologiști care s-au ascuns aici, după ce sâmbătă au arestat 34 de persoane, nouă dintre aceștia suferind răni.

Activiștii ecologiști au ocupat pădurea în urma cu șase ani, construind o serie de tuneluri și adăposturi la mare înălțime în copaci. Autoritățile au decis recent să evacueze terenul și susțin că protestul ecologiștilor reprezintă un risc de incendiu.

Pădurea seculară, în care trăiește o specie protejată de lilieci, se află în apropierea unei mine de cărbune care ar urma să fie extinsă.