Orașe Curate, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban, și Comune Curate, campanie dedicată mediului rural, își continuă traseul prin județul Argeș, vizitând orașul Câmpulung și încă 13 comune.

Campania ECOTIC "Orase Curate" si "Comune Curate" - CampulungFoto: ecotic

În perioada 28 august – 11 septembrie 2018, ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Consiliul județean Argeș și A.D.I. Servsal Argeș, încurajează cetățenii din județul Argeș să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Pentru predarea unui deșeu de peste 35 kg, deponenții vor primi un tichet cadou în valoare de 20 de lei, iar pentru deșeurile între 20 kg și 35 kg, un tichet de 10 lei. Persoanele care predau deșeuri cu greutate între 5 kg și 20 kg vor fi înscrise în mod automat la tombolă și pot câștiga premii atractive constând în tichete cadou în valoare de 50 lei fiecare.

Centrele de colectare sunt amplasate la sediile Primăriilor din orașele și comunele participante. Programul acestei etape este următorul:

• Godeni, Poienarii de Muscel, Mioarele (28 august - 8:00 – 16:00)

• Bughea de Jos, Bughea de Sus, Albestii de Muscel (30 august - 8:00 – 16:00)

• Campulung Muscel, Lerești (4 septembrie - 8:00 – 16:00)

• Valea Mare Pravat, Stoenești, Cetățeni (6 septembrie - 8:00 – 16:00)

• Dragoslavele, Rucăr, Dâmbovicioara (11 septembrie - 8:00 – 16:00)

„Campania de conștientizare și colectare din județul Argeș continuă, ajungând de această dată în Câmpulung și în alte 13 comune. Astfel, încercăm să sensibilizăm locuitorii județului Argeș asupra importanței colectării separate a deșeurilor reciclabile și îi încurajăm să predea în mod selectiv deșeurile care pot fi reciclate, în special deșeuri de echipamente electrice și electronice” declară Gabriel Moiceanu, Director Executiv A.D.I. Servsal Argeș.

România, în calitate de țară membră a UE, are obligația să atingă o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) până în anul 2020. În acest sens, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare și colectare în rândul populației.

„Orașe Curate” este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv în mediul urban, în timp ce campania „Comune Curate” se adresează publicului din mediul rural. Alături de autoritățile publice și de mediu locale, ECOTIC a informat și continuă să informeze locuitorii din zeci de orașe și comune din toată țara asupra necesității colectării DEEE, punând la dispoziție puncte de colectare specializate.

În 2017 și în prima parte a lui 2018, ECOTIC a desfășurat 31 de campanii care au informat aproximativ 320.000 de persoane.

Pentru mai multe detalii accesațiwww.ecotic.ro

Despre ECOTIC: ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteti un e-mail la logistica@ecotic.ro.