[P] INTERVIU Un mediu curat influențează în mod pozitiv starea de bine a populației

de     Smile Media
Luni, 4 iunie 2018, 10:21 Actualitate | Mediu


Cif curata Romania
Foto: Smile Media
Oamenii sunt adesea preocupați de nivelul de trai și de starea de bine pe care o resimt, însă puțini sunt cei care iau în calcul, pentru nivelul echilibrului personal, aspecte precum mediul în care trăiesc sau mediul înconjurător. 

Studii de specialitate au arătat faptul că persoanele care locuiesc în spații curate se declară mai fericite decât cele care își desfășoară activitatea de zi cu zi în locuri mai puțin îngrijite. Astfel, pornind de la această idee, anul acesta, campania „Cif Curata Romania” a ales mai multe comunități locale unde să se implice și să facă curat.

Au fost selectate 4 orașe – Iași, Sinaia, Oradea și Drobeta Turnu Severin - iar pentru fiecare dintre ele au fost propuse câte două locuri pentru a fi înfrumusețate. Locurile care să fie curățate au fost alese online, prin intermediul voturilor, în special de către reprezentanți ai comunității locale. Aceștia au fost și invitați să participe efectiv la acțiunile de curățare. Mai mult, oricine își dorea să participe în campanie, se putea înscrie pe pagina de Facebook Cif, iar miza era o excursie într-unul din cele 4 orașe, la schimbul implicării efective în acțiunile de cleaning.

Sociologul dr. Alexandru Zodieru explică de ce spațiile curate din orașe influențează comunitățile, fie ele mai mari sau mai mici, și de ce este esențial ca oamenii să se implice în astfel de acțiuni comune de înfrumusețare și îngrijire a spațiilor publice pentru a îmbunătăți starea de spirit a fiecăruia.

Pornind de la ideea că ne plac locurile frumoase, în ce măsură gradul de curățenie dintr-un oraș se resimte în starea generală de spirit a populației?

Preocuparea oamenilor pentru estetic rămâne o constantă a existenței noastre, de aceea locurile și lucrurile care ne bucură privirea joacă un rol important în activitățile zilnice. Beneficii similare cu cele obținute din admirarea locurilor estetice pot fi obținute și prin privirea spațiilor curate și îngrijite din oraș.

Starea de spirit generală a unui oraș este direct influențată de gradul de curățenie al acestuia. Bineînțeles, în orice așezare umană găsim zone frumos îngrijite și atent curățate și zone caracterizate de o curățenie precară. Mulțumirea cu gradul de curățenie a cartierului și a orașului în care locuim este esențială în menținerea unui tonus ridicat și a unei stări de spirit bune pentru fiecare din noi.

Conform unui studiu Eurostat publicat recent, peste două treimi dintre bucureşteni erau nemultumiţi de curăţenia oraşului în anul 2015. Nu este indicat să tragem imediat o concluzie puternică deoarece studiul a fost realizat cu 3 ani în urmă, perioadă în care este posibil ca percepția locuitorilor Bucureștiului cu privire la starea orașului să se fi schimbat. Printre orașele ale căror locuitori nu erau mulțumiți de gradul de curățenie se regăsesc: Madrid, Budapesta, Atena, Berlin, Bruxelles şi Paris.

Plecând de la acest studiu, trebuie menționat că numeroase studii internaționale au identificat legătura dintre un mediu înconjurător curat și starea de sănătate percepută. Aceasta „afectează”, la rândul ei, starea de spirit a individului ce se răsfrânge asupra comunității. 



Este mediul înconjurător un element care să influențeze fericirea oamenilor? Dacă da, cum se întâmplă acest lucru și cum sunt influențate comunitățile, în general, de mediul în care trăiesc?

Mediul înconjurător are o influență directă asupra sănătății noastre fizice și psihice, iar o stare bună a acestora poate conduce la o gândire sănătoasă. Perspectiva pozitivă asupra vieții este un factor ce influențează fericirea. De asemenea, inițierea unor ritualuri de înfrumusețare a mediului înconjurător apropiat, precum propria locuință, poate aduce un strop de fericire zilnică. Un exemplu este conceptul hygge (hoo-ga sau hue-ga) din cultura daneză, acesta referindu-se la crearea unei atmosfere confortabile, îmbietoare și calde (en: cosy) ce ajută la menținerea sau stimularea stării de bine.

Campania „Cif Curata Romania” a plecat de la ideea aceasta că locurile curate îmbunătățesc starea de bine a populației. Astfel, a încercat să contribuie, prin implicarea comunității, la înfrumusețarea unor spații relevante pentru 4 orașe din România: Iași, Sinaia, Oradea și Drobeta Turnu Severin. Aici au fost alese locuri funcționale, cu însemnătate mai degrabă practică, cum ar fi spații de întâlnire, zone pe unde oameni aleg să se plimbe sau pe unde trec zilnic. La Oradea, de exemplu, Cif a curățat un pasaj pietonal pe unde oamenii treceau zilnic, iar membri ai comunității au ales să se implice și au contribuit la înfrumusețarea spațiului. De asemenea, la Sinaia a fost curățată esplanada din centrul orașului, o zonă extrem de tranzitată și de cunoscută de întreaga comunitate locală, dar și de către turiștii care aleg stațiunea.
  
Impactul mediului înconjurător asupra comunităților este un subiect ce a stârnit interesul cercetătorilor. Printre țările în care au fost realizate astfel de studii se numără: Spania, Olanda, China, Australia etc. Toate aceste proiecte de cercetare au identificat că reabilitarea, reamenajarea sau curățarea spațiilor publice au avut impact pozitiv asupra stării de sănătate și asupra gradului de implicare în comunitate a locuitorilor.  
   
Un mediu înconjurător estetic și curat încurajează membrii comunității să dezvolte proiecte la nivel local ce vor avea efecte directe asupra mediului. Astfel de demersuri vor potența frumusețea cartierelor și vor putea crește coeziunea membrilor comunităților mici (ex. scară de bloc, stradă).

Implicarea oamenilor în evenimentele locale organizate prin campania Cif Curăță România sunt un exemplu pentru astfel de acțiuni comune. Reprezentanții locali pot să implementeze proiecte precum crearea unei mici grădini în spațiile verzi din fața/spatele blocului, recondiționarea băncilor din fața blocurilor, recondiționarea scării/fațadei blocului și chiar implicarea în acțiuni de înfrumusețare, cum sunt evenimentele Cif Curăță România. Exemplu stă faptul că în fiecare oraș, locuitorii din proximitate au intervenit în acțiunile de curățate organizate și s-au oferit voluntari pentru a contribui la curățarea locul ales.

Când au constatat oamenii (în istorie) că și aspectul lucrurilor și al locurilor unde trăiesc este esențial pentru un stil de viață sănătos? Putem face o paralelă între perioada contemporană și perioade anterioare (cel puțin 50 de ani în urmă)?

Componenta estetică a fiecărui loc sau lucru joacă un rol important în viața oamenilor. Numeroase studii internaționale au demonstrat că un caracter plăcut al locurilor și obiectelor influențează în mod pozitiv starea de bine a oamenilor și spiritul de apartenență la comunitate. Bineînțeles, oamenii s-au bucurat de locurile și lucrurile frumoase și înainte ca cercetătorii să le adreseze întrebări mai abstracte sau punctuale.

Identificarea cu exactitate a unui moment în istorie în care oamenii au înțeles că aspectul locurilor și lucrurilor contribuie la starea lor de sănătate și de bine este extrem de dificilă. Avem exemplele arheologice-istorice ale picturilor rupestre ca forme inițiatice de artă vizuală și cele ale operelor arhitecturale, sculpturilor și picturilor din perioada antică (ex. Egipt, Mesopotamia, Grecia,  Roma).

Forumul, templele, palatele imperiale, monumentele comemorative și construcțiile de relaxare și recreere au jucat rolul de inimi ale comunităților și au contribuit la bunăstarea locuitorilor. Pe baza cunoștințelor actuale dobândite prin cercetare, putem atribui spațiilor publice romane funcția de întărire a relațiilor din cadrul comunităților. De asemenea, activitățile desfășurate în spațiile destinate relaxării puteau contribui la starea de sănătate psihică și fizică a romanilor.


 
Campania „Cif Curăță România” a pornit de la ideea că „locurile curate fac oamenii fericiți”. În termenii acestei afirmații, este stilul de viață adoptat în concordanță cu aspectul mediului înconjurător?

Mediul înconjurător și stilul de viață sunt într-un permanent dialog ce se traduce prin schimbarea calității vieții fiecăruia dintre noi. Stilul de viață este determinat de numeroase variabile ce influențează direct sau indirect modul în care ne petrecem o anumită etapă din viață. Acesta se poate modifica în funcție de influența variabilelor.

Mediul înconjurător ne poate determina să ne menținem neschimbat stilul de viață sau să țintim către un stil de viață mai bun sau, chiar, ideal. Spre bucuria noastră, a tuturor, putem să ne petrecem frânturi din timpul nostru liber în aceste spații plăcute privirii. Fie ele inimi ale comunității sau locuri mai puțin cunoscute din oraș, toate aceste spații din jurul nostru ne fac să prețuim clipa și stilul nostru de viață. Mai mult, spațiile curate ne ajută să echilibrăm starea de spirit, atât la nivel individual, cât și de grup. Oameni din locuri îngrijite au raportat emoții generale pozitive spre deosebire de indivizi care locuiesc în spații mai puțin curate.

De aceea, misiunea Cif este aceea de a reîmprospăta diverse locuri din comunități locale din România și de a contribui la starea de bine a oamenilor. Anul acesta, „Cif Curăță România” a instalat în locurile unde a făcut curățenie și piese de mobilier urban, care să contribuie la înfrumusețarea și aspectul acestor spații. Cu cât mai curat și îngrijit este un mediu, indiferent dacă este natural sau construit, cu atât comunitatea care locuiește acolo va avea o stare mai bună.
     



Citeste mai multe despre   


















616 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version