95,9% din apele de îmbăiere din Grecia au calitate excelentă / Bulgaria și România, ultimele poziții

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 1 iunie 2018, 5:49 Actualitate | Mediu


Locurile de imbaiere de pe Litoralul Marii Negre - Romania si Bulgaria
Foto: ArcGIS
95,9% din apele de îmbăiere din Grecia au o calitate excelentă, potrivit raportului Agenţiei Europene de Mediu. Grecia ocupă astfel locul al patrulea la nivel european, dar revendică "medalia de aur" la numărul de locuri verificate întrucât în primele trei ţări - Luxemburg, Malta şi Cipru a fost controlat un număr mult mai mic de zone de îmbăiere, potrivit Rador, care citează Kathimerini.

Raportul vizează cele 28 de ţări UE plus Elveţia şi Albania. În 2017, aşadar, au fost verificate 21.801 de zone de îmbăiere din care 85% au avut o calitate excelentă şi dar 1,4% au fost de proastă calitate. 

Locurile de îmbăiere sunt urmărite de statele membre în baza normelor legislaţiei comunitare, prin prelevarea succesivă de probe în perioada cuprinsă între sfârşitul primăverii şi până la mijlocul toamnei. În Grecia au fost verificate în 2017 1.598 de puncte (numai trei în râuri şi lacuri, celelalte în mare) timp de cinci luni. Conform raportului 97% din ape sunt de calitate bună sau excelentă. În raport se mai vorbeşte despre poluarea din Golful Saronikos, care a făcut ca 11 zone de îmbăiere să rămână închise publicului timp de două luni. 

Grecia ocupă, cu 95,9% locul patru în UE la apele de calitate excelentă pentru îmbăiere, după Luxemburg (100%), Malta (98,9) şi Cipru (97,3%). În aceste trei ţări însă a fost verificat un număr mai mic de zone: 12 în Luxemburg, 87 în Malta şi 113 în Cipru. Locul al cincilea este ocupat de Austria (95,1% cu 263 de zone), iar locul al şaselea este ocupat de Croaţia (93,5%, 976 de zone). 

Pe ultima poziţie se află Bulgaria, unde doar 44,2% din zonele de îmbăiere sunt de calitate excelentă, urmată de România cu 50% şi Albania cu 54,9%. 

Primele trei ţări ca număr de zone cu ape de proastă calitate sunt Italia (79 de zone), Franţa (80 de zone) şi Spania (38 de zone). Cel mai mare procent de ape de proastă calitate se înregistrează în Estonia (7,4%), Irlanda (7,4%) şi Regatul Unit (3,3%).



















1005 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version