În perioada 21 - 25 mai, „EU GREEN WEEK” a adus la un loc, la Bruxelles, specialiști, politicieni, reprezentanți ai ONG-urilor și ai autorităților naționale din statele membre ale Uniunii Europene cu scopul de a discuta și a împărtăși bunele practici în domeniul protecției mediului înconjurător și al prevenirii schimbărilor climatice.

Caravana Ecotic premiataFoto: ecotic

Principalele teme de discuție de pe agenda evenimentului au fost economia circulară, implicarea cetățenilor în dezvoltarea de orașe verzi, mobilitatea urbană și bune practici la nivel european. În cadrul acestei “Săptămâni Verzi”, pe 23 mai, a avut loc decernarea premiilor programului de finanțare LIFE pentru proiectele încheiate în anii 2016 și 2017.

Începând cu anul 1992, LIFE - instrumentul de finanțare al UE pentru mediul înconjurător și acțiuni în domeniul schimbărilor climatice - a cofinanțat până în prezent peste 4.500 de proiecte de conservare a naturii, tehnologii ecologice și de acțiune în domeniul climei.

„Felicitări câștigătorilor și finaliștilor din această ediție LIFE Awards! Aceste proiecte arată că programul LIFE are un impact în ceea ce privește mediul, natura, clima, orașele și implicit viața cetățenilor europeni. În propunerea Comisiei Europene, în ceea ce privește bugetul pe termen lung, este inclusă susținerea agendei europene de sustenabilitate. Bugetul alocat pentru LIFE, programul specific de finanțare a proiectelor de mediu, a crescut considerabil la € 5.450 miliarde și continuă să susțină o mulțime de proiecte urbane.” a declarat Karmenu Vella - Comisar european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit.

Proiectul “Caravana ECOTIC” s-a aflat printre proiectele desemnate ca “Best Environment LIFE Project”, singurul proiect din Romania care a primit această distincție.

„Caravana ECOTIC” a fost un proiect implementat de ECOTIC și cofinanțat de Comisia Europeană prin programul LIFE+, desfășurat pe o durată de 2 ani, finalizat în 2016. Proiectul a contribuit la reducerea riscului schimbărilor climatice prin creșterea nivelului de conștientizare al populației cu privire la colectarea și reciclarea corectă a Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE).

Atracția principală a proiectului a constituit-o caravana, o expoziție mobilă itinerantă în care sunt prezentate 10 tipuri de echipamente electrice și electronice dezasamblate cu scopul de a evidenția conținutul reciclabil, precum și cel periculos al acestora.

Începand cu 2014, Caravana ECOTIC a fost vizitată de peste 100 000 de persoane din 113 localități, în cadrul celor 38 de campanii derulate. De asemenea, in contextul campaniilor dedicate scolilor din ultimii 4 ani, 115 000 de elevi din peste 300 de scoli au participat la ore de eco educatie care s-au desfășurat în interiorul caravanei.

Caravana continuă să fie un vehicul eficient de conștientizare utilizat de ECOTIC în campaniile sale “Stația de Reciclare” și “Școala Ecoterrienilor”.

Detalii pe www.ecotic.ro

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteti un e-mail la logistica@ecotic.ro