Meteorologii au emis, vineri, o atentionare de Cod galben de ploi insemnate cantitativ, intensificari ale vantului si ninsori viscolite in zona inalta de munte, incepand de vineri seara si pana sambata dupa amiaza, pentru judetele Satu Mare, Maramures, Bihor, Salaj, Cluj, Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Mehedinti, Gorj, Valcea, Arges, Dambovita, Hunedoara, Alba si Sibiu.

Cod galben de ploi si ninsoriFoto: ANM

In intervalul 15 decembrie, ora 18.00, si 16 decembrie, ora 14.00, aria ploilor se va extinde in regiunile vestice, nord-vestice si partial in cele centrale, iar vantul va avea temporar intensificari cu rafale de pana la 55...65 km/h, informeaza meteorologii.

Cantitatile de apa vor depasi local 20...25 l/mp si izolat 30...35 l/mp in Maramures, cea mai mare parte a Crisanei si a Carpatilor Meridionali, in nordul Carpatilor Orientali si in Muntii Apuseni. In zona montana inalta va ninge, iar vantul va avea intensificari cu rafale ce vor depasi 80...90 km/h, viscolind ninsoarea si determinand scaderea vizibilitatii.

Intensificari ale vantului se vor semnala si pe crestele din restul zonelor montane.