Un nou studiu britanic stabileste existenta unei legaturi intre noxele din atmosfera si nasterea unor copii cu greutate mica, care sunt susceptibili sa sufere de afectiuni pe toata durata vietii lor, ceea ce provoaca temeri ca milioane de copii din lumea intreaga ar putea fi afectati, potrivit Rador care citeaza The Guardian.

Poluarea atmosferica creste semnificativ riscul nasterii unor copii cu greutate mica, ceea ce duce la instalarea unor afectiuni de care pot suferi toata viata, conform unui nou studiu de proportii.

Cercetarile au fost realizate la Londra, in Marea Britanie, dar constatarile acestora vizeaza multe milioane de femei din orase mari din lumea intreaga, cu niveluri mult mai grave de poluare, si reprezinta "ceva ce se apropie de o catastrofa in domeniul sanatatii publice", au spus medicii care au luat parte la studiu. La nivel global, doua miliarde de copii - adica 90% din numarul total al micutilor - sunt expusi la o poluare aeriana peste nivelul prevazut de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).

Un studiu Unicef publicat tot miercuri constata ca 17 milioane de copii sufera din cauza aerului care este de sase ori mai toxic decat prevede OMS. Echipa de specialisti a afirmat ca nu exista modalitati clare prin care femeile din marile orase sa evite expunerea cronica la poluarea atmosferica in timpul sarcinii si a facut apel la guverne sa ia masuri urgente pentru reducerea poluarii create de vehicule si alte surse.