In perioada 25 - 28 martie, ECOTIC organizeaza cu sprijinul APM Bucuresti, GreenWEEE, Total Waste Recycling si al Asociatiei Recolamp, o noua campanie de constientizare si colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice si a becurilor si neoanelor arse, denumita "Zilele Reciclarii in orasul Bucuresti - Sectorul 6!". Campania face parte din seria de 30 de campanii locale ce sunt desfasurate la nivel national si sunt intitulate generic "Zilele Reciclarii in orasul tau!". Aceste campanii fac parte din proiectul "Caravana ECOTIC", proiect dezvoltat de catre Asociatia ECOTIC prin contributia instrumentului LIFE+ al Uniunii Europene.

Prin implementarea acestei campanii, ECOTIC isi propune sa contribuie la reducerea riscului schimbarilor climatice prin cresterea nivelului de constientizare cu privire la reciclarea Deseurilor de Echipamente Electrice si Electronice (DEEE).

In cele 4 zile de campanie (25 - 28 martie), locuitorii sectorului 6 vor putea vizita Caravana ECOTIC, o expozitie mobila, pe 4 roti, a deseurilor de echipamente electrice si electronice.

Caravana ECOTIC va fi amplasata la intersectia Bd. Iuliu Maniu cu Sos. Virtutii si va fi deschisa in intervalul orar 10:00 - 18:00.

In cadrul acestei campanii vor fi organizate doua tombole: o tombola dedicata deseurilor de echipamente electrice si electronice si o tombola dedicata becurilor si neoanelor. Pentru fiecare deseu predat se ofera un voucher de participare la tombola categoriei specifice. Tombola dedicata DEEE va avea ca premii 3 roboti de bucatarie oferiti de catre GreenWEEE, iar tombola dedicata becurilor si neoanelor, o tableta oferita de catre Recolamp.

Parte din proiectul "Caravana ECOTIC" este si programul dedicat scolilor, "Zilele ECO in Scoala ta!". In cadrul acestui program au fost vizitate peste 190 scoli din Bucuresti, Slatina, Alexandria, Giurgiu, Targoviste, Ploiesti, Brasov, Adjud, Bacau, Piatra Neamt, Suceava, Radauti, Dorohoi, Botosani, Iasi, Vaslui, Barlad, Focsani, Braila, Galati, Buzau, Targoviste, Sibiu, Sighisoara, Targu Mures, Cluj-Napoca, Turda, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Resita, Timisoara, Arad, Oradea, Deva, Hunedoara si Targu Jiu urmand ca pana in iunie sa se atinga un numar de peste 200 de scoli la nivel national.

Mai multe detalii pe pagina web www.caravanaecotic.ro si pe pagina de facebook Ecoterrianul.