​Dezastrul din padurile Romaniei: in ultimii 20 de ani s-au taiat ilegal 366.000 ha de padure, cauzand prejudicii de 5 miliarde de euro. Vezi cum ar putea rezolva problema noul Cod Silvic

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Luni, 28 octombrie 2013, 12:26 Actualitate | Mediu


Noul Cod Silvic al Romaniei, propus de Departamentul pentru Apa, Paduri si Piscicultura din Ministerul Mediului va fi dezbatut in aceasta saptamana in Comisia de Agricultura de la Camera Deputatilor, dupa ce saptamana trecuta documentul a primit aviz favorabil de la Comisia de Administratie publica. Principala modificare consta in interzicerea comercializarii lemnului care nu are acte de provenienta, deci taiat ilegal, si astfel protejarea padurilor de defrisarile ilegale. Traseul lemnului va fi urmarit printr-un sistem electronic, pentru a se verifica daca se vinde o cantitate mai mare de lemn decat cea aprobata pentru taiere, iar vinovatii vor primi sanctiuni penale.

In plus, Romsilva va asigura paza gratuit pentru micii proprietari de padure care nu isi permiteau sa isi pazeasca padurea si era furata. In absenta unor reglementari dure si eficiente in acest domeniu, in pertioada 1990-2011 au fost defrisate 366.000 de hectare de padure, atat din ocoalele silvice de stat cat si din cele private, cauzand un prejudiciu de 5 miliarde de euro, potrivit unui raport al Curtii de Conturi. Potrivit unui studiu realizat de Greenpeace, in Romania se taie peste 3 ha de padure in fiecare ora. Din datele/informatiile prezentate de Romsilva, rezulta ca zilnic se exploateaza in medie 41 ha, dintre care o mare parte o reprezinta taierile ilegale. Costurile de reimpadurile sunt imense, de exemplu, pentru impadurirea a 700 de ha in Arges, autoritatile urmeaza sa plateasca circa 3 milioane de euro.




Versant defrisat ilegal in judetul Alba

  • Care sunt principalele modificari aduse de noul Cod Silvic

- se interzice comercializarea lemnului taiat ilegal. Mai exact, comerciantii nu vor putea cumpara lemn daca acesta nu are un aviz de insotire a marfii, dat de administratorul padurii (Ocoalele Silvice) si unde se precizeaza sursa de provenienta a masei lemnoase.

- punerea pe piata a lemnului se face de catre administratorul padurii. Inainte de comercializare, lemnul este masurat in rampa, iar documentele de insotire a marfii sunt eliberate de catre administrator.  Acum, lemnul este masurat in padure, marja de eroare fiind de +/- 15%, ceea ce incurajeaza piata la negru, potrivit Departamentului pentru Ape, Paduri si Piscicultura din Ministerul Mediului. Astfel, este clara cantitatea de lemn care intra pe piata si doar aceea va fi comercializata.  Emiterea avizului de insotire se face numai de catre personalul silvic, nu si de catre operatorii care exploateaza masa lemnoasa ca pana acum. Numarul emitentilor scade la aproximativ 440 (structuri silvice),  comparativ cu cei aproximativ  9.000 de operatori, care emiteau aceste documente pana acum. Astfel, responsabilitatea punerii pe piata a lemnului revine administratorului de padure si nu firmelor care exploateaza padurea.

- Pentru urmarirea  lemnului recoltat din paduri se utilizeaza un Sistem informational integrat de urmarire a materialelor lemnoase (SUMAL). Utilizarea SUMAL este obligatorie pentru ocoalele silvice si pentru toti operatorii si comerciantii care recolteaza, depoziteaza, prelucreaza, comercializeaza sau efectueaza operatiuni de import-export cu lemn si materiale lemnoase, dupa caz. Astfel, firmele care taie lemn trebuie sa spuna ce cantitate de lemn au taiat, cantitate certificata si de avizele date de ocoalele silvice. Si agentii econiomici care cumpara lemnul trebuie sa introduca in acest sistem ce cantitati cumpara, iar cifrele de la cele trei surse trebuie sa se potriveasca. Adica, ce intra in sistem trebuie sa si iasa, ca la bilantul contabil. Cine nu introduce aceste date in sistem in 15 zile  va primi amenzi cuprinse intre 5.000 si 10.000 lei. Daca nu sunt introduse in 45 de zile, taietorii si firmele care distribuie lemn nu vor mai putea cumpara avize de insotire a marfii, deci nu o vor mai putea vinde. SUMAL a fost implementat inca din 2008, dar nu a functionat fiindca nu existau amenzi pentru cei care nu introduceau datele in sistem.

- pe bucatile de padure proprietate privata de pana la 30 de ha paza se va asigura in mod gratuit de catre Romsilva. Pana in prezent, proprietarii de mici bucati de padure se plangeau ca nu au posibilitatea sa plateasca paza si din aceasta cauza vin hotii si le taie copacii ilegal. In prezent sunt circa 500.000 de hectare de padure nepazite, potrivit MAP.

- se vor introduce compensatii financiare pentru proprietarii care nu au voie sa isi taie din padure o anumita perioada de timp.

- valorificarea superioara a lemnului va fi incurajata, producatorii de mobila avand drept de preemtiune la administartorii padurilor de stat. In Europa, beneficiul statului din introducerea unui mc de lemn pe piata este de 200 de euro, in timp ce in Romania doar 80 de euro. Potrivit ministerului de resort, au existat cazuri cand un mc de lemn s-a vandut cu 50 de bani, acest produs fiind mult subevaluat. In plus, printr-un act ulterior Ministerul pentru Ape, Paduri si Piscicultura doreste sa descurajeze exportul, intentionand ca lemnul sa ramana in cantitate cat mai mare in tara.

- functia padurii se va calcula si din punct de vedere al mediului, nu doar economic.

- Romsilva va trebui sa nu ramana cu mai putin de 3 milioane hectare de padure, ceea ce inseamna ca nu se va mai putea retroceda padure daca se depaseste aceasta limita si institutia va trebui sa cumpere padure.

- se retage autorizatia de functionare a ocolului silvic care nu are sef de ocol numit in conditiile legii.

- personalul silvic va fi obligat sa obtina o autorizatie de practica care in acest moment nu exista. Aceasta autorizatie ar putea fi data de un for independent politic.

- ocoalele silvice private vor fi obligate ca in termen de 6 luni sa isi reinoiasca autorizatia de functionare. Potrivit Ministerului  pentru Ape, Paduri si Piscicultura in prezent sunt ocoale silvice care nu au utilajele necesare sau personal cu pregatire adecvata.

- armonizarea Codului Silvic cu Codul Penal. Prin definirea si incadrarea ca infractiuni a faptelor de taiere, rupere, distrugere, degradare, scoatere din radacini, fara drept, ori furtul arborilor, indiferent de valoarea pagubei  precum si prin sanctionarea acestor fapte în baza legilor penale, se înaspresc sanctiunile aplicabile,  în scopul descurajarii agresiunilor asupra fondului forestier national. Tot in scopul descurajarii agresiunilor asupra fondului forestier national, faptele ce constituie tentative de valorificare a materialelor lemnoase procurate ilegal, respectiv: primirea, depozitarea, prelucrarea, transportul ori comercializarea materialelor lemnoase fara provenienta legala vor fi constatate si sanctionate tot ca infractiuni, în baza legilor penale.
 

"Îmi propun sa ajungem la o stare de normalitate, sa avem cadru legal si instituții de control si o administrare prin care padurile din Romania sa ramana mostenire generatiilor viitoare. In acest moment lucram la o strategie privind marirea suprafetei de padure. Aceasta are drept obiectiv impadurirea terenurilor degradate,  versantilor pt reducerea riscului la inundatii, realizarea perdelelor forestiere din Lunca Dunarii si a perdelelor forestiere de-a lungul cursurilor de apa. Avem in fondul de ameliorare fonduri pentru aceste proiecte, finalizam ghidurile pentru ca primariile, persoanele fizice, consiliile judetene sa poata accesa finantari pentrut realizarea impaduririlor. Prioritatea zero a mandatului meu este sa fac ordine in paduri", a declarat Lucia Varga, ministrul de legat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, cea care isi asuma modificare Codului Silvic..




Defrisari ilegale in judetul Alba

  • Macelul din paduri in cifre: defrisari ilegale de cinci miliarde de euro in 20 de ani

In perioada 1990-2011, s-au defrisat ilegal 366.000 ha de padure, proprietate de stat si privata,  fiind valorificati peste 80 milioane metri cubi de lemn, in suma de peste cinci miliarde euro, conform sintezei Raportului de audit privind "Situatia patrimoniala a fondului forestier din Romania, in perioada 1990-2012", realizat de Curtea de Conturi. "In perioada 1990-2011, volumul taierilor ilegale din padurile Romaniei s-a mentinut, cu unele fluctuatii anuale, la un nivel extrem de ridicat, cele mai afectate de acest flagel fiind padurile aflate in proprietatea statului", potrivit raportului. Cele 5 miliarde de euro rezulta din calcularea beneficiului la un pret  de 70 euro/metru cub lemn de foc, valoarea cea mai mica a lemnului. "Aceasta cifra este departe de a fi cea reala, intrucat cea mai mare parte a arborilor taiati din padurile Romaniei au luat calea strainatatii (catre tari din Europa, Nordul Africii, Asia) la preturi cu mult mai mari decat pretul minim stabilit pentru lemnul de foc", precizeaza raportul.

Potrivit Raportului Curtii de Conturi, in toata perioada analizata, taierile ilegale de material lemnos s-au realizat in multe situatii pe fondul neglijentei/abuzurilor personalului silvic. "Cele mai stringente problemele a padurilor din Romania sunt taierile ilegale, defrisarile necontrolate si reimpaduririle insuficiente. Cauzele acestor probleme sunt in principal datorate legislatiei care a ramas in urma cu schimbarile din acest domeniu, in special cu  schimbarea regimului proprietatii, in acest moment aproape 50% din suprafata padurilor din Romania sunt in administrarea ocoalelor private", se mai arata in raportul Curtii de Conturi.

Potrivit unui studiu realizat de Greenpeace in Romania, situatia este mult mai rea, rezultand ca se taie peste 3 ha de padure in fiecare ora.

Din datele/informatiile prezentate de Romsilva, rezulta ca zilnic se exploateaza, in medie 41 ha, din care o mare parte o reprezinta taierile nelegale/furturile. Volumul total al taierilor ilegale din fondul forestier proprietate de stat si privata in perioada 2005-2011 este, potrivit datelor puse la dispozitie de Ministerul Mediului si RNP Romsilva de 633.500 m.c. "Avand in vedere volumul mediu de 217 m.c lemn/ha, rezulta ca in perioada analizata s-a taiat/defrisat ilegal padurea pe o suprafata de 291.932 hectare", se spune in raport.

Potrivit Departamentului pentru Ape, Paduri si Piscicultura, efectele defrisarilor la vedem in viata de zi cu zi: alunecari de teren, inundatii, colmatarea cursurilor de apa, accentuarea efectelor fenomenelor meteorologice extreme - in special seceta si mai ales scaderea calitatii vietii datorita diminuarii efectului pe care il are padurea asupra aerului pe care il respiram (plamanul verde al planetei). "Odata cu taierile masive de paduri, inundatiile sunt din ce in ce mai intense si mai distructive si este nevoie de investitii foarte mari pentru a apara viata si bunurile oamenilor", spun reprezentantii ministerului.

O alta problema o reprezinta costurile impaduririi terenurilor defrisate. Potrivit aceleiasi institutii, pentru impadurirea a 700 de ha defrisate ilegal in judetul Arges, autoritatile trebuie sa scoata din buzunar circa 3 milioane de euro.

Departamentul pentru Ape, Paduri si Piscicultura face controale pentru a starpi coruptia din sistem, insa lucrurile se misca anevoios. "Pentru ca exista inca situatii in care este pusa sub semnul întrebarii activitatea unor angajati ai Inspectoratelor silvice, se fac controale incrucisate si supracontroale pentru a identifica persoanele care înca mai închid ochii la furtul de lemn in loc sa aplice legea. De pilda, Brasov face control la Bihor. In primele 6 luni din 2013, Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic si Vanatoare au realizat 7609 controale, in urma carora s-a constatat un  volum de arbori taiati ilegal de 179.950 mc si prejudicii de circa noua milioane de euro. S-au dat amenzi de circa 7,2 milioane lei si s-au facut 427 de sesizari penale", se arata intr-un raspuns trimis de Departamentul Apelor, Padurilor si Pisciculturii la solicitarea HotNews.ro. Potrivit institutiei insa majoritatea sezizarilor penale sunt solutionate cu neinceperea urmariirii penale deoarece Codul Silvic nu este armonizat cu cel Penal.


  • 1500 ha de padure defrisate ilegal in judetul Alba




In judetul Alba pe Valea Mirajului si Valea Gotului au fost despadurite ilegal circa 1500 de hectare de padure, proprietate privata persoane fizice care nu au asigurat paza cu un ocol silvic. In urma controalelor facute de minister s-au confiscat 4557 metri cubi de lemn in valoare de 565.006 lei si amenzi contraventionale (doua amenzi) in valoare de 26.500 lei.


  • Circa 1150 de arbori defrisati ilegal din Parcul National Comana



In Ocolul Silvic Comana, din judetul Giurgiu, au fost taiati ilegal circa 1150 de arbori, potrivit unui control facut in 2012. "In cantoanele silvice Mislea Prundu, in urma controlului pe 37, 2 ha din suprafata totala de 446,9 ha au fost identificati 659 arbori taiati ilegal, a caror volum este de 646 mc cu o valoare de 384.703 lei fara TVA. De asemenea, s-au descoperit circa 3.300 de arbori marcati ilegal. In cantonul silvic Mojdrean, prin efectuarea controlului pe 65 ha din 430, au fost identificati 563 arbori taiati ilegal a caror volum este de circa 681,655 mc, cu o valoare de 283.079 lei fara TVA. De asemenea, s-au descoperit 1.500 de arbori marcati ilegal. In total paguba produsa in cele doua cantoane este de circa 6 milioane lei.", se arata intr-un raspuns trimis de Departamentul pentru Ape, Paduri si Piscicultura.

Impotriva padurarilor si a sefului de district s-a facut plangere penala si s-a dispus efectuarea unui control la Ocolul Silvic Comana. In urma controlului salariatii au fost sanctionati cu taieri din salariu. Taierile insa au continuat si in 2013, fiind taiati circa 4.000 mc de lemn, in valoare de circa 2,2 milioane lei. In total, in 2007, 2008 si 2012 s-au taiat ilega 20.000 mc de lemn in valoare de 9,7 milioane lei din acest Ocol Silvic.


Citeste mai multe despre   


















25236 vizualizari

  • +22 (22 voturi)    
    Sunt de acord... (Luni, 28 octombrie 2013, 12:58)

    prompt [utilizator]

    ...cu incadrarea faptelor de defrisare ilegala a padurilor la atentat la siguranta nationala. Este unul dintre codurile pe care le-as aplica retroactiv pentru a-i pedepsi pe mafiotii profitori din domeniul silvic. Nu se poate face o investigatie asupra averilor ilicite si in cazul silvicultorilor? Faptul ca taierea padurilor ne afecteaza pe toti si la urma urmei planeta in ansamblu nu e suficient pentru o legislatie extrem de dura in domeniu? Dar de...ne lovim iarasi de vointa politica!
    • +19 (19 voturi)    
      Nu asta e problema (Luni, 28 octombrie 2013, 13:16)

      ZaR [utilizator] i-a raspuns lui prompt

      Legile in domeniul silvic au fost scrise de cei care au defrisat padurile, dar pe cine a interesat asta???

      Pe termen lung solutia nu este alta decat ca locuitorii Romaniei sa invete un lucru pe care-l practica oamenii in tarile dezvoltate si de aia sunt aia ceea ce sunt -nu ca-s mai isteti ca noi- si anume ca pe langa preocuparea de a face fatza grijilor zilnice- ca de exemplu de avea un loc de munca- este RESPONSABILITATEA fiecaruia sa se implice si in treburile cetatii...altfel se implica altii in locul lor si-i lasa fara "cetate"...minereuri, paduri, parcuri nationale, petrol, gaze!
  • +19 (19 voturi)    
    Taierea din salariu, stimatilor, (Luni, 28 octombrie 2013, 12:59)

    qwerasdf [utilizator]

    este usor acoperita de colaborarile cu taietorii de pomi. Oamenii prinsi la astfel de furaciuni merita sa fie pusi la munca fortati si sa planteze pentru fiecare arbore taiat alti 100 de copaci. In felul asta nu va trebui sa ne facem grija pentru forta de munca. Iar cei ce au facut averi din asa ceva sa li se confiste averea si sa fie folosita pentru reimpaduriri. Stiu ca suna utopic si la mintea unui elev de clasa 5-a... insa sigur ar functiona daca s-ar aplica si costurile ar fi destul de mici.
    • +7 (7 voturi)    
      pai tre' sa vrem sa ii prindem mai intai (Luni, 28 octombrie 2013, 14:35)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      stiu eu pe unii care au vrut liniste - prietenii stiu de ce...
  • -2 (10 voturi)    
    interesant... (Luni, 28 octombrie 2013, 13:04)

    lucyan [utilizator]

    s-au defrisat 366000 ha de padure, cauzand un prejudiciu in valoare de 5 miliarde de euro, asta inseamna cam 13650 euro pe ha ...
    pentru reimpadurirea a 700 ha, se platesc circa 3 milioane de euro, adica cam 4300 euro...
    investesti 4300 euro, astepti cam 20-30 ani ca sa scoti 13650 euro...
    ceva nu este in regula cu cifrele astea..., ori 13650 este prea mica, ori 4300 prea mare...
    • +3 (5 voturi)    
      Ai omis esentialul (Luni, 28 octombrie 2013, 14:31)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui lucyan

      Ca sa scoti aia 13650 eur /ha, pe linga cei 4300 eur impadurirea iti mai trebuie si hectarul de teren in sine, si padurar (pentru paza, rarire, tratamente inc caz de nevoie). Daca aduni si costurile astea, s-ar putea sa nu mai para asha de ciudat.
      • +2 (4 voturi)    
        asta era si ideea mea... (Luni, 28 octombrie 2013, 15:06)

        lucyan [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        undeva se pierde esentialul, nimeni nu investeste 4300 euro ca sa scoata 13650 peste 20-30 ani, daca mai aduni si alte cheltuieli cum zici tu, atunci chiar ca nu se merita...
        si totusi eu cred ca pe undeva cifrele nu sunt reale, ori impadurirea se face pe bani multi existand interese-culmea ar fi sa fie facuta tot de cei care au devalizat padurile-, ori profitul este mult subestimat si prejudiciul adus tarii ar fi mult mai mare...
        • +1 (1 vot)    
          costurile cu reimpadurirea (Luni, 28 octombrie 2013, 15:55)

          sorin3 [utilizator] i-a raspuns lui lucyan

          daca fiecare roman planteaza o ghinda, o data la 10 ani... ceea ce nu e utopie, faceti si voi o socoteala.
        • +1 (1 vot)    
          hehe (Luni, 28 octombrie 2013, 18:19)

          bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui lucyan

          Oricum cifrele-s din burta, pur orientative, estimate de gigel padurarul dupa ce a auzit si el de pe la hotii care-i explicau de ce nu pot da spaga mai multa. Doar daca e sa ne gindim cit costa taiatul unui hectar de copaci (pus jos, taiat crengi, curatat coaja) deja suma de 135000 eur pare mica...

          La plantat, depinde ce fel de copaci pui, cu ce preti cumperi puietul, cit de profesionist faci plantarea, etc, etc. De exemplu, daca pui din 4 in 4 metri copacii, ai 25 * 25 copaci, la 4 eur bucata, 2500 eur copacii. Iar 4 eur e un pom fructifer altiot cumparat de la o statiune pomicola, la bucata. Daca mergi sa ceri 700 de bucati, sigur iei la jumatate.

          La valorificarea lemnului, una e sa chemi pe gigel sa-i taie si sa-i vinda, alta e sa-i tai tu si sa vinzi scindura, una e sa vinzi stejar, alta e sa vinzi mesteacan, tei, alun. Una e sa ai copaci drepti, fara cioturi, sanatosi, alta e sa ai putregaiuri. Una e sa ai copacii cocotati pe virf de munte, alta e sa-i ai la drum.

          In domeniul asta afacerile care merg au 50 de loturi de sute de hectare, si in fiecare an taie un lot si replanteaza altul.
  • +5 (7 voturi)    
    urgent re-impadurirea! (Luni, 28 octombrie 2013, 13:14)

    FFF T [utilizator]

    Trebuie trecuta in prioritatea guvernului reimpadurirea acestor suprafete si repopularea cu fauna!
    • +5 (7 voturi)    
      pe antena 3 se face, bre (Luni, 28 octombrie 2013, 15:06)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui FFF T

      fara numar :(
    • +2 (4 voturi)    
      de ce? (Luni, 28 octombrie 2013, 15:54)

      Merlinn [utilizator] i-a raspuns lui FFF T

      pai si asta tot pe banii publici ? Ca sa aiba ce taia apoi peste 15 ani copii hotilor de astazi de la Romsilva?
    • +3 (5 voturi)    
      din pcate fauna strica padurea... (Luni, 28 octombrie 2013, 15:55)

      sorin3 [utilizator] i-a raspuns lui FFF T

      lupii cu 2 picioare si porcii cu papion.
  • +6 (6 voturi)    
    @ Lucyan (Luni, 28 octombrie 2013, 13:23)

    Ionutzelu [utilizator]

    Acela e doar prejudiciul rezultat din neplata taxelor. La care putem adăuga şi costurile reîmpaduririi, că dacă sunt acoperite din bugetul statului tot prejudiciu se cheamă.
    Până nu se vor confisca averi şi nu vom vedea zilnic la TV imagini cu "vedete" de prin UDMR, PSD, PDL, PNL în zeghe, plantând puieţi de arbori pe pante de 45 de grade, nu cred că se va rezolva ceva. Le recomand celor care vor face amendamente la această lege să citească mai întâi "Stejarul din Borzeşti".
  • +8 (8 voturi)    
    Se taie in draci in continuare (Luni, 28 octombrie 2013, 13:32)

    LegatusAugusti [utilizator]

    Chiar si in orase !

    La Iasi au fost taiati celebrii tei din parohia primarului Nechita (USL-PSD). Puteti citi tot scandalul aici:
    http://impotriva.blogspot.ca/
    Nu a contat opinia numerosilor oameni de cultura din Iasi, muschiul si intelectul proletar si-au spus cuvantul. S-a lasat si cu un proces penal.
    Se doreste acum taierea parcului Teatrului National. Alt proletcultism cica de origine capitalista- parcarea aduce bani, parcul ba. Curand va fi taiat si Palatul Culturii. Ia fata Palasului lu' nenea Dascalu !
    La Bacau primarul Stavarache (USL-PNL) distruge sistematic copacii de pe strazi (cam jumatate taiati , ceilalti mutilati oribil). A fost taiat si mare parte din parcul Cancicov (fost fruntas liberal - care a donat candva padurea) sub motivul modernizarii cu fonduri europene.
    In ambele cazuri reclamatiile au fost retransmise spre "rezolvare" celor reclamati ! Pline de stampile si semnaturi de bugetari. A la roumaine !
    Drumurile din zona Barladului, candva pline de plopi, par acum drumuri din Sahara.....
    Doar trei cazuri din noian. Cica avem si un Minister al Mediului, Garda de Mediu, si tot felul de glume.
    D-l Ponta ar trebui sa observe (secondat de d-l Crin) ca au scapat tara si legea din mana !
    Amen !
    • 0 (8 voturi)    
      hai sa nu amestecam lucrurile (Luni, 28 octombrie 2013, 14:32)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui LegatusAugusti

      In articol era vorba de taiarea padurilor, nu de taierea teilor de pe Stefan cel Mare din Iasi. Nu ca n-ar fi si asta o mojicie, dar n-are mare legatura cu articolul.
    • -1 (3 voturi)    
      Mai adaugati, ca aveti de unde! (Luni, 28 octombrie 2013, 15:14)

      prompt [utilizator] i-a raspuns lui LegatusAugusti

      Exemple: in oras-toti teii in plina putere de pe sos. Pantelimon, in tara:sutele sau miile de nuci ce strajuiau DN14....
  • +8 (8 voturi)    
    Un amendament neprezentat (Luni, 28 octombrie 2013, 14:12)

    Mihai S. [utilizator]

    Sunt de acord cu înăsprirea drastică a pedepselor și a metodelor de supraveghere în domeniul tăierilor de arbori.

    Aș dori să aduc în vedere două amănunte legate de excepțiile de la Codul Silvic, și anume:

    1. "prin excepţie de la prevederile alin. (4) (ale articolului 7 din Codul silvic, n.r.) terenurile forestiere aflate în perimetrul proiectelor miniere declarate de utilitate publică şi de interes public deosebit pot fi incluse, după caz, în intravilanul unităţilor administrative teritoriale".

    2. "în vederea implementării proiectelor miniere, titularii licenţelor de exploatare pot dobândi drepturi reale asupra terenurilor aflate în cadrul perimetrelor miniere de interes public deosebit, inclusiv de la formele asociative cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii 1/2000".

    Aceste amendamente nu ar fi trebuit votate. Sunt hectare întregi de pădure oferite cadou firmelor private care au licențe de exploatare, cu tot cu dreptul de defrișare.
  • +4 (6 voturi)    
    n-ati inteles (Luni, 28 octombrie 2013, 14:39)

    Un cititor [utilizator]

    Politicienii tolereaza defrisarile pentru ca se pregatesc sa exploateze aurul de sub munti.
  • +6 (6 voturi)    
    Adevărul adevărat... este altul! (Luni, 28 octombrie 2013, 15:03)

    marchi [utilizator]

    „Comisia de administraţie din Senat a aprobat o serie de amendamente la Codul Silvic referitoare la exploatările miniere identice cu cele din proiectul Guvernului privind Roşia Montană, transmite Mediafax. (...)
    Astfel, se precizează că "prin excepţie de la prevederile alin. (4) (ale articolului 7 din Codul silvic, n.r.) terenurile forestiere aflate în perimetrul proiectelor miniere declarate de utilitate publică şi de interes public deosebit pot fi incluse, după caz, în intravilanul unităţilor administrative teritoriale".

    De asemenea, al doilea amendament aprobat menţionează că prin excepţie de la prevederile Codului silvic "în vederea implementării proiectelor miniere, titularii licenţelor de exploatare pot dobândi drepturi reale asupra terenurilor aflate în cadrul perimetrelor miniere de interes public deosebit, inclusiv de la formele asociative cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii 1/2000".

    Singura diferenţă a amendamentelor adoptat în comisia de administraţie din Senat, faţă de proiectul de lege transmis de Guvern, este că sintagma "interes public naţional deosebit" este înlocuită de sintagma "interes public deosebit".

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/codul-silvic-amendat-cu-propuneri-derogatorii-din-proiectul-rosia-montana-316265.html
  • +5 (9 voturi)    
    N-am vazut demonstratii ample (Luni, 28 octombrie 2013, 15:27)

    Dalinar [utilizator]

    impotriva defrisarilor....ceva care se intampla sub nasul tuturor.
    • +3 (5 voturi)    
      pentru ca pe toti ii doare (Luni, 28 octombrie 2013, 15:59)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

      fix in portofel - restul nu mai conteaza, li se rupe - cam aia e problema... i-am auzit de curand si pe aia de la Izvoarele cu vesnicul "sa li se DEIE" :( astia suntem, din pacate!
    • 0 (4 voturi)    
      Nu mai deturnați discuția (Luni, 28 octombrie 2013, 16:31)

      SKBjull [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

      Pomii pot fi plantați. Începând de mâine, dacă reușești să strângi suficienți oameni în jurul tău care să te ajute în ceea ce crezi tu. Asta desigur, dacă ești om de bine și nu doar viteaz de tastatură.

      În schimb munții nu îi mai aduce nimeni înapoi, cianura și metalele grele vor îmbolnăvi generații, iar celor din Vaslui sau Dobrogea nu le va reface nimeni pânza de apă freatică.
  • +5 (5 voturi)    
    Verestoy Atilla (Luni, 28 octombrie 2013, 15:28)

    Audit [utilizator]

    vă pupă pe suflet! Naţie de fraieri ce suntem.
  • +7 (7 voturi)    
    De ce sa platesc EU ?!? (Luni, 28 octombrie 2013, 15:47)

    Merlinn [utilizator]

    Deci mie mi-au luat dreptul de la oxigen taindu-mi padurea nationala.Mi-au adus prejudicii financiare , iar acum tot eu trebuie sa platesc pentru impadurire. Eu - pentruca eu sunt cetatean contribuabil al acestei tari ! Dar de ce nu platesc cei care au facut toate aceste nenorociri ? Sa plateasca ei si cu familiile lor apoi sa fie deportati in Siberia...parerea mea ! Romsilva trebuie desfiintata !
  • +6 (6 voturi)    
    Padurar in Ilfov (Luni, 28 octombrie 2013, 15:51)

    Merlinn [utilizator]

    Cunosc un padurar (angajat Romsilva) in Ilfov. El se plimba cu BMWx3 pe strada, bea si asculta manele la maxim. De unde are bani ? Pai ...din padure evident. Ca doar o taie si o vinde pe bucatele de parca i-a lasat mama-sa mostenire averea nationala. Pana cand mai poate fi furata tara asta? Probabil pana in panzele albe...
  • +5 (5 voturi)    
    resursele (Luni, 28 octombrie 2013, 15:53)

    sorin3 [utilizator]

    Resursele statului sint pradate.
    Padurile private sint administrate tot de ocoale silvice, de cele mai multe ori tot Romsilva.

    Infiintati politia padurilor, cu drept de a folosi arma impotriva oricui taie lemn in padure si refuza sa se legitimeze.
    Daca pe sectorul unui padurar se taie s-au taiat mai mult de 5 arbori ilegal, sa fie dat afara imediat pe motiv de neglijenta in servici.
    Obligati toti agentii de politie sa opreasca toate transporturile de lemn ce trec pe linga ei. Daca transportul nu avea acte in regula iar el nu a raportat dati-l afara din politie si obligati-l sa plateasca contravaloarea transportului.

    Lemnul ala nu se teleporteaza din padure in contul senatorilor de Cluj, Alba, Bihor, Harghita , Covasna, Caras-Severin, etc..
  • +2 (2 voturi)    
    Cat aduce RMGC in tara? (Luni, 28 octombrie 2013, 16:49)

    un dac [utilizator]

    Aud?
    Cui ii va da banii, aia multi, Chevron si RMGC?
    Nu tot acestei clase politice de doi lei?

    Pentru cei care stau in casa acum, cand putem da un semnal ca nu suntem mamaligi, cred ca asta este inca o dovada ca gresesc.
  • +1 (3 voturi)    
    Jurnalismul a fost învins (Luni, 28 octombrie 2013, 23:32)

    marius v [utilizator]

    Este revoltător ce se întâmplă. Când am citit acest articol, el se afla în capul primei pagini. Mi-am spus „În sfârșit! Cineva scrie ceva pe tema asta și, având în vedere gravitatea faptelor și a subiectului, sper să fie doar începutul“. Pe dracu! A devenit mâl, depunere, sediment înecat de layout și reclame într-un timp mai scurt decât i-a luat, probabil, autoarei să-l scrie. Cred că mâine va ieși de pe prima pagină și cu asta, liniște.
    Și dacă ar fi avut ecoul meritat, articolul ar fi fost compromis de echipele pregătite special pentru deturnarea subiectelor prin comentarii inepte, generatoare de hărmălaie. Este mult mai ușor și mai ieftin să contracarezi ziarele online decât pe cele tipărite. În aceste condiții, despre ce jurnalism mai vorbim?!

    Domnișoară/doamnă Catiusa Ivanov, sunt de apreciat efortul, talentul și riscurile pe care le presupun acest material, dar v-ați agitat cam degeaba. Păcat!
    • +2 (2 voturi)    
      Ai mare dreptate! (Marţi, 29 octombrie 2013, 0:23)

      un dac [utilizator] i-a raspuns lui marius v

      Din pacate presa capituleaza in fata tavalugului de stiri "noi". Pentru ca nu au prioritati. Pentru ca a disparut complet rolul de educatie, a ramas doar noutatea. Eu, daca detineam o publicatie, as fi tinut prima pagina ocupata, macar un colt, cu plagiatul lui Ponta (este doar un exemplu) pana cand Ponta isi dadea demisia. Pe asta se bazeaza si politicienii romani. Pe uitarea publicului facilitata de presa.
  • 0 (0 voturi)    
    principalele modificari (Marţi, 29 octombrie 2013, 10:03)

    durnea [utilizator]

    ,,se interzice comercializarea lemnului taiat ilegal ,,
    Pana acuma era voie ?
  • 0 (0 voturi)    
    S-a furat ,se fura si se va fura ca-n codru !!! (Marţi, 29 octombrie 2013, 16:55)

    andreesanu [utilizator]

    Proietatea nu-i respectata,nu-i sfinta in tara asta.
    In alte tari daca i-ai incalcat propietatea fara sa furi nimic te poate impusca fara sa fie pedepsit de lege.
    Cit legea-i facuta pentru hoti si de hoti nu v-a fi sigura propietatea.
    Au primit parintii doar o parte din padurea luata de comunisti in 1948,dupa multa bataie de joc din partea
    primariei si a comisiilor de retrocedare au primit doar 100 de prajini din 3000 de prajini cit le luase comunistii.
    Dupa punerea in posesie pe alte locuri decit cele initiale la 2 ani toata padurea era taiata furata,iar batrinul cumpara pentru iarna cite 5-6 m3 de lemn de foc,el nu s-a indurat sa taie pentru el un copac,dar altii i-au furat tot !!!,asta-i Romania de ieri de azi ,de miine.
  • 0 (0 voturi)    
    Hotii paznici la oi (Marţi, 29 octombrie 2013, 17:29)

    Fanfan la tulipe [utilizator]

    Se pierde esentialul.Taierile de arbori fara drept si furtul acestora s-a facut de si cu sprijinul personalului silvic. Acestia prin interpusi au taiat, fasonat,valorificat lemnul obtinut, multi detin gatere, binenteles pe numele altora.In plus, de ce ma rog legea nu le mai permite jandarmilor sa constate infractiuni si contraventii silvice? Pentru ca incurcau hotii, de aceea...Asa ca atentie la Directiile silvice, padurari, ITRSV, de aici pleaca problema, fara sa se faca curatenie in aceste structuri nu se va rezolva nimic...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version