Deceniul 2001-2011, "cel mai cald inregistrat vreodata pe toate continentele"

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 23 martie 2012, 15:57 Actualitate | Mediu


Deceniul 2001-2011 a fost "cel mai cald inregistrat vreodata, pe toate continentele", de la inceputul masuratorilor de acest gen, a anuntat vineri Organizatia Meteorologica Mondiala (OMM), citata de AFP.

Temperatura medie in acest deceniu a fost 14,46 grade Celsius, fata de 14,25 grade in 1991-2000 si 14,12 grade pentru 1981-1990.

Este vorba despre temperatura medie combinata a suprafetei pamantului si oceanelor.

"Schimbarile climatice s-au accelerat in acest deceniu", avertizeaza OMM, care adauga ca "ritmul de incalzire incepand cu 1971 este "remarcabil". Fenomene atmosferice precum Nina "au racit temporar climatul in anumiti ani", dar cu toate acestea nu a intrerupt "tendinta generala de incalzire".

Potrivit OMM, "reculul spectaculos si constant al banchizei din zona Arctica" este una dintre principalele caracteristici ale evolutiei climatului in ultimii zece ani.

Aceste date fac parte dintr-un raport ale carui prime elemente au fost publicate vineri si care va fi difuzat integral in acest an.

In ceea ce priveste deceniul 2001-2010, anul 2010 a fost cel mai cald incepand cu 1850, data primelor observari, cu o medie de 14,53 grade, urmat de 2005 (14,51 grade).

Deceniul a fost marcat si de fenomene meteo extreme precum inundatii, secete, cicloane, valuri de frig si de caldura.

Un val de caldura exceptional a lovit Europa in 2003 si un altul Rusia in 2010, cu "consecinte catastrofale".

48 de tari din cele 102 studiate de OMM in acest deceniu au afirmat ca recordul lor de temperatura a fost doborat in aceasta perioada.

In ceea ce priveste cicloanele, activitatea lor a inregistrat un record in regiunea Atlanticului de Nord. Uraganul Katrina din 2005 a ucis 1.800 de oameni in Statele Unite.

In 2008, ciclonul tropical Nargis a provocat moartea a peste 70.000 de persoane, "cea mai grava catastrofa naturala cu care s-a confruntat Birmania si ciclonul tropical cel mai grav al deceniului".








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















659 vizualizari

  • +1 (5 voturi)    
    Tot ce trebuie sa stiti (Vineri, 23 martie 2012, 16:27)

    V.R. [utilizator]

    In ziua de astazi, mor mai putini oameni din cauza fenomenelor meteo si dezastrelor naturale decat acum 100 ani. Tehnologia a evoluat mult mai rapid decat s-a inrautatit clima (DACA s-a inrautatit)

    Incalzirea globala este un fenomen normal, lent, la care ne putem adapta. Ia intrebati-l pe Al Gore, care si-a construit o vila chiar pe malul marii, de ce ignora toate predictiile catastrofale atunci cand e vorba de propria persoana. Iar gradele astea in plus de acum ne vor prinde bine cand va veni urmatoarea glaciatiune si jumatate de planeta va muri de foame. Poate racirea glaciara nu va fi chiar atat de severa.

    In orice caz, incalzirea globala nu poate fi stopata de politicieni si nici de taxe inutile.
    • +1 (5 voturi)    
      perfect adevarat (Vineri, 23 martie 2012, 16:52)

      Neica [anonim] i-a raspuns lui V.R.

      Exista pe de o parte oamenii de stiinta, si de cealalta parte , oamenii ca voi. Niciodata oamenii de stiinta cu statisticile lor nu vor putea egala expertiza voastra in orice domeniu. pt ca voi de fiecare data stiti ceva in plus. Aveti mult mai multe informatii. Si de cele mai multe ori nici nu este nevoie de asa multe informatii. Logica voastra va spune ca nu este adevarat si punct.
      Nu mai aduc in discutie aici ca si oamenii de stiinta in marea lor majoritate sint finantati si vinduti unor cercuri de interese conduse de masoni, mormoni si alti hormoni ce actioneaza impotriva noastra.
    • 0 (2 voturi)    
      Tot ce trebuie sa stiti... (Vineri, 23 martie 2012, 18:54)

      klz [anonim] i-a raspuns lui V.R.

      ... este ce spune un romanas stie-tot anonim pe internet.

      Intre timp, in lumea reala, lucrurile stau altfel:
      http://en.wikipedia.org/wiki/Effects_of_global_warming

      Iar pentru ignorantii care urla ca wikipedia nu este sursa de informatii, exista bibliografia cu linkuri catre studii, carti, proiecte etc. Tot ce vreti.

      Nu mai exista nici o institutie stiintifica serioasa care pune la indoiala faptul ca poluarea produsa de civilizatia umana cauzeaza in mod direct incalzirea globala. Nici una.
    • 0 (2 voturi)    
      tot ce stim deja (Vineri, 23 martie 2012, 19:07)

      Socrates [anonim] i-a raspuns lui V.R.

      "In orice caz, incalzirea globala nu poate fi stopata de politicieni si nici de taxe inutile. "

      Ai dreptate.
      Situatia actuala e mult mai stabila, si functioneaza perfect in cativa pasi foarte simpli.
      1. Politicienii sunt sponsorizati de producatorii de petrol si carbune.
      2. Politicienii voteaza scutiri de taxe (ca doar taxele astea sunt inutile, nu-i asa?) pentru respectivele companii, ca sa nu le strice profiturile record.
      3. Politicienii declara ca incalzirea globala e un basm, arunca vina pe interese oculte (ONG-uri), sau pretind de ochii lumii ca lupta cu incalzirea globala.
      4. Respectivele companii publica rapoarte false si sponsorizeaza puternic pe cei 0.1% dintre oamenii de stiinta care neaga (de multe ori interesat) incalzirea globala.
      5. Politicienii respectivi au mai multi bani si ca atare mai multe sanse sa fie alesi. Bizonii ii voteaza, si toata lumea e fericita:
      - politicienii sunt alesi - uraaa!
      - companiile incaseaza profituri imense - uraaa!
      - cei 0.1% dintre oamenii de stiinta au scapat de somaj - uraaa!
      - bizonii sunt fericiti, ca doar nimic nu ii face mai fericiti pe bizoni decat sa "le-o traga" la cei 99.9% dintre oamenii de stiinta ca "se dau prea destepti 'telectualii aia" - uraaa!
      - bizonii sunt si mai fericiti ca au deconspirat interesele oculte ale ONG-urilor cu un buget de o suta de mii de $; profiturile de o suta de miliarde $ ale companiilor nu mai conteaza - uraaa!
      - ursii polari isi imbunatatesc conditia fizica inotand sute de km pana la o banchiza tot mai indepartata - uraaa!

      Si cu atata fericire in jur, de ce naiba sa mai schimbi ceva?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by