​Într-o lume în care fertilitatea a devenit o provocare tot mai mare, o rază de speranță se arată în povestea unor femei care refuză să fie învinse de adversitatea infertilității, ci aleg să triumfe în fața ei. Cele mai recente studii arată că în România, în anul 2021 s-au înregistrat cele mai puține nașteri din 1930 până în prezent, iar trendul este unul descrescător. Mai exact, 4 din 10 cupluri nu reușesc să obțină o sarcină deși încearcă acest lucru de 1-5 ani, iar unul din 10 cupluri încearcă de peste 5 ani, se arată în rezultatele studiului de infertilitate realizat la inițiativa Asociației de Reproducere Umană din România. Același studiu mai arată că 23% dintre sarcini sunt obținute cu ajutorul tratamentelor de specialitate.

OanaFoto: Regina Maria

Printre sute de mii de femei, povestea Oanei rămâne un exemplu de curaj și determinare în căutarea maternității.

Pentru Oana, drumul către a deveni mamă a fost presărat cu obstacole și eșecuri, dar triumful ei strălucește cu atât mai puternic în lumina faptului că a refuzat să fie înfrântă de încercări. Vestea mult așteptată a sarcinii, obținută cu greu prin FIV, a fost momentul în care victoria ei a devenit evidentă. Povestea Oanei începe în 2018 când a descoperit că are endometrioză. S-a operat, iar ulterior, în 2019 a primit diagnosticul de infertilitate.

Viața ei s-a schimbat în momentul în care a întâlnit-o întâmplător pe Diana Cocei, medic primar Obstetrică – ginecologie în cadrul Regina Maria, un nume de referință în diagnosticarea și tratarea infertilității. Dr. Cocei este medicul care i-a descoperit endometrioza și care i-a dat Oanei speranța că într-o zi, mai devreme sau mai târziu, va fi mamă.

Alături de Oana a fost în permanență soțului ei, omul care chiar dacă la început nu înțelegea ce înseamnă toate diagnosticele primite de soția lui, a fost și cel mai mare sprijin psihoemoțional. Au trecut împreună prin mii de gânduri și frici, dar amândoi au ajuns la aceeași concluzie mereu și mereu – să aibă încredere în ei și în priceperea echipei medicale care a îngrijit-o pe Oana de la bun început, sub coordonarea dr. Diana Cocei.

Am simțit că lupta asta nu e doar a ei, este și lupta mea... a amândurora, mărturisește soțul tinerei.

În iunie 2021 Oana a avut prima puncție ovariană, în urma căreia s-au extras 7 ovocite. Doar 3 embrioni au ajuns până în ziua a cincea, care ulterior au fost congelați. A avut loc un prim embriotransfer, cu emoții infinite pentru ambii soți. La prima ecografie însă, medicul a descoperit că sarcina Oanei este oprită din evoluție.

Doamna doctor a făcut un gest emoționant pentru mine. N-a spus nicio vorbă și m-a luat în brațe. Eu plângeam pe umărul ei., își amintește tânăra.

Pentru soții Gherghin cel mai important susținător al visului lor a fost însăși medicul Diana Cocei, care nu a încetat nicio clipă să lupte cot la cot cu ei împotriva infertilității.

Nu era doar o legătură medic – pacient, era mai mult, ca și cum vorbeai cu o soră. Contează foarte mult să se creeze o conexiune între medic și pacient care să îi ofere pacientului siguranța și încrederea că este pe mâni bune., mărturisește soțul Oanei.

Au trecut peste această perioadă grea, iar în iunie 2022, când ar fi trebui să aibă loc cel de-a doilea embriotransfer, cei doi soți au primit un telefon de la echipa medicală de la Columna în care li s-a explicat că al doilea embrion nu a rezistat la decongelare. Oana mai avea un singur embrion, iar în acel moment s-a văzut pusă în fața deciziei de a merge mai departe chiar în aceeași zi cu al treilea și ultimul embrion sau de a spune stop procedurii și visului de a avea un copil.

Am zis da, mergem înainte orice ar fi. Am făcut embriotransferul.

Nu a fost nici de data asta o reușită, pentru că Oana a avut Beta negativ, iar sarcina s-a oprit din evoluție, din nou. Dar visul ei de a deveni mamă a fost mai puternic decât cele 2 încercări eșuate de a rămâne însărcinată prin FIV. Au urmat alte luni pline de teste și analize, alte gânduri și speranțe, până într-o zi când, după a 4-a încercare, Oana a obținut cu ajutorul echipei medicale Columna sarcina pe care și ea și soțul ei și-au dorit-o atât de mult.

Doamna doctor a fost ca un general în armată. Și-a aliniat toate armele pe masă și a zis că luptăm cu ce avem. Mi-a dat curaj și speranță și mie. Datorită ei eu sunt astăzi aici.

Soțul Oanei a văzut în viitoarea mamă, chiar și în cele mai grele momente, o putere pe care el nu și-o poate explica: Am văzut în ea o putere extraordinară de a merge până la capăt, indiferent de unde era acest capăt.

Am ales să fiu învingătoare, nu învinsă. Am devenit mamă după o lungă călătorie către mine însămi. După ce am învățat să mă cunosc mai bine, să accept ce nu pot schimba, să ignor ce mă poate încurca. Am ajuns aici urmându-mi visul până la capăt.”, spune viitoarea mamă.

Echipa de experți în fertilitate din cadrul Regina Maria și visul Oanei de a deveni mamă fac medicina extraordinară.

Oana urmează să nască în vară, iar povestea ei este o sursă infinită de speranță pentru toate cuplurile care se luptă cu diagnosticul de infertilitate. Echipa de experți în fertilitate de la Regina Maria și visul Oanei de a deveni mamă demonstrează că medicina poate fi o forță extraordinară în transformarea visurilor în realitate.

Pentru Oana, maternitatea este nu doar o destinație, ci și o călătorie interioară către acceptarea de sine și încrederea în puterea de a-și urma visul până la capăt.

Triumful maternității

Triumful maternității nu înseamnă doar nașterea unui copil sănătos, ci și puterea, rezistența și iubirea pe care femeile le descoperă în ele în timpul acestei călătorii. Este o victorie a spiritului uman și a capacității de a iubi și de a nutri viața în toate formele sale.

Regina Maria aduce un elogiu puterii extraordinare a femeilor care devin mame, prin poveștile a trei tinere, fiecare purtând pe umeri momentul ei de triumf, dar toate împărtășind un singur vis - acela de a deveni mame, de a aduce în lume viață și iubire. Pe tot parcursul acestei călătorii, indiferent de unde începe ea, Regina Maria este alături de mame cu toată priceperea, dăruirea și empatia întregii echipe medicale, dublată de tehnologia de ultimă generație.

Există medici și specialiștii care își asumă responsabilitatea de a deschide drumuri în medicina românească și există mame care din dragoste pentru copiii lor fac medicina să fie extraordinară.

De 29 de ani, medicii de la REGINA MARIA fac performanță medicală pentru sănătatea mamei și a copilului, deschizând noi orizonturi pentru cuplurile care luptă cu infertilitatea, pentru salvarea sarcinilor cu risc și a nou-născuților prematuri.

În fiecare zi, Regina Maria și mamele își unesc forțele pentru a scrie pagini noi în cartea maternității și a medicinei extraordinare.

Articol susținut de Regina Maria