Bogdan Faur are 33 de ani, e din Timișoara și e motociclist, dar felul în care s-a accidentat nu are legătură cu asta. Și-a rupt brațul și a fost operat de fractură de humerus în mod repetat. Ceea ce ar fi putut fi o situație relativ banală s-a transformat într-o problemă care părea că nu-și va mai găsi rezolvarea, până când a ajuns în cabinetului prof. dr. Radu Prejbeanu, chirurg de excelență în chirurgia ortopedică. Acesta, împreună cu prof. dr. Mihai Ionac, medic primar chirurgie vasculară, plastică și reconstructivă, l-au operat la Spitalul Premiere, parte a Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA. De atunci, toate temerile lui Bogdan au luat sfârșit.

Bogdan pe motocicletăFoto: Regina Maria

La finalul lui 2018, mai precis pe 31 decembrie, Bogdan se afla la schi, în stațiunea Straja. Era pe schiuri, dar stătea pe loc, s-a dezechilibrat și a căzut cu cotul stâng în zăpadă. Când corpul lui s-a deplasat la vale – era pe pârtie, deci în pantă – a simțit că i s-a rupt mâna.

„De acolo a început o întreagă istorie”, își amintește Bogdan. Prietenii lui au chemat de urgență echipa salvamont, care i-a imobilizat brațul și l-a transportat la Lupeni, în județul Hunedoara. Acolo, în urma unei radiografii, a aflat că are fractură de humerus – osul care unește cotul de umăr. „La radiografie, când m-am dezbrăcat, am dat să ridic mâna, dar cotul mi-a rămas în jos”, își amintește el.

De la Lupeni a fost trimis la Petroșani, iar de la Petroșani la Timișoara. Și-a petrecut acel revelion în secția de Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara, dar nu a putut fi operat pentru că „nu mai erau truse sterile”.

Trei operații, toate cu probleme

Prima operație a lui Bogdan a avut loc pe 2 ianuarie 2019, iar primele complicații au fost legate de afectarea nervului radial. „Patru luni de zile, am avut mâna paralizată, nu am putut să mișc un deget”, spune Bogdan. Apoi, când aceste probleme s-au rezolvat, cu multă răbdare și kinetoterapie, Bogdan a realizat că, de fapt, are în continuare dureri puternice la nivelul brațului. În luna mai și-a făcut un computer tomograf cu reconstrucție 3D, la care a constatat că șuruburile din partea de jos a mâinii nu mai erau fixate bine. „Nu numai că mie nu mi s-a consolidat osul, dar acele șuruburi intrau și ieșeau din os, ceea ce îmi provoca durere și îmi afecta osul”, spune el.

În iunie 2019 a avut doua operație, tot la spitalul de stat, în încercarea de a rezolva complicația inițială. Și de data aceasta lucrurile au părut în ordine la început, numai că, la trei-patru săptămâni de la intervenție, a apărut o infecție. „Pur și simplu mi se umfla în spate, unde era cicatricea, și curgea puroi”, spune el. Din cauza unor probleme birocratice, o nouă intervenție chirurgicală s-a amânat vreme de câteva luni, timp în care humerusul lui Bogdan a avut și mai mult de suferit. Osul a început să se macine și distanța să fie tot mai mare între cele două bucăți rămase.

În cele din urmă, a treia operație a avut loc în ianuarie 2020. A scăpat de infecție și, teoretic, ar fi trebuit să scape și de problema de la braț, numai că nu a fost așa: „După această operație am avut mâna în ghips de la umăr până la cot, iar mai târziu mi-am făcut o orteză specială cu care am stat câteva luni. Totuși, când dădeam orteza jos, în continuare dacă ridicam mâna, cotul rămânea jos. Erau două chestii separate acolo”.

O radiografie în care se vede fracura de humerus de la brațul lui Bogdan. FOTO: Arhiva personală

Bogdan vedea cu ochiul liber că brațul lui nu e în regulă, că are, practic, un fel de o a treia încheietură între umăr și cot, și în continuare avea un disconfort puternic. De fiecare dată când își scotea orteza și încerca să ridice mâna, simțea cum osul rupt îi împunge prin piele.

Preocupat de faptul că, de-atât timp, mâna nu i se vindecă, a continuat să caute soluții.

„Din fericire, n-am stat să mă gândesc prea mult la ce mi se întâmplă, aveam un business la început și eram foarte implicat în asta, nu m-am demoralizat, nu am căzut în depresie. Dar da, au fost momente când am simțit că nu mai rezist, pentru că mergeam de trei-patru ori pe săptămână la recuperare. La un moment dat, nu mai puteam psihic, dar am încercat mereu să mă ridic. Nu puteam să renunț, că, dacă renunțam, ce făceam acum?”

Bogdan Faur, operat de fractură de humerus

Prima întâlnire cu medicul potrivit

Bogdan umbla deja de un an și jumătate prin spitale și nu reușea să rezolve ceea ce, la început, se anunța a fi o simplă fractură de humerus.

În acest context, toți prietenii lui s-au mobilizat și au început să caute medici, iar cazul lui a ajuns, în cele din urmă, la un medic ortoped din București. Acesta i-a vorbit despre cazul lui Bogdan doctorului Radu Prejbeanu, chirurg de excelență în chirurgia ortopedică. „Așa am ajuns la domnul doctor Prejbeanu să văd pe mai departe ce e de făcut”, spune Bogdan.

Dr. Prejbeanu își amintește prima întâlnire cu Bogdan: „A venit la Policlinica Arthros Regina Maria cu un eșec după mai multe intervenții, ca urmare a unei fracturi de humerus. Avea un braț balans, adică i se mișca brațul, pentru că, după atâtea intervenții, a rămas cu un defect osos: practic, nu avea o bucată din humerus. Era, deci, un tânăr sportiv, motociclist, care avea o problemă nerezolvată”.

Având în vedere că trecuseră deja câteva luni de la ultima operație, dr. Prejbeanu a mai cerut câteva investigații, iar apoi i-a vorbit lui Bogdan despre operație, despre complexitatea ei și despre faptul că va trebui să folosească o grefă de os prelevată chiar de la el.

Bogdan nu a stat prea mult pe gânduri și a acceptat operația propusă. Ar fi făcut orice ca să-și rezolve problema: „Nu mai am emoții la operații, merg direct la cuțit. Pentru că știu ce înseamnă să stai cu mâna imobilizată, se atrofiază extrem de rapid și refacerea musculară e extrem de grea. Sunt veteranul de la clinica de recuperare la care merg.”

„I-am explicat că asta este soluția cea mai bună pentru rezolvarea problemei lui. El oricum era ca boxerul în corzi, nu mai avea altă variantă, încercase toate tipurile de abordare și nu reușise să ajungă la o soluție, așa că a acceptat pe loc”, își amintește și medicul ortoped.

Defect osos de 7 centimetri și necesitatea unei operații complexe

Unul dintre riscurile fracturii, explică dr. Radu Prejbeanu, este să nu consolideze. Adică să nu se producă sutura oaselor, să nu se vindece. Această complicație se numește pseudartroză.

„În cazul lui Bogdan, exista o lipsă de consolidare, de vindecare a osului. Când a venit la noi, avea un defect osos de aproximativ 7 centimetri. O porțiune care lipsea cu desăvârșire din humerus, pentru că, în procesul de intervenții, de reintervenții și de vindecare defectuoasă prin care trecuse, această porțiune de os a dispărut. A fost o fractură cominutivă, cu multe părți osoase, care s-au resorbit sau au fost scoase cu ocazia celorlalte intervenții”, explică dr. Radu Prejbeanu.

Prin urmare, contextul în care Bogdan a ajuns la Policlinica Arthros, parte a Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA, era unul complicat pentru el. Se impunea necesitatea unei operații complexe, cu transplantarea unei grefe osoase vascularizate.

Dr. Prejbeanu detaliază felul în care se pot rezolva, chirurgical, acest tip de defecte osoase și de ce, în cazul lui Bogdan, a fost nevoie de acest tip de grefă:

„Defectele osoase se pot rezolva – în funcție de lungimea lor sau de suprafața de defect – în două variante. O variantă este cu o grefă luată din bazin sau din coastă, o grefă osoasă care teoretic este nevascularizată, adică nu are vase de sânge, și pe care o punem ca pe o atelă în zona de defect. Din acest punct, organismul, prin puterea lui, reușește să integreze și să vascularizeze acea grefă osoasă. Dar, dacă avem defecte mari, cum a fost cazul lui Bogdan, sau în cazuri de tumori, se face o grefă pediculată, adică o grefă care are vase de sânge. Se ia o bucată de os, de obicei peroneu sau coastă, care are vase de sânge – arteră și venă – și care se conectează la vasele din locul unde pui grefa osoasă. De exemplu, la humerus le conectăm la vasele de sânge ale brațului.”

Conectarea grefei osoase la vasele de sânge ale zonei în care se transplantează grefa permite o vascularizare din momentul zero, iar acest lucru crește considerabil posibilitatea ca osul să se integreze și să se vindece.

„Acesta este, de fapt, singura soluție în defecte osoase de peste 5 centimetri”, mai spune dr. Radu Prejbeanu.

„Această intervenție chirurgicală e complexă. Sunt foarte puține echipe în țară care fac transplanturi pediculate de peroneu, pentru că aceste tipuri de transplant au un risc de a nu funcționa, dacă continuitatea vaselor nu e făcută cum trebuie. Multe lucruri pot să nu meargă bine la așa o intervenție, mai ales dacă este vorba despre un pacient operat și reoperat și reoperat. Riscurile, atât infecțioase, cât și de complicații, devin din ce în ce mai mari cu cât pacientul este supus mai multor intervenții chirurgicale pe aceeași zonă. E un risc mare ca operația să nu funcționeze cum trebuie, adică să nu se prindă grefa și să ajungem la situația inițială.”

Prof. dr. Radu Prejbeanu, chirurg de excelență în chirurgia ortopedică

Echipă multidisciplinară

Având în vedere complexitatea operației și factul că transplantul osos implică și vase de sânge, intervenția chirurgicală se face în echipă multidisciplinară, în care un chirurg ortoped și un chirurg vascular specializat în microchirurgie lucrează împreună.

Asadar, interventia a avut loc în Spitalul Premiere, parte a Retelei de Sănătate REGINA MARIA, unde prof. dr. Radu Prejbeanu a făcut echipă cu prof. univ. dr. Mihai Ionac, medic primar chirurgie vasculară, plastică și reconstructivă.

„Eu și cu profesorul Mihai Ionac facem de câteva ori pe an acest tip de operații, când există cazuri de acest fel. E nevoie de un chirurg vascular specializat în microchirurgie care are abilitățile necesare să facă genul acesta de transplant, care e similar cu transplantul de deget sau de mână, când se amputează o mână”, spune dr. Prejbeanu.

Deși în România aceste operații se fac relativ rar, din cauza faptului că în puține locuri se încurajează intervențiile în echipe multidisciplinare, acestea sunt de rutină în alte țări.

Dr. Mihai Ionac a lucrat trei ani în Germania și și-a păstrat obiceiul ca, două săptămâni pe an, să meargă prin diferite centre medicale din lume – în Italia, Grecia, Germania, Olanda, Suedia – unde asistă la operații realizate de colegi de-ai săi.

„La noi, spre deosebire de occident, se practică extrem de puține tehnici chirurgicale. În alte țări, poți să vezi zeci de tipuri de intervenții chirurgicale care la noi pur și simplu nu se practică. În unele centre din străinătate, această operație este de rutină și așa ar trebui să fie și la noi, pentru că aceasta este soluția pentru cazurile în care fragmente mari de os fie sunt infectate, fie au pseudartroze, fie trebuie îndepărtate din cauza unor tumori”, explică dr. Mihai Ionac.

„De multe ori, pacienții cu astfel de probleme rămân așa, cu aceste defecte, pentru că sistemul medical de la noi nu încurajează lucrul în echipe multidisciplinare. Acest lucru văduvește pacienții care, altfel, ar putea avea o viață normală în multe situații. Prin urmare, mă bucur foarte mult că la Spitalul Premiere am posibilitatea să lucrez în intervenții multidisciplinare”, mai spune prof. dr. Ionac.

O operație care a durat opt ore. Intervenția pentru fractură de humerus

Cu aproximativ o lună înainte de operație, Bogdan a fost la o întâlnire cu dr. Prejbeanu și dr. Ionac. I s-a explicat din nou tot procesul prin care urmează să treacă, ca să știe la ce să se aștepte. La 1 septembrie 2020, Bogdan s-a internat și, după o altă discuție cu medicul ortoped, a intrat în operația care, i s-a spus mai târziu, a durat opt ore.

Intervenția complexă are și o denumire complicată: reconstrucție defect osos segmentar de 7 cm, diafiză distală humerus stâng cu grefă osoasă pediculată peroneu și fixare cu placă tip LCP.

În cadrul acestei intervenții chirurgicale pentru fractura de humerus există mai mulți timpi operatori separați, în care cei doi chirurgi operează, în palalel, în zone anatomice diferite.

În timp ce echipa de ortopezi condusă de dr. Prejbeanu opera în zona anatomică a humerusului, eliminând toate țesuturile osoase care nu erau fiabile și pregătind capetele osoase ale humerusului unde urma să fie transplantat peroneul sănătos, echipa de chirurgie vasculară condusă de dr. Ionac a recoltat de la nivelul piciorului peroneul, cu tot cu vase de sânge, după care a pregătit și vasele receptoare de la nivelul humerusului, adică vasele care urmau să irige osul transplantat.

În partea a doua a intervenției, echipa de chirurgie ortopedică a izolat nervul radial – cel care trece pe lângă humerus și cu care Bogdan mai avusese probleme în trecut – pentru a evita lezarea lui în timpul intervenției.

În partea a treia a operației, echipa de chirurgie ortopedică a făcut fixarea propriu-zisă a grefei osoase – fragmentul de peroneu – în zona humerusului rămas sănătos, prin amplasarea plăcii LCP. În final, echipa de chirugie vasculară a realizat reconectarea peroneului la sistemul vascular prin anastomozarea (sutura prin microchirurgie) vaselor – arteră și venă – la vasele brațului și, înainte de încheierea operației, s-a asigurat că circulația rămâne activă.

Echipa de chirurgi condusă de prof. univ. dr. Mihai Ionac, medic primar chirurgie vasculară, plastică și reconstructivă.

„Am făcut mii de anastomose și, dacă faci procedura corect, șansele ca suturile vasculare să rămână patente sunt foarte mari. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, am suturat într-un moment anume al operației astfel că, până când am încheiat operația, a mai trecut vreo oră și jumătate, timp în care am putut să verific că anastomozele rămân patente. Din experianța mea, dacă anastomozele rămân în prima jumătate de oră, atunci vor funcționa în continuare. Dacă sunt probleme în prima jumătate de oră, atunci putem să reintervenim și să le corectăm”, spune dr. Mihai Ionac.

Urmărirea post-operatorie și recuperarea după fractură de humerus

Când s-a trezit din operație, Bogdan nici n-a mai ținut seama de dureri, atât de bucuros a fost când a aflat de la doctorul Prejbeanu că intervenția a fost un succes. „Medicul îmi spusese dinainte că nu e ușor ceea ce are de făcut, iar după operație era și el bucuros că a fost o reușită”, spune Bogdan.

După o astfel de operație, care presupune incizii mari atât la nivelul brațului, cât și al piciorului, există dureri, dar terapia durerii în Spitalul Premiere e bine reglementată prin protocol medical, așa că pacientul nu are dureri atât de mari încât să rămână cu vreo traumă. Pacientul primește o dozare continuă și controlată de analgezice perfuzabile, prin intermediul unor pompe elastomerice, în funcție de scorul durerii.

Mai mult decât atât, brațul nu i-a fost imobilizat în ghips, ci a avut o orteză care i-a permis să-și miște mâna de cum s-a trezit. După două zile, Bogdan a și plecat acasă.

Urmărirea post-operatorie a însemnat, în cazul lui, controale postoperatorii la două săptămâni de la operație, când i s-au scos și firele, apoi la șase săptămâni, la trei luni, la șase luni și la un an. Totuși, spune dr. Prejbeanu, vindecarea se produce într-un interval de până la șase-opt luni de la transplant.

O perioadă, de până la șase-opt săptămâni, Bogdan a trebuit să stea cuminte. Asta înseamnă că a luat pauză de la kinetoterapie și de la mersul pe motocicletă, pe care, înainte de această operație, îl practica având mâna în orteză. A evitat să ridice greutăți de orice fel și să facă torsiuni.

„Au fost șase săptămâni de pauză, țin minte că prietenii mei ieșeau cu motorul și eu stăteam să calculez câte săptămâni mi-a zis medicul să nu mă urc pe motocicletă.”

Bogdan Faur, pacient operat de fractură de humerus

După acest interval, când s-a văzut din nou cu dr. Prejbeanu, a primit și permisiunea să urce pe motocicletă, dar tot cu precauție. „Ne-am întâlnit, i-am observat evoluția pozitivă și redarea funcționalității. I-am redat calitatea vieții, având în vedere că pacientul a început din nou să-și folosească brațul și să conducă motocicleta”, spune medicul ortoped.

Poziția de stat pe motocicletă poate fi una foarte solicitantă pentru brațe, în funcție de tipul motocicletei, dar Bogdan, în tot timpul în care a avut probleme cu mâna, a învățat cum să și-o protejeze: „Eu am învățat oarecum să nu-mi mai solicit mâna, că am o traumă legată de asta. Și acum, orice se întâmplă, am tendința să-mi protejez brațul. Inclusiv când merg în locuri aglomerate sunt atent la mâna stângă”.

Tot atunci, a început din nou recuperarea medicală prin kinetoterapie și, treptat, viața a revenit la normal.

„Am vrut să scap de tijă.” O operație complementară

Pentru ca fixarea peroneului de humerus să fie una foarte solidă și, în contextul operațiilor anterioare ale lui Bogdan, dr. Prejbeanu a folosit un material de osteosinteză – placa LCP – cu o lungime de 20 de centimetri, care ieșea în relief la nivelul cotului. Din acest motiv, a apărut recomandarea ca aceasta să fie scoasă la o distanță de cel puțin un an și jumătate de la transplantul de peroneu.

„Știam că această procedură va urma, a fost continuarea tratamentului început cu doi ani în urmă. Există anumite materiale de osteosinteză și anumite zone anatomice în care indicația de extragere nu e obligatorie. Dacă ele sunt tolerate de organism și pacientul nu are probleme legate de poziția plăcii, ea poate să rămână definitv acolo. Dar, în cazul lui Bogdan, era obligatoriu din cauza poziției care proemina sub piele și îl deranja”, spune dr. Prejbeanu.

„Am vrut să scap de tijă pentru că mă deranja. În mașină, dacă nu eram atent și mă loveam de portieră, aveam dureri. Dacă era cineva lângă mine și mă lovea la cot, simțeam durerea puternic. Și dacă stăteam în pat și mă sprijineam cu cotul aveam un disconfort, pentru că tija presa direct pe piele. Dacă nu ar fi fost acest disconfort, nu știu dacă aș fi scos-o, pentru că știam că e o operație destul de dificilă și asta, pentru că era și aici o problemă legată de nerv. Dacă dr. Prejbeanu zicea să nu o scoatem, trăiam în continuare cu ea și mă adaptam. Am mers pe mâna lui.”

Bogdan Faur, pacient operat de fractură de humerus

Deși, în mod normal, operația de extragere a plăcii și a șuruburilor de fixare nu e ceva complicat, în cazul lui Bogdan lucrurile nici aici nu au fost simple:

„În mod normal, extragerea materialelor de osteosinteză se face prin aceeași tăietură ca atunci când le introduci. La cazul lui Bogdan, având în vedere că aveam o grefă vasculară și aveam o izolare și o modificare a poziției anatomice a nervului radial dată de intervențiile precedente, extragerea materialului pe același abord, pe aceeași cicatrice, ar fi putut duce la secționarea vaselor sau nervului radial”, spune prof. dr. Prejbeanu.

Prin urmare, chirurgul ortoped a optat pentru un abord combinat separat, lăsând o punte în zona prin care trec vasele de sânge și nervul radial.

„Chiar și medicul a avut emoții, pentru că nervul acela a tot fost mutat stânga-dreapta și nu se mai știa pe unde e exact, așa că exista temerea să nu cumva să îl lezeze și să apară din nou problemele acelea cu care eu mă mai confruntasem. A optat să nu meargă pe cicatricea veche, să facă o nouă cicatrice. Și am avut noroc că a avut această pricepere și înțelegere, pentru că apoi, când a desfăcut, și-a dat seama că a avut dreptate, nervul chiar era prins în cicatricea veche”, spune Bogdan.

De altfel, aceasta a fost și singura lui temere legată de ultima operație. Să nu îi fie afectat nervul radial: „Știam ce înseamnă, de la prima operație. Perioada cât am avut nervul afectat a fost cea mai grea. E groaznic să stai să te uiți la mână, să încerci să miști un deget și să nu reacționeze absolut nimic. Una e să fii cu mâna în ghips și să te gândești că osul ăla se va lipi, alta e să te uiți la mână și să o vezi ca pe o legumă”.

Lucrurile au mers bine și la această operație, așa că, acum, Bogdan simte că a încheiat, în sfârșit, o perioadă lungă și complicată din viața lui.

Trebuie doar să aibă grijă ca, o perioadă, să nu-și suprasolicite brațul, până când urmele lăsate în os de șuruburi se vor acoperi, în mod natural. Pentru că osul are această capacitate naturală de vindecare.

În continuare, pentru încă un an sau doi, peroneul transplantat și care este puțin mai subțire decât humerusul va trece printr-un proces de îngroșare. „De obicei, osul urmează forțele la care este supus și lucrurile trebuie să fie progresive”, spune dr. Radu Prejbeanu.

„Tot timpul au fost discuții deschise.” Relația medic-pacient

Deși avusese parte de mai multe dezamăgiri în trecut, având în vedere istoricul lui medical, Bogdan a avut încredere de la început în dr. Radu Prejbeanu. Nu numai faptul că are un renume în Timișoara, cât mai ales felul lui de-a fi l-a ajutat să meargă pe mâna medicului fără ezitare.

„Mi-a plăcut felul lui de a fi, felul în care vorbește, cum tratează lucrurile, faptul că e deschis. Nu m-a tratat cu indiferență și superficial. De câte ori ne-am întâlnit, mi-a explicat, mi-a arătat ce se întâmplă și ce se poate întâmpla. Au fost momente în care mi-a spus deschis am emoții. Tot timpul au fost discuții deschise și nu am ascuns nimic nici eu față de el, nici el față de mine”.

Bogdan Faur, pacient operat de fractură de humerus

Și dr. Prejbeanu l-a văzut pe Bogdan drept un pacient foarte optimist și receptiv la indicațiile terapeutice. De altfel, spune medicul ortoped, relația medic-pacient se bazează pe optimism și încredere.

„Mie îmi place să spun că pacientul care vine la medic ar trebui să fie ca pasagerul care urcă în avion. Adică mă încred în pilot fără să-i pun la îndoială capacitățile.”

Prof. dr. Radu Prejbeanu, chirurg de excelență în chirurgia ortopedică

„Mai aștept puțin până să pot să merg cum trebuie cu motorul”. Viața, azi

Acum, Bogdan se simte bine. Nu mai merge la recuperare, dar, pentru că a învățat tot felul de lucruri despre oase, operații și medici, a rămas un fel de ghid printre prietenii lui care mai au probleme – toți îl sună și-i cer câte o recomandare.

„După ce m-am operat, mi s-a luat o piatră de pe inimă, pentru că eram traumatizat, mă gândeam că nu se poate să rămân fără mână. Văzusem radiografiile, știam cum arată osul meu și ce e acolo. Dr. Prejbeanu mi-a spus de când am fost prima dată la el că e un caz complicat.”

Bogdan Faur, pacient operat de fractură de humerus

„Din 2018 până în 2023 am avut cinci operații. Vreau să închei totuși acest capitol”, spune Bogdan privind spre viitor.

Bogdan (centru) simte că a încheiat un capitol complicat din viața lui și se gândește cu încredere la viitor. FOTO: Arhiva personală

Își folosește mâna în mod normal, dar încă trebuie să și-o protejeze de lovituri și presiune. De altfel, singurele restricții pe care le-a avut, în tot timpul de când l-a întâlnit pe dr. Prejbeanu, au fost să nu forțeze și, în perioadele de după operații, să nu se urce pe motocicletă.

„Asta m-a ajutat, mi-a dat încredere. Eu mi-am folosit mâna și m-am oprit de fiecare dată când am simțit că ceva nu e ok, că mă doare sau că e un disconfort. Acum mai am de așteptat puțin până să pot să merg cum trebuie cu motorul”, conchide Bogdan.

Articol susținut de Regina Maria