Un nou canal de televiziune menit, potrivit fondatorilor, sa sparga monopolul Kremlinului asupra stirilor de televiziune din Rusia, va fi lansat pe 25 ianuarie in Georgia, o miscare care, cel mai probabil, va infuria Moscova, noteaza Daily Telegraph. Postul va fi condus de Robert Parsons, fost corespondent BBC la Moscova, alaturi de alti trei jurnalisti internationali.

Canalul, intitulat PIK, va fi finantat de statul georgian si va difuza stiri si documentare in limba rusa, prin satelit si internet, atat in Rusia cat si in alte tari. PIK intentioneaza sa realizeze materiale care sa deranjeze guvernul de la Moscova, oferindu-le rusilor un nou punct de vedere.

Lansarea va avea loc la aproximativ 2 ani de la sfarsitul razboiului ruso-georgian.

O incercare anterioara de a realiza un astfel de canal tv anul trecut a esuat, partial pentru ca filiala media a Gazprom a achizitionat spatiul pe care PIK planuia sa o foloseasca pe satelit.

"Multe dintre materialele pe care le vom face vor fi controversate, pentru ca este o pana de informatii in Rusia. Sunt atat de multe probleme care nu sunt tratate in presa rusa si noi le vom vana permanent", a declarat Parsons.

Parsons considera ca este probabil ca Moscova sa respinga noul canal de televizune drept un proiect de propaganda georgiana. "Daca suntem doar un alt canal de propaganda, vom esua", a admis el.