Cotidianul american Washington Post isi inchide birourile din afara capitalei, potrivit unui plan de reducere a costurilor de editare. Redactorul-sef al publicatiei, Marcus Brauchli, citat de agentia France Presse, a declarat ca cei sase corespondenti din New York, Los Angeles si Chicago vor fi rechemati la Washington. De asemenea, trei posturi de asistenti de redactie vor fi desfiintate.

"Vom acoperi in continuare actualitatea in toata tara, asa cum am facut-o de decenii, cu reporteri trimisi pe teren" - a adaugat Marcus Brauchli, care a dat asigurari ca va mentine calitatea materialelor jurnalistice.

Washington Post a anuntat o pierdere de 116,7 milioane de dolari in primele trei trimestre ale acestui an, iar cateva sute de salariati ai acestui trust de presa au acceptat pensionarea anticipata.