Am privit ca un tolomac cu atentia marita televiziunile in seara asta. Doar ca sa vad cum se vor raporta la subiectul care dimineata anima putin internetul si care vad ca a fost preluat de citeva ziare. Si intuitia de dimineata mi-a fost confirmata. Doua mari masinarii de propaganda, puterea versus televiziuni, au tras de subiect care in ce sens a putut. Unii n-au dat deloc (Realitatea), altii au bagatelizat putin (Antena 3 prin Mircea Badea), altii au inversat sensul cum ii place domnului Basescu si tot asa. Insa am citeva observatii de facut.

Dimineata eram entuziast ca o parte a presei ar putea spune NU cuplului sinistru CHIRIEAC-SRS. Inca mai sper ca le va fi taiata antena macar (dar asa ziceam si la alte scandaluri – asa sint eu, optimist). Tot dimineata spuneam ca e clar pe canal portocaliu venita inregistrarea AUDIO. Dar, vorba prietenului Mihnea Maruta, noi vreeeem nuanteeee.

1. Ce a facut Radu Moraru impreuna cu Andreea Pora, Roncea si Talpes (!) se numeste propaganda proBasescu. Scurt. A fost chemat acel Macovei de la ANI si mingiiat cu manusi, nu cumva sa fie ranit. El avea un comportament de complice cu cei doi. Spune ca n-a facut inregistrarea, spune ca nu prea a facut plingere, iar Moraru il intreaba cu voce suava “ati simtit ca erati santajat in momentul ala, nu?”. Nu! Trebuia intrebat clar “de ce erai in genunchi in fata alora, de ce te intilnesti tu sef ANI cu niste tipi care scriu lucruri false in ziar, de ce nu-i dai in judecata dupa ce nu-ti dau dreptul la replica, ce cauti tu cu ei si cite si mai cite… In echilibru cu “ziaristii santajisti” statea totusi un demnitar-cirpa care parea perfect prins in lumea lor si care zicea ca-i pare rau ca n-a luat banii de la camatar (camatar!!!!) si care o fi inregistrat a doua oara, o fi jucat teatru, habar n-am, dar am atita creier incit sa stiu din inregistrarea aia ca era reglare de conturi intre doua parti necinstite. Ma rog, decit sa dai stirea asa…

1. bis Daca tu, Moraru, te iei de Nistorescu cum ca a calcat oameni cu jeepul, atunci nu faci decit sa cobori presa si mai jos decit a facut-o el in ultima perioada. Macar si pentru faptul ca la alegerile trecute taceai chitic in timp ce, in Evenimentul Zilei condus de Nistorescu, Basescu avea, in urma cu cinci ani, aproape singura tribuna in toata media. Asta se cheama sa fii “angajat” si sa nu fii ziarist, domnul Nasu….

2. Traian Ungureanu face scandal la Ora de foc ca nu s-a dat stirea cu SRS-Chirieac. Ok, Ursu n-a avut replica, Stancu a spus ca ea n-a auzit de stire, ceea ce a sunat fals-fals-fals. Iar apoi se da filmuletul penibil cu TRU pe scena in Oltenia (pus si cu o seara inainte) ceea ce nu se face.

2. bis NU se face insa nici sa te duci tu la o televiziune, accepti un subiect la o emisiune (presedintele spusese totusi ca am depasit criza si se pare ca a devenit noua tema, era si ala un subiect) si o sabotezi dupa aia. Ar fi putut fi ceva daca la B1 nu s-ar fi discutat oricum subiectul (du-te acolo, pina la urma ai tribune de unde sa reprosezi ce vrei). Si mai ales: mai devreme au fost cu totii in TVR imprenua cu Basescu, nu am vazut pe nimeni sa saboteze acolo zimbetul iubitor al lui Luca Dinulescu si sa intrebe de ce postul public a tacut milc-milc-milc. Si uite asa face si TRU propaganda – daca nu l-as fi privit atent, l-as fi aplaudat. Evident ca ala e subiect, si eu zic ca ar fi meritat o discutie, dar subiectul a iesit pina la urma oricum, a avut canale, a fost dat de un site cu 130.000 de vizitatori pe zi, realitatea.net, a fost dat de hotnews, realitatea fm inca de dimineata etc. Nu vreau sa vad un europarlamentar mimind isterii si facind schema cu plecatul din studio. E fumat.

Concluzie: incep sa ma intreb serios cum era mai bine. Sa ai masinarie de propaganda unica cu care macar sa te bati pe bune dintr-o reduta-doua, cum era a lui Nastase, adica statul supra media. Sau sa ai doua masinarii, PDL-BASESCU-STAT, de o parte, tabara antibasescu si televiziunile de stiri, de cealalta. E o intrebare? Este, pentru ca intre doua masinarii ca astea sint macinate toate nuanteeeleee si toate observatiile mici si importante care ne fac homo sapiens sapiens. QED:)

Textul poate fi citit si pe blogul lui Costi Rogozanu de pe platforma Voxpublica

Va invitam sa semnalati in comentariile dvs. cazuri flagrante de manipulare sau joc incorect in campanie din partea mass-media. Adauga comentariile tale aici. In fiecare seara o sa adunam cele mai interesante comentarii intr-un articol separat.

Costi Rogozanu este unul dintre cei sapte cunoscuti comentatori media care scriu despre modul in care mass-media se comporta in campania electorala prezidentiala.