Cand eram scolarita imi placea sa desenez. Creionul meu inflorea mereu hartia, cu figurine naive in coltul paginii cu teme sau cu portretele furise ale colegilor. Incerc sa-mi aduc aminte daca visam sa devin pictorita, dar amintirile sunt vagi si sterse. Stiu doar ca asta imi facea placere.

Liceul m-a ridicat grav din leaganul meu de puf si m-a asezat pe un scaun rigid, cu fata catre realitate. Trebuia sa ma pregatesc pentru viitor. Pentru viitorul meu. Erau anii 80 si ceva iar optiunile erau putine. Ai mei au analizat pragmatic situatia si au decis ca trebuie sa urmez o facultate tehnica - ingineria este viitorul. Nu m-am impotrivit, ba chiar am inceput sa construiesc eu fundatia alegerii LOR. Matematica o aveam in buzunar - gratie aportului sustinut al tatalui meu, profesor de matematica, in instruirea mea. Nici fizica nu-mi ridica probleme, intrarea mea la facultate era ca si asigurata. Abia mai tarziu am realizat ca pierdusem din vedere esentialul: alesesem niste scari usor de urcat, dar care nu stiam unde ma duc.

Am intrat la facultate din prima. M-am adaptat la nivelul mult mai inalt la care erau abordate toate materiile si-am avansat catre jocul cu logica materiilor tehnice, ce-mi incitau intelectul. Am absolvit cu media mare si am trecut brusc de cealalta parte a baricadei - trebuia sa-mi castig painea.

M-am angajat la DAEWOO. Am avut "sansa" sa fiu la locul potrivit, in momentul potrivit: fabrica abia se deschisese si erau scoase la concurs 300 de posturi de inginer. Unul dintre ele l-am ocupat eu. Am lucrat ca inginer tehnolog pe o linie de productie. Acolo pot spune ca m-am trezit la realitate, iar jocul de-a logica n-a mai stat in picioare. Zi de zi mergeam catre locul de munca precum condamnatul catre ghilotina, pentru ca practicam o meserie care nu-mi placea. Iar in tot acest rastimp nu stiam ce alte optiuni as fi putea avea. Erau anii 90 (si ceva) si erau inceputurile erei computerelor. Am achizitionat un computer si am inceput sa lucrez in primele programe de grafica. Imi PLACEA! Si impletind pixeli am inceput sa visez catre o noua meserie - web design-ul.

Dupa 5 ani de inginerie am spus stop si de la capat. M-am angajat ca junior web designer, si abia atunci a inceput sa se impleteasca frumos viata pe care mi-o doream: eram platita pentru o pasiune pe care o ascunsesem adanc in mine. Grafica.

Desi reorientarea de la inginerie la grafica a parut abrupta, a fost doar o rasucire fireasca catre chemarea din copilarie. Nici acum nu stiu cand s-a produs declicul schimbarii necesare. Poate ca in ziua in care mi-am reintalnit o fosta colega de generala care, intr-o doara, mi-a spus ca pastreaza portretul pe care i l-am facut in timpul unei recreatii...

Acum sunt senior art director intr-o agentie de publicitate si dezvolt strategii de creatie pentru branduri mari. Nu este o munca usoara, dar chiar si in zilele stresante, cand termenele limita sunt stramte si jonglez cu zeci de lucrari deodata, chiar si atunci ma simt implinita. Pentru ca ma pasioneaza ceea ce fac.

Privind retrospectiv, cu melancolie, regret ca am pierdut atatia ani si nu am mers pe aceasta cale de la inceput. Dar am invatat ca nu este simplu sa-ti gasesti meseria care sa te faca fericit. Pentru ca aceasta este un partener pe viata si este o arta sa-l gasesti. Arta de a te cunoaste pe tine, de a prospecta ce iti ofera lumea reala, de a-ti descoperi meseria-jumatate si de a stabili conexiunea. Si de aici incolo nu mai exista granita intre vis si realitate.

Conteaza faptul ca avem PERSPECTIVE. Ghideaza-ti copilul pe drumul unde visele sale se transforma in succes, iar pasiunea in realizari. Important este sa ne descoperim pe noi insine pentru a fi MAGISTER in ceea ce dorim sa facem si sa-i avem alaturi pe cei dragi.

Fa primul pas si vizioneaza filmuletele de mai jos. Descopera povesti de viata in care pasiunea meseriei se impleteste armonios cu sentimentul implinirii.