În credința populară, noaptea de 29 spre 30 noiembrie era numită Noaptea Strigoilor care era o noapte de spaimă, fiindcă se credea că spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie cu „strigoii vii”. Ce nu aveai voie să faci de Sf Andrei? Când a ajuns Sf Andrei în Dobrogea? Ce alte plante erau considerate magice, în afară de usturoi?

In pestera sfantului AndreiFoto: Florin Brezeanu, Dreamstime.com

Iată ce scria Artur Gorovei la 1915, despre credințele și superstițiile de Sf Andrei

  • „În ziua Sfântului Andrei nu se lucră, ca dihăniile să nu mănânce vitele, și ca vitele să fie ferite de toate relele”
  • „La Sf Andrei oamenii din popor nu se împrumută cu nimic, unii pe alții”
  • „Toate animalele vorbesc în noaptea de Sf Andrei. Oamenii care ascultă cum vorbesc animalele, aceia mor”

Sf Andrei - 29-30 noiembrie - O noapte de teamă și agitație

Noaptea era un timp magic în credința populară, un timp al marilor schimbări, un timp prielnic pentru naștere, pentru moarte și pentru renașterea diverselor divinități adorate. La unele sărbători din an se aprindeau focuri uriașe, în unele regiuni se organizau jocuri în noaptea dinaintea unei înmormântări. Etnologii spun că sărbătorile și obiceiurile nocturne se leagă de un străvechi cult lunar și agrar și de vremurile când timpul se măsura pe nopți, nu pe zile.

În credința populară, noaptea de 29 spre 30 noiembrie era numită Noaptea Strigoilor care era o noapte de spaimă, fiindcă se credea că spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie cu „strigoii vii” în diverse locuri „necurate”. Duelurile sângeroase cu limbile de la melițe puteau dura până la cântatul cocoșilor când spațiul se purifică, morții revin în morminte, iar sufletele strigoilor vii revin în trupurile și paturile părăsite fără știința lor. Melița este o unealtă simplă din lemn pentru sfărâmat cânepa.

„În anumite situații, strigoii se manifestau violent față de oamenii care nu-și luau anumite măsuri de protecție, în primul rând ungerea cu usturoi a corpului, ușilor și ferestrelor. Atmosfera devenea și mai apăsătoare într-o importantă zi a lupului, fixată de tradiție pe data de 30 noiembrie, la Sântandrei. Atunci, lupul își poate îndoi gâtul țeapăn și devine mai sprinten, astfel că prada nu mai are scăpare.

Ca urmare, oamenii trebuiau să ia măsuri suplimentare de pază a vitelor și să efectueze diverse practici magice de apărare împotriva lupilor. Niciun alt moment al anului nu era atât de prielnic pentru transformarea oamenilor în pricolici, oameni cu înfățișare de lupi sau câini, ca în ajunul și ziua de Sântandrei” (Ion Ghinoiu).

Cei mai periculoși strigoi erau vârcolacii despre care se credea că ar locui în văzduh, printre nori sau deasupra norilor. Ei erau considerați „răspunzători” pentru eclipse pentru că „ar mușca” din Lună sau din Soare” și erau alungați prin rugi și mătănii, dar și prin zgomotul produs de bătutul tablei. Iarna se puteau transforma în oameni și puteau să le facă rău celor întâlniți în cale.

„Cine n-a citit iarăși Strigoiul lui Coșbuc sau Noaptea Sfântului Andrii de V Alecsandri? Strigoii au anumite timpuri când ies pe pământ și fac și ei petreceri. După credința poporului român ei se adună și petrec în seara de Sf Gheorghe, Înălțarea Domnului și de Sf Andrei”, scrie Gh Ciaușanu în Superstițiile poporului român.

Sf Andrei și usturoiul? - De unde provine legătura?

Pe la final de secol XIX, în zona colinelor Tutovei, tinerii organizau în noaptea de 29 spre 30 noiembrie o petrecere asemănătoare revelionului, numită Noaptea Strigoilor sau Păzitul Usturoiului. Tinerii, în ideea de fi feriți de moroi și strigoi, ungeau cu usturoi ferestrele și ușile casei, iar fetele aduceau trei căpățâni de usturoi, le puneau laolaltă într-o covată unde o bătrână le păzea apoi, la lumina lumânării, scrie Ion Ghinoiu în Dicționar de Mitologie română”.

Tinerii jucau, dansau, beau și glumeau, simțindu-se complet izolați de lumea de afară care, în acea noapte, era plină de spirite rele. Exista și o băutură ritualică: covașa din făină de grâu amestecată cu făină de mei și mai de curând cu mălai.

Cea mai faimoasă tradiție de Sf Andrei este legată de usturoi. Iată ce scrie Gh Ciaușanu „În noaptea Sf Andrei se mănâncă usturoiul și oamenii se freacă cu el, pe umeri sau pe piept, tot cu usturoi se freacă ușile caselor, pervazurile, țâțânile și chiar și țâțele vacilor, pentru ca strigoii, care se adună atunci, să nu aibă nicio putere, nici asupra omului, nici asupra casei lui, nici asupra vitelor lui.

Trebuie spus că în credințele populare din multe locuri din lume se credea că usturoiul are puteri binefăcătoare: în Grecia în Scandinavia, în Nordul Germaniei, în Asia Mică și în America Centrală. În multe locuri se credea că usturoiul ferește de vrăji și era purtat ca talisman.

Nu doar despre usturoi se credea că are puteri magice: „Macul, cânepa și usturoiul sunt prezențe vegetale nelipsite din practicile funerare. Presărate în sicriu sau în jurul mormântului, ele au rostul de a ține departe și chiar de a anihila spiritele nehotărâte să treacă definitiv în lumea de dincolo, dar mai ales pe acelea ale celor bănuiți încă din timpul vieții că ar fi în stare să aducă sterilitate, adică să ia belșugul grânelor și sporul laptelui animalelor”, explică Narcisa Știucă.

Usturoiul era considerat un scut împotriva răului de orice fel, se credea că ține lupii departe de gospodării, dar și că apără împotriva duhurilor rătăcitoare. Nu doar de Sf Andrei era folosit în diverse ritualuri, ci și în Ajunul Sfântului Gheorghe și chiar și de Rusalii.

Usturoi se punea și în leagănul nou-născutului, iar mireasa purta usturoi în pantofi când se ducea la cununie.

Sfântul Andrei - Apostolul românilor

Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia, dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Sfântul a ajuns în locurile noastre în jurul anului 55 d Hr.

Sfântul Apostol Andrei nu s-a mărginit numai la predicarea Evangheliei și la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre grecii și geto-dacii din teritoriile amintite, ci el a hirotonit pe unii dintre ei ca episcopi și preoți, așa cum făcea si Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare. Numai așa se poate explica faptul că cea mai veche episcopie cunoscută pe teritoriul țării noastre este cea de la Tomis (Constanța de azi).

În sprijinul evanghelizării teritoriilor de pe țărmul apusean al Mării Negre de către Sfântul Andrei vin și unele colinde, legende și obiceiuri din Dobrogea și din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una dintre aceste colinde pomenește de „schitul" sau „mănăstirea" lui Andrei. Există apoi câteva nume de ape și locuri ca „Pârâiașul Sfântului Andrei", „Apa Sfântului" sau „Peștera Sfântului Andrei", care se vede și azi în hotarul comunei Ion Corvin, în apropiere de granița româno-bulgară.

Sfântul Andrei, „cel întâi chemat" la apostolie era frate al lui Simon Petru. Ambii erau iudei din zona Galileii și ambii erau pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre „ucenicii" Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăință și cu proorocia despre venirea lui Mesia. (sursa creștin-ortodox.ro)

Sf Andrei - „Cap de iarnă” și un temut stăpân al fiarelor pădurii

Perioada calendaristică de peste trei săptămâni dintre 14 noiembrie (Filipii de Toamnă) - 6 decembrie (moș Nicolae) adună numeroase sărbători, obiceiuri, acte rituale și practici magice dedicate lupului. Etnologii se referă uneori la această perioadă sub numele de Anul Nou Dacic, date fiind numeroasele legături dintre daci și lupi. Este adesea dat și un citat din Mircea Eliade în acest sens cum că dacii se numeau ei înșiși lupi, sau „cei care sunt asemenea lupilor.

Amănunt interesant: printre denumirile populare ale lunii decembrie, lună care începe la o zi după Sf Andrei se numără: Andrea, Indrea și Undrea.

„Sărbătorile și obiceiurile de la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie corespund, ca dată calendaristică, cu Dionisiacele Câmpenești ale tracilor și Saturnaliile romanilor. În această perioadă, părinții bisericii creștine au fixat data de celebrare a Apostolului Andrei care a propovăduit credința lui Iisus la Dunăre și Marea Neagră în primele decenii ale erei noastre. Noua sărbătoare creștină s-a impus în conștiința credincioșilor împreună cu unele dintre atribuțiile zeului uzurpat, realitate confirmată de obiceiurile, actele rituale și practicile magice din noaptea de 29 spre 30 noiembrie”, scrie Ion Ghinoiu în cartea Calendarul țăranului român - Zile și mituri.

Poți munci în orice zi, dar de Sf Andrei să te abții

„Ziua Sfântului Andrei este păstrată cu atâta strășnicie în toate ținuturile românești, încât, încă în urmă cu mai mult de un secol, se spunea în Moldova că poți să muncești în orice zi, cât de mare, numai în această zi să serbezi. Evident este o exagerare, căci nu este vorba despre toate tipurile de munci, ci mai cu seamă despre cele casnice, feminine (tors, cusut, măturat) și nici despre întreaga zi. În jumătatea de sud a țării nu atragerea lupilor constituie pericolul la care se expun cei ce nu respectă aceste interdicții, ci bolile, de la ciumă, până la simple dureri de cap”, scrie Narcisa Știucă în cartea Spirala sărbătorilor - Rosturi, tâlcuri și deslușiri.

Bocetul Andreiului și turta prevestirii

Pentru că se credea că spiritele morților „mișunau” în noaptea de Sântandrei se făceau diverse „acte de divinație”. Spre exemplu fetele credeau că își pot afla ursitul și calitățile sale (tânăr sau bătrân, sărac sau bogat, urât sau frumos). Multe dintre aceste „acte magice” erau săvârșite de fiecare fată în parte, singură. În unele locuri fetele coceau o turtă cu apă, sare și făină, turtă pe care apoi o mâncau, sperând că își vor visa ursitul.

În zone restrânse era demult un obicei numit Bocetul Andreiului: fetele confecționau o păpușă de cârpe denumită Andreiu, substitut al anului vechi, și o așezau pe pat precum un mort și o jeleau.

Ce înseamnă numele Andrei

De unde vine numele Andrei? Andréas este un nume bine atestat în epoca greco-romană și este în mod obișnuit explicat prin substantivul „andreia” care în greaca veche însemna „bărbăție, curaj” Andreios însemna curajos.

Andrei a primit de la Hristos puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor, iar după primirea botezului Duhului Sfânt, i-a revenit, prin tragere la sorți, misiunea de a da vestea cea bună a Mântuirii omenirii, în Bitinia și în Pont, în ținuturile din jurul Mării Negre, în Sciția și apoi în Asia, scrie Narcisa Știucă.

„Sfântul Apostol Andrei și-a continuat drumul prin Peloponez, iar în orașul Patras din provincia Ahaia, aici, locuitorii l-au batjocorit și l-au răstignit cu capul în jos pe o cruce făurită din lemn de măslin în forma literei X. Acest instrument al caznelor sale îi poartă și azi numele, străjuind intersecțiile periculoase, mai cu seamă cele în care se întretaie drumuri mari și grele”, se scrie în volumul Spirala sărbătorilor - Rosturi, tâlcuri și deslușiri.

Sursa foto: Dreamstime.com