În aceste zile, Luna se vede mare și frumoasă pe cer, iar această lună plină de final de noiembrie este numită „Luna Castorului”, dar și „Luna jelaniei” și „Luna înghețului” în tradițiile vechilor popoare nord-americane. Ce înseamnă toate aceste denumiri?

Luna plinaFoto: Patryk Kosmider, Dreamstime.com

Luna se vede în aceste zile toată noaptea pe cer. Pe 27 noiembrie s-a produs faza de Lună Plină, la ora 11:16. În serile de 30 noiembrie și 1 decembrie Luna se va afla în preajma stelelor Castor și Pollux din constelația Gemini.

Există în tradiția americană multe denumiri simpatice pentru Luna Plină „Strawberry Moon”, „Pink Moon” sau „Flower Moon”, dar Luna nu devine roșie, roz, sau de culoarea unor flori, cum ar sugera denumirile. Există și Harvest Moon (Luna Recoltei, în septembrie), dar și Hunter Moon (luna vânătorului), la final de octombrie.

Aceste denumiri au apărut pentru prima oară acum mai bine de un secol într-un almanah anual care era extrem de popular în SUA: Farmers' Almanac care conține și date despre fazele lunii și despre credințe populare legate de Lună, credințe populare de pe vremea „indienilor” din America de Nord (Native American lore).

Ei bine, acum, Luna plină de la final de noiembrie este numită „beaver moon”, deoarece castorii sunt mai activi în această perioadă și sapă și își repară sau pregătesc vizuinele pentru hibernare și uneori fac asta la razele lunii.

Această lună plină de la final de noiembrie mai este numită și „frost moon” (luna înghețului), deoarece la final de noiembrie vin frigul și zăpada, mai ales în regiunile din nord-estul continentului nord-american.

În unele zone din America de Nord, această lună plină era cunoscută în tradițiile pre-creștine și sub numele de „mourning moon” (luna jelaniei), fiindcă era o perioadă în care oamenii erau îndemnați să uite de trecutele necazuri și să privească spre un nou an, cu încredere.

Ce se mai vede pe cer în aceste zile? Saturn și Jupiter se văd seara, iar de la 3:30 dimineața se vede Venus. Planeta Saturn se află deja pe cer la începutul nopții. La ora 18 este deja înspre sud, la cea mai mare înălțime deasupra orizontului. Mai multe puteți citi pe site-ul Observatorului Astronomic din București

Pe parcursul nopții coboară înspre orizont și apune în jurul orei 23.

Jupiter este și el pe cer imediat cum se face seară. Pe la ora 20:30 se află deja sus pe cer, înspre sud-est. Se vede ca un astru foarte strălucitor, fiind în această perioadă cea mai strălucitoare stea de pe cerul vizibil seara. Planeta se află cel mai sus pe cer, înspre sud, în jurul orei 22:30. Planeta apune la ora 5 dimineața, deci putem considera că se vede toată noaptea.

De la ora 3:30 dimineața începe să se vadă și Venus. Este foarte strălucitoare și apare înspre est, fiind alte câteva luni cel mai strălucitor obiect de pe cerul de dimineață. Căutați-o pe la 5 dimineața, când este mai sus pe cer. Nu departe de planetă se află Spica, cea mai strălucitoare stea din constelația Virgo.

Sursa foto: Dreamstime.com