Autorităţile berlineze au ridicat schele în jurul emblematicei Porţi Brandenburg din capitala germană pentru a îndepărta vopseaua portocalie împroşcată pe acest monument de activişti climatici în septembrie, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

Poarta Brandenburg a fost vandalizata cu vopseaFoto: Monika Skolimowska / AFP / Profimedia Images

Luni, muncitorii au înălţat schele pentru a continua operaţiune de curăţare a monumentului în condițiile în care tentativele repetate de până acum au eșuat.

„Last Generation”, o grupare care militează pentru climă, şi-a asumat responsabilitatea pentru împroşcarea cu vopsea a acestui monument din Berlin şi a susţinut că vopseaua este solubilă în apă şi că nu va avaria gresia.

Afirmaţia s-a dovedit neadevărată, iar eforturile de a curăţa coloanele cu apă fierbinte sub presiune nu au funcţionat.

Ce intenționează să mai încerce autoritățile germane pentru a curăța Poarta Brandenburg

Gresia cu care este placat monumentul are o granulaţie relativ mare şi poroasă şi a abosorbit atât vopseaua, cât şi apa.

Acum va fi aplicată o pastă care, iniţial, va fi absorbită, iar apoi va fi îndepărtată cu apă, potrivit lui Birgit Möhring, director al Berliner Immobilienmanagement (BIM), compania care administrează acest monument pentru municipalitate.

Procesul va trebui repetat de mai multe ori, a spus Möhring şi ar putea dura câteva săptămâni.

Costul estimat al operaţiunii este de cel puţin 115.000 dolari, poate chiar mai mult.

Ministrul de Finanţe al Berlinului, Stefan Evers, a spus că oraşul va încerca să recupereze cel puţin o parte din sumă de la Last Generation. În total 14 persoane care au fost implicate, se pare, în împroşcarea cu vopsea a Porţii Brandenburg au fost arestate.