Rikkie Valerie Kolle, prima femeie transsexuală care a fost încoronată „Miss Olanda”, afirmă că a devenit ținta unei campanii motivate de ură după ce a câștigat competiția săptămâna trecută, relatează Reuters.

Miss Olanda, Rikkie Valerie KolléFoto: BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

Kolle, în vârstă de 22 de ani, a declarat într-un interviu că a crezut că succesul ei este un semn al faptului că societatea olandeză este una deschisă și tolerantă, dar că apoi a fost asaltată cu un val de mesaje pline de ură în mediul online.

Ea a adăugat însă că încearcă să se concentreze pe lucrurile bune și să ignore comentariile negative de pe platformele social media.

„Am crezut că noi suntem foarte deschiși în Olanda dar comentariile pline de ură arată cealaltă față a societății noastre. Sper că este un semnal de trezire la realitate”, a spus ea.

„Pentru moment ignor complet mesajele. Mă concentrez pe lucrurile care îmi stau în față”, a adăugat ea, afirmând totodată că nu a făcut nimic să provoace aceste mesaje și că oamenii o jignesc doar pentru că este ea însăși.

„Vreau doar să o arăt lumii pe Rikkie și, bineînțeles, povestea mea transsexuală, și să fiu atacată din cauza asta este chiar trist”, a mai spus Kolle.

Miss Olanda va fi a doua femeie transsexuală care va concura la concursul Miss Univers

Kolle a devenit sâmbătă prima femeie transsexuală care a câștigat concursul Miss Olanda în istoria de 94 de ani a acestuia.

Modelul şi actriţa, care a apărut anterior în emisiunea „Holland's Next Top Model”, a vorbit sâmbătă despre victorie într-o postare făcută pe Instagram.

„Este ireal, dar mă pot numi @missnederland 2023. A fost un proces educativ şi minunat, anul meu nu mai poate merge prost. Sunt atât de mândră şi fericită încât nu pot să descriu. Mi-am făcut comunitatea mândră şi am arătat că se poate”, a scris Kollé.

Kollé va fi a doua femeie transsexuală care va concura în competiţia Miss Univers, după spaniola Angela Ponce, în 2018. Organizaţia-mamă a concursului permite femeilor transsexuale să participe la concurs din 2012.