Bill Simons, unul dintre directorii și cei mai populari prezentatori de pe Spotify, a lansat luni un atac neobișnuit de dur la adresa prințului Harry și a soției sale Meghan Markle, după ce colaborarea dintre aceștia și platforma de streaming audio s-a încheiat, relatează CNN.

Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia

„Aș fi vrut să fiu implicat în negocierile 'Meghan și Harry părăsesc Spotify'. Escrocii nenorociți. Așa se numește podcastul pe care trebuia să îl fi lansat cu ei”, a declarat Simmons în timpul emisiunii care îi poartă numele.

„Trebuie să mă îmbăt într-o noapte și să spun povestea întâlnirii pe Zoom pe care am avut-o cu Harry pentru a încerca să-l ajut cu ideea sa de podcast. E una dintre cele mai bune povești ale mele. Naiba să îi ia. Escrocii”, a declarat el la doar câteva zile după încheierea parteneriatului dintre Spotify și Archewell Audio, compania de producție a celor doi membri ai familiei regale britanice.

Contractul semnat între cele două părți în 2020 prevedea o colaborare pe mai mulți ani ce viza o serie de emisiuni și programe însă în cele din urmă a rezultat în doar un program și o emisiune specială de sărbători.

Despărțire între Spotify și prințul Harry

Archewell Audio și Spotify au anunțat că au ajuns la un „acord mutual de despărțire” la doar două săptămâni după ce compania de streaming audio a declarat că a renunțat la 200 de locuri de muncă din cadrul diviziei sale de podcasting ca parte a unei „realinieri strategice”.

Numărul de angajați concediați reprezintă doar 2% din forța totală de muncă a Spotify la nivel global.

Nu este clar ce l-a făcut pe Bill Simmons să lanseze atacul dur împotriva celor doi membri ai familiei regale britanice, însă acesta l-a criticat pe prințul Harry și în luna ianuarie a acestui an.

„Cu ce se ocupă el? E una din acele situații în care te întrebi 'Care e talentul tău? De ce te ascultăm?' Deci te-ai născut într-o familie regală și ai plecat (...) nimănui nu îi pasă ce ai de zis decât dacă vorbești despre familia regală și te plângi cu privire la ei”, afirma acesta la momentul respectiv.

Spotify a cumpărat site-ul „The Ringer” fondat de Simmons în 2020, plătind mai mult de 200 de milioane de dolari pentru cele peste 30 de emisiuni de tip podcast găzduite pe acesta, potrivit agenției Forbes.