Comediantul american Trevor Noah a anunțat că va renunța la rolul de prezentator al popularei emisiuni „The Daily Show” la 7 ani după ce i-a luat locul lui Jon Stewart.

Trevor Noah se va retrage de la „The Daily Show”Foto: Robyn Beck / AFP / Profimedia

Noah a făcut anunțul într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Twitter, afirmând că anii în care a prezentat emisiunea au fost „absolut uluitori” și și-a exprimat recunoștința față de echipa sa, companiile care au susținut emisiunea și toate persoanele implicate în realizarea sa.

El a descris prezentarea emisiunii drept una dintre cele mai mari provocări din viața sa, afirmând însă că i-a adus și printre cele mai mari bucurii.

„Chiar și în cele mai proaste zile am adorat să încerc să îmi dau seama cum să îi fac pe oameni să râdă, chiar dacă poveștile sunt deosebit de nasoale”, a afirmat acesta.

Comediantul sud-african a dat de înțeles că unul dintre motivele pentru care a luat decizia a fost faptul că a petrecut perioade îndelungate în izolare în apartamentul său din New York din cauza pandemiei de COVID-19 și că își dorește din nou să iasă în turneu.

„Mi-am dat seama că există o altă parte a vieții mele pe care vreau să o explorez în continuare. Mi-e dor să învăț alte limbi. Mi-e dor să călătoresc în alte țări și să realizez spectacole”, a spus el.

„The Daily Show” va avea un nou prezentator după 7 ani

Noah nu a anunțat însă până când va continua să prezinte emisiunea înainte de a pleca, spunându-le fanilor săi să nu își facă griji, „nu voi dispărea”.

„Dacă vă datorez bani, o să vă plătesc”, a glumit el.

Trevor Noah a fost ales să prezinte „The Daily Show” după ce îndrăgitul Jon Stewart a anunțat în februarie 2015 că renunță la rol. Stewart a continuat însă să prezinte emisiunea până în luna august a anului respectiv. El a fost prezentatorul emisiunii din 1999.

Deși alegerea lui Noah pentru rolul de prezentator al „The Daily Show” a fost considerată de mulți o surpriză, el fiind un comediant cvasi-necunoscut în Statele Unite în momentul în care Comedy Central a făcut anunțul, acesta a reușit de-a lungul anilor să îi atragă pe numeroși fani ai emisiunii de partea sa prin stilul propriu de umor.

Anul acesta el a fost ales de Casa Albă să fie „maestrul de ceremonii” la cina corespodenților după ce evenimentul tradițional al presei americane a fost anulat în timpul mandatului fostului președinte republican Donald Trump.