În perioada în care în Marea Britanie se topește din cauza unui val de caniculă nemaiîntâlnit, Alex Dodman, un bărbat de 36 de ani, a reușit să inaugureze o piscină pe care a construit-o singur în curtea casei sale din Saffron Walden, Essex, folosindu-se exclusiv de tutoriale de pe YouTube. Investiția s-a ridicat la 10.000 de lire iar lucrările au durat doi ani și jumătate, scrie Daily Mail.

Un britanic a construit singur o piscină inspirat de tutoriale de pe YouTubeFoto: CATERS NEWS AGENCY / Caters News / Profimedia

Alex Dodman, tată a doi copii, are acum o modalitate de a învinge valul de caniculă neobișnuit care a cuprins Marea Britanie, după terminarea piscinei din curtea casei sale din Saffron Walden, Essex la care a început lucrările în ianuarie 2020.

De când s-a mutat la noua casă în 2017, britanicul pasionat de lucrările de bricolaj a visat să aibă o piscină în care să se relaxeze alături de familia sa.

Britanicul, care lucrează la serviciul de ambulanță, a făcut singur toate lucrările, după ce a urmărit mai multe tutoriale pe YouTube.

„Într-o pauză de prânz am urmărit un videoclip pe YouTube cu cineva care construia o piscină și în aceeași zi am închiriat un mini excavator. Visam să am o piscină odată ce casa va fi renovată și chiar am ales zone pe care speram să o construiesc într-o zi. Când am urmărit un videoclip pe YouTube cu o femeie din Olanda care construia o piscină, am știut că vreau și eu să construiesc una”, a povestit Alex, care totuși a subestimat cât de greu va fi să construiască piscina de unul singur.

@alexdodman Building my own swimming pool part 38 #swimmingpoolbuild #renovationseries #heatwave #diy #swimmingpool #finalpart #fyp ♬ original sound - Alex Dodman

Bărbatul a investit în total 10.000 de lire, cu două mii de lire mai puțin dacă ar fi angajat pe cineva să facă lucrările.

Construcția a fost întârziată din cauza pandemiei deoarece Alex a întâmpinat dificultăți în a procura materialele necesare.

Alex a documentat tot procesul pe rețelele de socializare, clipurile sale devenind virale. Nu este prima realizare a tânărului din Marea Britanie.

Tânărul a mai construit anterior un cinematograf și o sală de sport în interiorul casei care acum are și piscină, economisind 75.000 de lire sterline.

Britanicii se topesc la 40 de grade

Valul de căldură care persistă de zile bune în Europa a adus în premieră temperaturi de peste 40 de grade C în Marea Britanie, ceva ce părea imposibil până acum 10-15 ani.

Temperaturile vor mai crește în cursul zilei de marți, maxima absolută putând trece de 42 C.