Netflix a devenit gazdă pentru seriale din toată lumea care nu pot fi încadrate într-o categorie anume, iar printre ele se numără acest „reality show” japonez, ciudat și reconfortant.

Miro face cumpărăturiFoto: Netflix

În fiecare scurt episod (de la sub 10 minute la în jur de 20) din „Old Enough / M-am făcut mare”, camerele urmăresc prunci cărora li s-au încredințat sarcini sau au fost trimiși la cumpărături.

Tensiunea se acumulează. Poate un copilaș de 2 ani să meargă aproape un kilometru până la băcănie și să-și aducă aminte tot ce era pe listă?

„Old Enough” a intrat pe platformă la sfârșitul lui martie. Pentru imensa majoritate a abonaților de pe planetă este nou, dar rulează în Japonia de peste trei decenii, precizează „The New York Times”.

Popularitatea din țara de origine reflectă nivelul ridicat de siguranță publică, dar și cultura parentală care face din independența pruncilor un reper de dezvoltare.

De altfel, Toshiyuki Shiomi, expert în dezvoltare infantilă și profesor emerit la Shiraume Gakuen University din Tokyo, spune:

„Este un mod tipic de creștere a copiilor în Japonia, simbolic pentru cultura noastră și poate fi surprinzător pentru oamenii din alte țări. Pentru noi, independența nu înseamnă a te certa cu alții sau a-ți spune neapărat părerile. Înseamnă adaptare la grup în activitățile zilnice, ca gătitul și cumpărăturile, sau atenția acordată celorlalți.”

Un binecunoscut exemplu este prințesa Aiko, membră a familiei regale, care mergea singură la școala elementară la începutul anilor 2000. (E drept, era permanent sub supravagherea Poliției Imperiale.)