O femeie din Texas (SUA) s-a trezit la uşă cu o comandă de 31 de hamburgeri, pe care aparent îi comandase cu telefonul de la un cunoscut fast food, dar despre care nu ştia nimic, scrie EFE.

HamburgerFoto: Wikipedia

Kelsey Golden, care lucrează la o şcoală locală, a crezut că această comandă a fost livrată la adresa ei din greşeală, dar când s-a uitat la fiul ei Barret, în vârstă de 2 ani şi-a amintit că l-a văzut jucându-se cu telefonul său, a declarat ea pentru postul CNN.

"Am intrat, m-am uitat în telefon şi am verificat că se făcuse într-adevăr comanda în momentul în care Barret s-a jucat cu telefonul. Mi-am zis, vai Doamne nu se poate, chiar a făcut acest lucru!", a spus Golden.

Comanda plasată accidental era total nepotrivită, mai ales că "nimănui din familia mea nu-i place hamburgerul cu brânză", a explicat mama copilului.

Ea a decis să posteze pe pagina sa de Facebook un anunţ în care oferea gratis hamburgeri cu brânză.

În total, comanda a costat 91,70 de dolari, o sumă care ar fi fost mai mică dacă micul Barret nu ar fi adăugat şi "un bacşiş generos" de 25%.

Lui Barret îi place să se joace cu telefonul mamei şi, având în vedere că nu era blocat, el a apăsat pe o aplicaţie de comandă online şi a cerut 31 de hamburgeri.

Ştirea a devenit virală, iar proprietarii fast-food-ului au invitat întreaga familie să viziteze localul, oferindu-le o masă pe bază de "chicken nuggets". (Sursa: Agerpres)