La 1 noiembrie este marcată, an de an, Ziua mondială a veganismului. În noiembrie 1944 a luat fiinţă Societatea Vegană (The Vegan Society) din Marea Britanie, ca o ramificaţie a Societăţii Vegetariene. Termenul "vegan" a fost creat în 1944 de către Donald Watson (1910-2005), cofondatorul Societăţii Vegane din Marea Britanie. Donald Watson, Elsie Shrigley şi prieteni ai acestora au simţit nevoia să sublinieze diferenţa între a nu consuma carne şi a nu consuma niciun fel de produs de origine animală.

Activiști veganiFoto: Wikipedia Commons

Marcarea înfiinţării Societăţii Vegane a început în anul 1994 şi de atunci, în fiecare an, data de 1 noiembrie este marcată ca Ziua mondială a veganismului, se arată pe site-ul www.vegansociety.com.

Societatea Vegană a fost înregistrată la început ca una de binefacere, în august 1964, iar în decembrie 1979 a devenit o societate cu răspundere limitată. Definiţia veganismului şi a obiectivelor caritabile ale societăţii au fost modificate şi perfecţionate de-a lungul anilor. Din 1988 şi până în zilele noastre veganismul a rămas definit ca o filosofie şi un mod de viaţă care încearcă să excludă - pe cât posibil şi practic - toate formele de exploatare şi de cruzime comise asupra animalelor pentru obţinerea de mâncare, îmbrăcăminte sau în orice alt scop, şi care, prin extensie, promovează dezvoltarea şi utilizarea alternativelor, în beneficiul animalelor, al oamenilor şi al mediului, se arată pe site-ul www.vegansociety.com

Potrivit ''Dicţionarului explicativ al limbii române'', apărut sub egida Academiei Române la Editura Univers Enciclopedic (Bucureşti, 2016), vegan/vegană este o persoană care nu consumă şi nu foloseşte produse de origine animală (din engl. vegan).

Tot în Marea Britanie a fost lansată, în ianuarie 2014, Veganuary, o organizaţie care îi încurajează pe oameni să încerce să fie vegani în luna ianuarie.

Există multe modalităţi de a îmbrăţişa un stil de viaţă vegan. Un lucru pe care îl au în comun toţi veganii îl reprezintă dieta pe bază de plante, evitarea tuturor alimentelor de origine animală, cum ar fi carnea (inclusiv peştele, crustaceele şi insectele), lactatele, ouăle şi mierea, evitarea materialelor derivate din animale, a produselor testate pe animale precum şi a locurilor unde animalele sunt folosite pentru divertisment.

O dietă vegană este foarte diversă şi cuprinde tot felul de fructe, legume, nuci, cereale, seminţe, leguminoase pentru boabe (fasole, mazăre, linte, năut), toate acestea putând fi preparate în nenumărate combinaţii. Astfel, veganii pot consuma, spre exemplu, curry, prăjituri, pateuri, pizza etc., toate acestea preparate din ingrediente pe bază de plante.

Veganii evită exploatarea animalelor indiferent de scop, compasiunea fiind un motiv de bază. De la accesorii şi lucruri de îmbrăcat până la articole folosite pentru machiaj, produsele de origine animală şi produsele testate pe animale se găsesc pretutindeni, totuşi, în zilele noastre, pentru toate acestea există alternative accesibile şi uşor de obţinut. De asemenea, veganii nu susţin exploatarea animalelor sub nicio formă şi prin urmare ei evită să viziteze grădini zoologice ori acvarii, sau să ia parte la curse de câini ori de cai. O bună alternativă pentru vegani o reprezintă vizitarea şi susţinerea sanctuarelor de animale care reprezintă un adăpost sigur şi care oferă dragoste şi căldură animalelor salvate. Numeroase personalităţi din lumea întreagă au devenit adepte ale stilului de viaţă vegan.

În zilele de 21-23 iunie 2019 a avut loc la Bucureşti VegFest, primul festival vegan din România, organizat de Asociaţia Veganilor din România, cu sprijinul organizaţiei internaţionale ProVeg. VegFest 2019 din Bucureşti a adunat peste 60 de expozanţi cu produse vegetale şi a atras peste 6.000 de vizitatori, potrivit https://vegfest.ro/.

În cadrul primei ediţii a Romanian Creative Week (RCW), eveniment dedicat industriilor creative româneşti, care s-a desfăşurat la Iaşi în perioada 2-6 iunie 2021, în zilele de 4-6 iunie a avut loc şi evenimentul VegFest. În cadrul acestuia au fost organizate o mulţime de standuri cu produse 100% vegetale şi activităţi de promovare a unui stil de viaţă sustenabil. "VegFest se adresează tuturor celor interesaţi de impactul lor asupra acestei lumi şi de ce presupune un stil de viaţă sănătos şi responsabil, totodată, faţă de mediu şi animale", se menţiona într-un comunicat de presă al evenimentului Romanian Creative Week. Cu acelaşi prilej a avut loc, sub genericul "Vegan Talks", o discuţie despre alimentaţia sănătoasă. (syrsa: Agerpres)