Televiziunea americană Fox News, considerată principala voce a conservatorilor din Statele Unite, titrează pe site-ul său că regizoarea de imagine Halyna Hutchins, „victima lui Alec Baldwin”, ar fi „furioasă” din cauza morții sale.

Fox News titreazaFoto: Captura de ecran

„Victima lui Alec Baldwin Halyna Hutchins ar fi furioasă din cauza morții sale, spune o prietenă: 'Siguranța era importantă'”, afirmă titlul complet al știrii publicate de Fox News.

Televiziunea conservatoare citează un interviu pe care i l-a luat lui Jupiter Mars, o scriitoare și regizoare de film din Toronto despre care afirmă că era prietenă cu Halyna Hutchins.

Aceasta a afirmat că Hutchins era o profesionistă desăvârșită pe platoul de filmare, atât în privința filmării, cât și a siguranței. „Ea ar fi cu siguranță furioasă din cauza asta”, a spus Makins, cu privire la faptul că moartea lui Hutchins a fost cauzată de neglijență.

Presa conservatoare americană a încercat în ultimele zile să prezinte tragedia într-o notă a partizanatului politic, dat fiind faptul că actorul Alec Baldwin este un cunoscut susținător al restricționării la dreptului de port-armă, opiniile sale asupra subiectului fiind împărtășite de numeroși colegi ai săi de la Hollywood.

Dreptul la port-armă în SUA

Mai multe canale mass-media și personalități conservatoare l-au pus la zid în ultimele zile pe Alec Baldwin, actor care în ultimii ani l-a parodiat de mai multe ori pe fostul președinte american Donald Trump în cadrul popularei emisiuni de divertisment Saturday Night Live.

Donald Trump jr., cel mai mare dintre fiii fostului președinte republican, a început chiar să vândă tricouri cu mesajul „Armele nu ucid oameni, Alec Baldwin ucide oameni”.

Tricourile sunt de vânzare pentru 27,99 de dolari pe site-ul lui Donald Trump Jr., o idee care a stârnit numeroase critici peste Atlantic.

Fiul lui Donald Trump l-a ridiculizat în mod repetat pe Alec Baldwin pe social media în ultimele zile.

Dreptul la port-armă este subiectul uneia dintre cele mai puternice divizuni pe linii ideologice în Statele Unite, fiind puternic apărat de conservatori și politicienii republicani, în timp ce liberalii și democrații doresc limitarea sa din cauza numeroaselor atacuri armate ce au loc în țară.

Neglijență pe platoul de filmare

Actorul american Alec Baldwan a împușcat-o mortal pe Hutchins în piept săptămâna trecută în timp ce repeta o scenă, potrivit unui document depus la instanța mexicană din Santa Fe care anchetează cazul.

Lui Baldwin, care exersa scoaterea pistolului din teacă și îndreptarea sa către cameră, i s-a spus că arma este „rece”, însemnând că nu are muniție reală, potrivit aceluiași document care citează martori oculari.

Potrivit Los Angeles Times, mai mulți membri ai echipei de filmare au intrat în grevă cu câteva ore înainte de incidentul mortal pentru a protesta față de condițiile de muncă.

Dave Halls, asistenul de regie pentru filmul „Rust”, a avut și în trecut probleme de conduită în ceea ce privește siguranța, fiind concediat în 2019 de producătorii lungmetrajului „Freedom's Path” după ce un membru al echipei a suferit răni uşoare când o armă a fost acţionată accidental.

Hannah Gutierrez-Reed, armuriera echipei de filmare a „Rust”, era la rândul ei o tânără „novice” ce provocase probleme și altui film după ce a dat o armă neverificată unei actrițe de 11 ani.

Citește și: