Prețurile de pe piața imobiliară din America de Nord au crescut vertiginos în ultimul timp însă pentru un cuplu din Canada să dețină locuința ideală a însemnat să transporte o întreagă casă pe apă până la adresa pe care și-o doreau, relatează Insider.

HotNews.roFoto: Hotnews

Daniele Penney și partenerul ei Kirk Lovell puseseră ochii pe o casă de 100 de ani din orașul McIvers din provincia canadiană Newfoundland și, după ce au aflat că proprietarul intenționează să o niveleze pentru a construi una nouă, au decis să încerce să negocieze o înțelegere.

Acest lucru a însemnat că au trebuit să ridice întreaga casă și să o transporte prin Golful Insulelor pe un alt lot de teren.

Cuplul a vrut inițial să ridice casa și să o transporte pe șosea însă acest lucru nu a fost posibil din cauza cablurilor de înaltă tensiune de pe traseu.

În cele din urmă cei doi au decis să încerce să ducă locuința pe apă la o adresă aflată de cealaltă parte a golfului. Deși pare inedită, practica nu era una neobișnuită în zonă în anii 1960, un proprietar reușind chiar să transporte pe apă o casă pe o distanță de 24 de kilometri.

„Am vrut să văd dacă poate pluti. Acest lucru era făcut în anii '60 și nu aveau multe lucruri la dispoziție. Ținând cont de tehnologiile și echipamentele modernizate de azi, m-am gândit de ce nu”, a relatat Lovell pentru site-ul canadian SaltWire.

Casa a fost tractată până la mal cu ajutorul unui cadru metalic pe roți iar apoi, pentru a o face să plutească, Penney și Lovell au folosit 28 de butoaie de plastic și spumă de polistiren pentru izolare.

Cuplul a mutat casa săptămâna trecută, transportând-o până pe cealaltă parte a golfului cu ajutorul mai multor ambarcațiuni.

„A fost incredibil când am pus-o în mișcare. Este ceva de care sunt sigur că nu voi mai trăi niciodată”, a declarat Lovell pentru SaltWire.