Are un metru nouăzeci și cinci, barbă și tenul foarte închis. Dacă m-ar opri pe stradă să mă întrebe cât e ceasul, cred că aș strânge instinctiv poșeta în brațe și i-aș răspunde mai mult de teamă, decât ca să îi fiu de ajutor. Am crescut în România lui dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te bagă în sac și, oricât de tolerantă m-aș considera, sămânța din copilărie este acolo unde a fost plantată de societate, scrie Anca Popa pe blogul personal.
Am o întrebare: Donați echivalentul a două salarii personale pe an? Nici eu! Nu îmi propun asta și nici nu vreau să îndemn pe alții să o facă. Nu despre conștiință, donații sau ajutor este vorba în această poveste, puteți citi liniștiți mai departe.
Primul contact a fost telefonic și a fost marcat de un scepticism rezervat din partea mea:
- Doresc să contribui la campania dumneavoastră, vreți să transfer bani sau să cumpăr produse?
Am așteptat răspunsul cu puțină emoție, curioasă dacă va alege banii.
- Doamnă, eu nu am mașină și pe mine mă ajută să cumpărați obiecte, dar am o condiție, nu vă supărați pe mine.
Condiție? Îmi înghit o replică acidă, dar nu pot stăpâni tonul caustic:
- Și, ce condiții aveți, vă rog?
- Doamnă, dacă vreți să ne ajutați, atunci trebuie să cumpărați în primul rând lucruri de calitate, iar în al doilea rând, să fie toate la fel în câte 54 de exemplare. E important ca toți copiii pe care îi ajutăm să primească exact aceleași lucruri.
Rezonabil, mă gândesc și răsuflu puțin ușurată că, cel puțin aparent, nu aleargă după banii mei.
- Și, la ce lucruri v-ați gândit în mod special?
- Pastă și periuțe de dinți, șampon, absorbante pentru fete și ceva dulciuri, sărăcuții de ei.
Se întâmpla acum un an în preajma Crăciunului. Am găsit un articol în presa locală care spunea că Ghiță și Maria, orfani crescuți la casa de copii, colindă de cinci ani cu chitara în mână în preajma Sărbătorilor firmele din oraș, iar cu banii strânși, ajută copii din centrele de plasament și oameni ai străzii. De asemenea, contribuie cu un salariu la propria campanie.
Apoi Ghiță a inițiat o campanie de Paște unde a strâns hăinuțe și obiecte de igienă personală pentru familii nevoiașe. Și dulciuri, sărăcuții de ei. Încă un salariu pus la bătaie de cei doi. De 1 iunie și-au dorit să cumpere pentru un centru de plasament ce adăpostește copii cu probleme psihice, o masă de ping-pong. Și un tort mare, sărăcuții.
Acțiunile de Paște și de 1 iunie s-au desfășurat în pandemie așa că, deși am păstrat legătura și ne-am implicat, am cunoscut cu adevărat întreaga familie mult mai târziu. Apartamentul lor este luminos, extrem de curat și aranjat cu bun gust. Mulți oameni cred că, dacă am locuit pe străzi, stăm și acum în mizerie și când vin la noi sunt parcă deranjați de ce găsesc, spune Maria, ridicând sprâncenele subțiri. Copiii mișună veseli și curioși. Au trei ani și jumătate, respectiv un an și jumătate.
Citește mai departe pe ancapopa.ro
_____
Despre Anca Popa: Are experiență în marketing, management ecologic, proiecte culturale și sociale. Acum scrie povești despre oameni.
Facebook: Povești ascunse printre noi
La bază este economist și jurnalist, a lucrat în marketing și PR într-o companie multinațională. A colaborat cu revista Descoperă pe parcursul unei călătorii de șase luni în Asia. Alături de institutul de cercetare FEST Heidelberg a implementat proiecte-pilot de management ecologic, finalizate cu obținerea certificării europene de management de mediu, EMAS, schemă concepută pentru a sprijini organizațiile la îmbunătățirea performanțelor de mediu.
