La ce se mai gândesc unii cercetători. Futurologii susțin că oamenii viitorului vor avea cocoașă, pleoapă dublă și un creier mai mic, din cauza calculatoarelor și telefoanelor mobile

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 26 iunie 2019, 14:21 Magazin


Omul viitorului
Foto: Captura Twitter
O serie de exeperți susțin că au examinat modul în care tehnologia va afecta forma umană și au ajuns la concluzia că în mai puțin de 100 de ani oamenii vor avea cocoașă, o pleoapă dublă, un craniu mai gros și un creier mai mic, potrivit Daily Star.

Cercetătorii susțin că au creat un model 3D al omului viitorului, pe nume Mindy, și au spus că în 100 de ani oamenii vor avea probabil cocoașe din cauza statului cu orele la calculator și din cauza privitului în monitoarele telefoanelor.

Mindy va avea, de asemenea, potrivit acestora, mușchi ai gâtului mai mari pentru a compensa postura, un craniu mai gros pentru a se proteja de radiații și un creier mai mic din cauza stilului de viață sedentar.

De asemenea, oamenii vor avea în mai puțin de 100 de ani mâini sub formă de gheare de la ținutul teleoanelor.

Totodată, oamenii vor dezvolta o pleoapă dublă pentru a-și proteja ochii de lumina dăunătoare.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2682 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    wtf (Miercuri, 26 iunie 2019, 14:25)

    Soljenitin [utilizator]

    Cocoasa, creier mic... Ce naiba, devin pesedisti?!
    • +3 (3 voturi)    
      gheara, nu uitati gheara (Miercuri, 26 iunie 2019, 15:00)

      natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      .
  • +5 (5 voturi)    
    Amuzant (Miercuri, 26 iunie 2019, 14:53)

    Tescovin [utilizator]

    Problema cu previziunile astea futurologice e că pleacă de la premiza că, pe întreaga perioadă la care se aplică predicția, evoluția societății va continua absolut linear, exact în parametrii pe care-i avem azi, fără vreo schimbare calitativă notabilă. E suficient să ne uităm, cu amuzament, la predicțiile făcute de Alvin Toffler acum nici 40-50 de ani (nicidecum 100 !), care dealtfel au eșuat în ridicol încă de acum vreo 15-20 de ani. A, și Toffler era un tip inteligent, cu o statură intelectuală respectată, în timp ce, dacă mergem pe firul poveștii apărute în Daily Star (dealtfel un tabloid de joasă speță din UK), aflăm că cel care e în spatele acestui „studiu” e un nene care conduce un site ce oferă servicii de numere de telefon virtuale... Ce a făcut nenea ăsta ? A creat și rulat un „model”, care numai el știe cum arată și ce face. Sună cunoscut ?...
    Ceva mai multă selectivitate nu cred că ar strica nici la HN. Altfel o să ne mirăm tot mai tare unde a dispărut jurnalismul de calitate.
  • +3 (5 voturi)    
    Cocoasa din mintea cercetatorilor (Miercuri, 26 iunie 2019, 15:11)

    Altiro [utilizator]

    Evolutia tehnica e mult prea rapida si trebuie luate in considerare miniaturizarea, nanorobotii, implanturile conectate direct la creier etc..
  • +2 (2 voturi)    
    Toate ca toate, dar (Miercuri, 26 iunie 2019, 15:31)

    Namaste [utilizator]

    cum vor merge cu... ghiare (?!) la manichiura, vai, in viitor, ce chin pe bietele manichiuriste, domn'e! :-D
    Fiindca de tartacute tari si creiere cu mare economie de material nici azi nu ducem lipsa...;-)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version