Peste 33.000 de fani au semnat o petiție prin care cer publicației Time să îl desemneze pe actorul Keanu Reeves personalitatea anului 2019, pentru "bunătatea lui înnăscută", scrie Mediafax, citând foxnews.com.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pe platforma dedicată Change.org există mai multe petiții prin care se cere acordarea prestigiosului titlu actorului Keanu Reeves, iar una dintre ele a strâns deja peste 33.000 de semnături.

O altă petiție, în limba spaniolă, are același subiect. Autorii documentului spun că Reeves "s-a dovedit a fi o persoană care influențează pozitiv pe toată lumea" și că "modestia, simplitatea, caracterul, calitățile umane fac din el alegerea ideală pentru titlul de personalitatea anului". Această petiție a strâns peste 2.500 de semnături.

Publicația americană Time desemnează o personalitate a anului începând din 1927, de obicei în luna decembrie. Titlul este acordat unei persoane sau unui grup care "a avut un impact profund asupra lumii, pozitiv sau negativ, în anul precedent". De-a lungul timpului, acest titlu a revenit unor personalități precum Angela Merkel, Papa Francis, Barack Obama, Mark Zuckerberg și Vladimir Putin. În ciuda titulaturii, au fost mai multe grupuri de oameni desemnate "persoana anului", așa cum a fost cazul în 2014. Atunci, "Combatanţii Ebola", adică medicii, infirmierele şi celelalte persoane care luptau împotriva epidemiei în Africa de Vest au primit acest titlu.

Foarte rar se întâmplă ca o vedetă de la Hollywood să primească acest titlu, așa cum a fost cazul actriței Ashley Judd, numită personalitatea anului 2017 alături de activiștii mișcării împotriva hărțuirii sexuale #MeToo.

Mai mulți jurnaliști, printre care sauditul Jamal Khashoggi, au fost desemnați "persoana anului 2018" de c[tre editorii revistei americane Time.

Keanu Reeves, în vârstă de 54 de ani, s-a consacrat la Hollywood cu personajul Neo din trilogia SF "Matrix". Alte roluri importante au fost cele din filmele "Dragoste şi moarte în Idaho" (1991), alături de River Phoenix, "Pact cu diavolul" (1997), alături de Al Pacino, precum şi "Speed - Cursa infernală" (1994) şi "Constantin" (2005). În ianuarie 2005, Reeves a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame de la Hollywood. Printre alte roluri ale starului american se numără cele din filmul SF "Ziua în care Pământul se opri", drama "Vieţile secrete ale Pippei Lee/ The Private Lives of Pippa Lee", regizată de Rebecca Miller, în care joacă alături de Robin Wright, şi "Henry's Crime", alături de Vera Farmiga şi James Caan. Cel mai recent film al actorului, "John Wick: Chapter 3 - Parabellum", a fost lansat în luna mai.