Doi urși și-au făcut apariția, sâmbătă, în pădure, aproape de drumul care duce spre Cota 1400 din Sinaia, animalele fiind pașnice deoarece, spun localnicii, au găsit miere, transmite Mediafax. Turiștii s-au oprit să imortalizeze momentul.

Ursuleti in padureFoto: Captura video Mediafax

Cei doi pui de urs au putut fi filmați și fotografiați de turiști pe drumul care duce de la pârtia nouă spre Cota 1400 din Sinaia.

Animalele erau la o mică distanță de drum, în pădure, și mâncau miere, spun localnicii.

Turiștii care au trecut sâmbătă prin zonă s-au oprit să imortalizeze momentul.

Mai mulți jandarmi care patrulau în zonă au reușit să alunge urșii în pădure, astfel încât pericolul ca animalele să atace pe cineva a fost înlăturat.