Şapte temerari s-au înscris anul acesta în cursa pentru recuperarea crucii de Bobotează, ei urmând să se arunce în Dunăre pentru a aduce la mal Sfântul Odor ce va fi aruncat în apă de arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun.

BoboteazaFoto: Agerpres

"Anul acesta, în cursă s-au înscris şapte persoane, care au îndeplinit condiţiile prevăzute de regulamentul competiţiei, respectiv să aibă analizele la zi, să nu sufere de afecţiuni cardiace şi să ataşeze la cerere rezultatul analizei EKG, eliberat de către medicul specialist. Cel mai tânăr are 20 de ani, iar cel mai în vârstă 42 de ani", a declarat pentru Agerpres Mircea Berbec, cel care se ocupă de organizarea evenimentului din partea Primăriei Brăila.

Sărbătoarea Bobotezei va începe duminică la Catedrala "Naşterea Domnului", cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii, după care va urma un pelerinaj pe jos până pe Esplanada Dunării, unde va avea loc slujba de sfinţire a Apei celei Mari, pentru care Primăria Brăila, împreună cu Protoieria, a pregătit câteva butoaie cu apă sfinţită.

În final, este programată ceremonia mult aşteptată de lansare şi prindere a crucii din apele Dunării, iar tradiţia spune că cel care va recupera Sfântul Odor va avea noroc tot anul.

Pentru a evita crearea de busculade, ordinea publică va fi asigurată de peste 90 de jandarmi, care vor instala, încă de dimineaţă, garduri de protecţie pe Faleza Dunării, unde va avea loc slujba de sfinţire a apei, formând astfel culoare de afluire şi defluire a persoanelor.

Manifestările cu caracter religios dedicate Bobotezei sunt organizate de Primăria Brăila, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Protoierie şi Garnizoana Brăila.