Ce au oamenii stangaci si cei care sufera de schizofrenie in comun? Potrivit unui nou studiu, ar putea fi vorba despre credinta sau, mai bine zis, despre lipsa acesteia, potrivitiflscience.com.

In studiul publicat in revista Evolutionary Psychological Science, oamenii de stiinta au descoperit o legatura interesanta intre ateism si anumite trasaturi genetice, precum autismul, schizofrenia sau a fi stangaci.

Totul se refera la ADN si la ceva numit "sarcina mutationala". In esenta, persoanele care se identifica ca fiind religioase tind sa aiba mai putine mutatii genetice. Prin urmare, acestea sunt mai putin predispuse decat ateii sa fie stangace sau sa se confrunte cu afectiuni precum autism sau schizofrenie.

La studiu au participat 612 voluntari. Potrivit cercetatorilor, relatia dintre a fi stangaci si a fi ateu (asa cum au fost Mozart, Marie Curie sau cum este Barack Obama) este "slaba, dar semnificativa", pe cand legatura dintre autism si ateism este ceva mai evidenta.

Si, chiar daca ne-am astepta ca ateii sa fie mai putin inclinati sa creada in activitatea paranormala, rezultatele sugereaza contrariul.

Ambele descoperiri reflecta tendintele din societatile occidentale. Se pare ca devenim din ce in ce mai putin religiosi in sens tipic - non-religiosii constituie 48,6% din populatia britanica, iar in SUA ateismul a crescut de la 6% (1992) la 22% (2014).

Mai mult, se pare ca si credinta in paranormal a crescut. Un sondaj Harris din 2013 a constatat ca 42% dintre americani cred in fantome si ca mare parte dintre acestia sunt stangaci.