Epava unui vas portughez de acum 500 de ani a fost descoperita in desertul namibian de mineri. La bordul sau au fost gasite mii de monezi de aur, valoarea estimata fiind de aproape 11,5 milioane de euro, relateaza joi directmatin.fr, citat de Agerpres.

Potrivit arheologilor, ar fi vorba despre epava navei Bom "Jesus" plecată din Lisabona în 1533 spre India, dispărând cu tot echipajul în apropierea orașului minier Oranjemund. Încărcătura excesivă, alături de vremea nefavorabilă, ar fi putut fi la originea naufragiului. Când a fost descoperită, epava vasului se afla într-o lagună, fiind reperată după ce aceasta a fost drenată pentru compania minieră De Beers, specializată în diamante.

Geologii au depistat epava în 2008, însă a fost nevoie de opt ani pentru a o scoate la lumină. Nimic nu lăsa să se bănuiască existența unei asemenea comori la bord. În afară de monezile de aur au mai fost descoperite în interiorul vasului numeroase obiecte. "Este o descoperire foarte importantă, îndeosebi pentru artefactele religioase și haine, care ne oferă o imagine fascinantă asupra unei perioade foarte importante din istorie", a afirmat în The Independent profesorul Timothy Insoll de la Universitatea din Manchester.

Oasele găsite la bord ar putea da o idee asupra felului în care se hrăneau marinarii, de exemplu. "Se va vorbi mult despre monezile de aur, însă celelalte obiecte s-ar putea dovedi și mai prețioase", a adăugat el.

Toate monezile de aur vor reveni guvernului namibian, Portugalia acceptând să îi cedeze toate drepturile asupra lor, încheie directmatin.fr.