Unul dintre misterele vieții moderne este tendința de a avea mai multe activități în același timp, deși realizăm că această înclinație ne afectează nivelul de productivitate, informează thenextweb.com.

HotNews.roFoto: Hotnews

Situația în care ne regăsim cel mai des este întreruperea de la activitățile profesionale pentru verificarea conturilor personale ale rețelelor sociale. Compania MeisterTask, care se ocupă cu dezvoltarea de aplicații de management al activităților online, a făcut o incursiune în studiile de specialitate pentru a afla cât timp îi ia, în medie, unei persoane pentru a reuși să se concentreze la continuarea unei activități, de vreme ce a fost întreruptă. Răspunsul este surprinzător: 15 minute.

Dintr-o altă cercetare științifică, cei de la MeisterTask au concluzionat că studenții, spre exemplu, reușesc să se concentreze asupra unei singure activități pentru numai 31 de secunde, după care sunt distrași de notificările contului de Facebook sau ale altor site-uri și rețele sociale. În acest sens, Facebook este factorul activ care contribuie la întreruperea unei sarcini și comutarea între activitățile conduse în paralel.

Putem, însă, stopa aceste înclinații care ne afectează nivelul de productivitate? Iată câteva perspective care ne pot ajuta în acest sens:

1. Dezactivarea notificărilor sonore scade probabilitatea de a ne fi distrasă atenția de la activitatea pe care o efectuăm și ne ajută să amanăm decizia de a verifica paginile personale de Facebook.

2. Îngreunarea accesului la conturile rețelelor sociale este o strategie eficientă, deoarece studiile arată că ne mobilizăm mai greu atunci când trebuie să demarăm o activitate care presupune un efort suplimentar.

3. Prioritizarea sarcinilor și ordonarea activităților pe care le avem zilnic în funcție de gradul de dificultate duc la creșterea productivității, scăzând riscul de a ne întrerupe activitatea, întrucât s-a constatat că suntem dispuși să alocăm mai mult timp activităților ce presupun un grad ridicat de dificultate.