Cum functioneaza "Songbun", sistemul de clasificare sociala din Coreea de Nord? Cum poti ajunge profesor sau politist si care sunt conditiile pentru a locui in capitala

de A.C.     HotNews.ro
Joi, 5 martie 2015, 12:38 Magazin


Kim Jong-Un
Foto: Captura YouTube
S-ar putea sa nu fie evident din exterior, dar expertii sunt de acord ca in acest moment Coreea de Nord este in procesul unor schimbari semnificative, noteaza The Guardian. Regimul lui Kim Jong-un este "serios" in ceea ce priveste reformele si promite cresterea veniturilor si o mobilitate sociala mai mare. Dar discutiile despre potentialele reforme lasa in urma intrebarea: ce se va intampla cu "songbum", sistemul strict de clasificare sociala si cum vor coexista acestea?

Songbun a fost elementul cel mai important in structura sociala a Coreei de Nord din vremea lui Kim Il Sung.

Sung, care a infiintat Republica Populara Democrata in 1948, a initiat sistemul clasificarii sociale la sfaristul anului 1950. Sistemul impartea populatia in grupuri in functie de actiuni si de statutul stramosilor din timpul perioadei coloniale japoneze si al Razboiului din Coreea.

Songbun determina, printre alte lucruri, daca coreenilor le este permis sa traiasca in capitala sau in orase speciale, locul de munca la care sunt distribuiti si ce tip de educactie pot primi.

Desi exista cercetari in ceea ce priveste sistemul songbun, majoritatea studiilor sunt fie vechi, fie incomplete. Cercetatorii nu au voie sa acceseze documente de acest tip din Coreea de Nord.

Cu toate acestea, The Guardian a reusit sa adune informatii despre songbun si ce presupune fiecare grup social.

Potrivit acestui sistem de clasificare sociala, societatea nord-coreeana este impartita in cinci grupuri, de la cel mai bun la cel mai rau: grupul special, grupul nucleu, grupul de baza, grupul complex si grupul ostil.

Nucleul este grupul standard. Cei din grupul specialilor sunt foarte putini, acestia avand un bonus la statut. In schimb, cei din  grupul de baza pot fi usor discriminati, iar cei din grupurile complex si ostil trebuie sa infrunte discriminarea la un nivel mai accentuat.

O exceptie posibila a acestuia sistem pate fi reprezentata de membrii familiei lui Kim, care sunt exclusi din orice doccumentatie.

Songbunul este calculat in functie de doi factori.

Primul: pozitia sociala si comportamentul stramosilor in perioada coloniala japoneze si in timpul Razboiului din Coreea. Daca stramosii unei persoane au luptat cu Kim Il-sung si i-au ramas fideli, aceasta are o sansa mare de a fi in categoria buna.

Dar, daca o persoana a lucrat ca functionar in administratia coloniala sau a fost parte dintr-o miscare de independenta care ulterior s-a dovedit a fi ostila lui Kim, aceasta are foarte putine sanse de a avansa pe o pozitie vag semnificativa in societate.

Al doilea: locul ocupat de o persoana in societate- muncitor, fermier, militar, profesor sau politist.

Exista, totusi, o variabila a songbunului, care le depaseste pe toate celelalte: membrii de partid, cei care au vorbit cu liderul nord-coreean timp de 20 de minute sau mai mult si cei care s-au fotografiat cu Kim.

Songbunul influenteaza multe aspecte ale vietii in Coreea de Nord. Daca songbunul unei persoane nu este suficient de bun, aceasta nu poate locui in Phenian. De asemenea, in functie de songbun poti merge la o universitate buna, indiferent de capacitatile intelectuale.

O persoana nu se poate angaja ca politist sau profesor cu un songbun mediu.

In prezent, rolul songbunului se reduce gradual. Daca Kim Jong-un va demara reformele promise, unul dintre pasii necesari va fi desfiintarea sistemului de clasificare sociala, cel putin in practica, noteaza The Guardian.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















13114 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by