Al doilea crater de impact ca dimensiuni din lume, Bazinul Sudbury din Canada, produs in urma cu peste 1,8 miliarde de ani, este rezultatul impactului cu o cometa, conform concluziilor unui nou studiu, informeaza LiveScience, citat de Agerpres.

Acest studiu risipeste misterul legat de originea acestei urias crater cu forma aproape eliptica, ce masoara aproximativ 60/30 kilometri si este localizat la marginea orasului Sudbury, din Ontario, Canada.

Inca de la descoperirea unor bogate zacaminte de cupru, nichel, paladiu si alte metale de mare valoare de la sfarsitul secolului XIX, oamenii de stiinta au inceput sa se intrebe cum s-a format aceasta gigantica gaura in sol, conform unuia dintre co-autorii acestui nou studiu, Joseph Petrus, geolog la Universitatea Laurentian din Sudbury.

Cercetatorii stiau ca este vorba de un crater de impact pornind de la o serie de caracteristici precum fragmente de roca cimentate unele de altele dar si prezenta unei structuri conice repetitive de striatii in roca.

In anii '60 - '70 geologii au datat mai multe mostre de roca si au ajuns la concluzia ca impactul aflat la originea acestui crater s-a produs in urma cu 1,9 -1,6 miliarde de ani.

Insa, niciuna dintre cele cateva sute de lucrari stiintifice despre Bazinul Sudbury nu preciza cu exactitate ce tip de impact a dus la formarea sa. Pentru a raspunde acestei intrebari, Joseph Petrus si colegii sai au reexaminat din punct de vedere chimic rocile din crater.

Prin studierea concentratiei si distributiei elementelor siderofile in rocile din zona de impact, la care se adauga dimensiunea perimetrului in care rocile au fost topite in urma impactului, Joseph Petrus si colegii sai au putut identifica tipul de impact care a produs acest crater.

Concluzia lor a fost ca acest impact a fost provocat de o cometa, si nu de un asteroid. Astfel, o cometa masiva a cazut in oceanul putin adanc din apropierea coastei unui supercontinent stravechi, denumit Nuna, in urma cu aproape 1,9 miliarde de ani. Coliziunea a fost atat de puternica incat fragmente de roca dislocate de impact au ajuns pana la 1.000 de kilometri in toate directiile.

In urma impactului s-a format un crater gigantic, cu o forma complexa, masurand 150 de kilometri in diametru, care apoi, de-a lungul sutelor de milioane de ani s-a erodat treptat pana la forma sa din prezent. In acea perioada, biosfera era formata din microorganisme unicelulare primitive, conform cercetatorilor canadieni.