Un barbat in varsta de 30 de ani a fost acuzat, miercuri, ca a denuntat o falsa tentativa de asasinare a presedintelui american Barack Obama, pentru a se razbuna pe colegul lui de apartament.

Juan Medina este acuzat ca a sunat la politie la 29 august, afirmand ca fostul lui coleg de apartament este in drum catre New York, inarmat cu doua pusti de asalt, pentru a-l ucide pe presedinte, care la momentul respectiv se afla in vizita in aceasta regiune.

Acuzarea afirma ca Medina a facut acest lucru pentru a se razbuna pe colegul lui deoarece acestea iesea cu una dintre prietenele sale. La telefon, el s-a recomandat drept "Hassan" si a dat adresa prietenului sau din Connecticut (nord-est).

Barbatul a fost arestat miercuri dimineata la Yonkers, o periferie a New York-ului, si a comparut ulterior in fata unui tribunal federal care l-a eliberat in schimbul unei cautiuni de 25.000 de dolari.

Aceasta falsa marturie l-ar putea costa cinci ani de inchisoare.

Presupusul suspect l-a denuntat la randul lui la politie pe autorul acestei farse.

Abia dupa trei interogatorii cu Secret Service Medina a recunoscut ca a sunat de pe o cartela preplatita pe care ulterior a vandut-o.