Proprietarul unui restaurant chinezesc a fost arestat dupa ce autoritatile au aflat ca barbatul le punea clientilor opiu in mancare pentru ca acestia sa se reintoarca. Utilizarea unui ingredient neobisnuit, folosit pentru producerea opiului, la restaurantul din provincia Shaanxi, a fost descoperita dupa ce unul dintre cleinti a fost testat pozitiv la un test de urina efectuat de catre politia rutiera, in ciuda insistentelor acestuia ca "nu s-a atins de droguri", relateaza BBC.

Suspectand restaurantul la care mancase cu cateva ore inainte, Liu Juyou si-a convins familia sa manance acolo si apoi sa se testeze. Rezultatele acestora au fost, de asemenea, pozitive.

Proprietarul restaurantului a recunoscut in fata politiei ca a cumparat 2 kilograme de muguri de mac, care contin semintele plantei, si le-a transformat in pudra, pe care o adauga in taitei.

Politia a explicat ca semintele neprocesate contin suficiente opiacee incat sa declanseze un rezultat pozitiv la testele de droguri.

Se pare ca strategia barbatului a functionat. Acesta a declarat ca numarul clientilor a crescut dupa ce a folosit ingredientul sau "special".