Londra este cel mai scump oras din Europa pentru activitati culturale cum ar fi baletul, opera, vizitarea monumentelor istorice si muzica clasica, indica o cercetare preluata de The Independent. Un studiu realizat in 12 mari orase europene a constatat ca Londra este de peste trei ori mai scumpa in ceea ce priveste costul activitatilor culturale decat cel mai ieftin oras, Varsovia, relateaza Agerpres.

LONDRAFoto: USER UPLOADED

Spre exemplu, un "pachet cultural" continand o vizita la un muzeu, o galerie de arta, un sit de patrimoniu si bilete la balet, opera si un concert de muzica clasica costa doua persoane la Londra 256 de lire, in timp ce in capitala Poloniei costul acestora ar fi de doar 70 de lire.

Totusi, un studiu realizat in 2009 arata ca, la acel moment, pachetul de evenimente culturale costa 326 de lire, cu 27% mai mult decat in prezent.

Pentru studiul din acest an, cercetatorii au comparat preturile la evenimentele culturale de talie internationala - sau ce are mai bun de oferit fiecare oras. Dupa Varsovia, cele mai ieftine orase pentru iubitorii de cultura au fost Budapesta (cu 80 de lire pentru pachetul cultural), Praga (cu 93 de lire) si Dublin (cu 102 lire).

Pe de alta parte, in topul celor mai scumpe orase, Londra a fost urmata de Paris (cu 252 de lire pe pachet cultural), Barcelona (cu 242 de lire) si Amsterdam (cu 223,19 lire).