Pe 4 septembrie, în Parcul Etnografic la Piano Stage de la Jazz în The Park va cânta solo pianistul elvețian Nik Bärtsch, figură emblematică a casei de discuri ECM, un muzician ce a făcut click cu România și pentru care oamenii străbat mereu țara să îl vadă.
Nik, ultimul tău album, Entendre, este primul efort solo în 19 ani de la apariția lui Hishiryo, primul tău disc solo. Ai evitat în mod intenționat să înregistrezi așa sau ai fost prea ocupat cu celelalte proiecte ale tale, Ronin și Mobile. Spune-mi te rog cum s-a născut Entendre.
Am vrut să mă concentrez pe trupă și să aștept momentul potrivit când experiența și evoluția mea precum și interesul producătorului Manfred Eicher și al casei de discuri ECM se vor alinia. Am vrut să scot un disc solo ca un rezultat al tuturor colaborărilor și experiențelor pe care le-am avut în acești ultimi 20 de ani. Entendre a însemnat să las ca muzica să se întâmple. Nici o ambiție, ci doar ascultat și cântat.
Listening-Music, Movement, Mind este titlul primei tale cărți publicată în acest an, în Iunie. Este ceva ce ai vrut să faci de multă vreme? Ești mulțumit de rezultat?
Da, a fost o idee pe care am avut-o de câțiva ani, să deschid o fereastră spre modul meu de a lucra, filosofia mea și ideile mele practice despre creativitate. Rezultatul se datorează și unei colaborări benefice între mai mulți oameni: soția mea Andrea, care este biolog, profesor de aikido și terapeut shiatsu, editorul meu Lars Müler, care este specialist în design, sociologie și care a publicat multe cărți de artă, și veți găsi desigur, în carte contribuția multor fotogafi, artiști și muzicieni. Deci suntem foarte fericiți de rezultat. Este o carte făcută de oameni creativi pentru alți oameni creativi.
Îmi aduc aminte că acum mulți ani când ne-am întâlnit prima oară, mi-ai zis că Bojan Z este unul dintre pianiștii care îți plac mult. Ce muzicieni noi ai descoperit recent și te inspiră?
Lucrez cu mulți muzicieni tineri care mă inspiră. Este foarte important să asculți ideile noilor generații. Și desigur, am colegi de trupă foarte tineri ca Sha sau Nicolas Stocker, dar de asemenea și muzica lui Maja Nydegger cu trupa ei Blaer, trupa Ikarus a toboșarului și compozitorului Ramón Oliveras sau tinerele trupe Hely și Kali Trio sunt foarte interesante și au propria lor viziune. Mă inspiră să studiez concepte ritmice, spațiul și legăturile dramaturgice, lucrările ciclice.
Pandemia a afectat mult lumea culturală. Cum ați trăit-o voi în Elveția?
În Elveția am primit un ajutor serios și sustenabil din partea guvernului. Și am avut un dialog public foarte interesant despre relevanța artei în societatea noastră. Rezultatul este foarte încurajator și inspirational: mulți oameni înțeleg că rolul artei este esențial pentru o societate care vrea să fie orientată către comunitate și aleg să o sprijine. De fapt, totul este despre comunicare și comunitate. Acestea sunt energii de bază pentru supraviețuire și evoluție. În clubul meu, Exil, am sprijinit de la bun început o comunitate sigură și orientată spre comunitate când vorbim de evenimente. Am fost primul club din Elveția care am încurajat tinerii să se vaccineze pentru a putea pune toți umărul în a creea și a susține o viață culturală sustentabila.
La Jazz în The Park vei cânta pe scena Piano Stage unde vor mai cânta și pianiști ca Marco Mezquida sau Hania Rani. Iți sunt cunoscuți? Da, ascult multă muzică, în special pianiști și îmi place să urmăresc astfel de artiști care își dedica viața muzicii, sunetului și scenei.
După mulți ani în această carieră de muzician cum s-au schimbat ambițiile și focusul tău? Este vreo diferență semnificativă între cum vedeai succesul la început și cum îl percepi acum?
Când suntem tineri, probabil avem multă nevoie să fim întâi observați, avem ambiția de a ne face auziți. Comunitatea și a fi pe scenă sunt esențiale. Muzica nu funcționează fară artist și audienta sa. Pe măsură ce trec anii, apreciez tot mai mult pe toți cei care sunt implicați în a organiza un concert, a scoate un disc, o carte, etc. Putem să o facem doar dacă suntem împreună. Ambiția noastră ar trebui să fie direcționată spre a lucra împreună pentru o comunitate democratică. Fară asta, oamenii nu pot supraviețui. Creativitatea, empatia și comunitatea sunt cele mai importante lucruri. Încerc să lucrez la asta cât de mult pot.
Spune-mi te rog ce planuri și proiecte ai pe agendă acum?
Acum, după discul solo și carte, aștept să mă întorc la Ronin și Mobile, la noi concepte și un nou repertoriu.
Românii te iubesc mult. De ce crezi că s-a întâmplat asta?
Muzica, spiritul și istoria mea cu România. Am iubit România și muzica ei de la început. Am fost în România când aveam 8 ani, în 1979. Am făcut o călătorie prin țară și am ajuns la Marea Neagră, în Sfântul Gheorghe. În București am primit prima mea carte de benzi desenate la hotel, de ziua mea, când împlineam 8 ani. Puteți citi toate astea în noua mea carte. De asemenea, despre moștenirea unor pianiști români ca Dinu lipatti și Radu Lupu. Profesorul profesorului meu a studiat cu Dinu Lipatti. Încă mai am viniluri cu muzică românească din acele vremuri. Presupun că oamenii simt respectul și dragostea mea pentru România și cultura ei.
Ce așteptări ai tu de la concertul la Jazz în The Park și ce să aștepte publicul de la tine?
Deschidere, bucurie, dorința de a rezona împreună și de a ne scufunda în muzică ca într-un fenomen mistic al vieții.
Mai multe informații pe: www.jazzinthepark.ro Bilete: https://www.iabilet.ro/bilete-jazz-in-the-park-65701/
