O zi de lucru în prima linie de luptă împotriva Covid-19. Asistenta medicală Ancuța Petcu: "În așteptarea rezultatelor testelor, nu știu pentru cine mă tem mai tare, pentru pacienți sau pentru colegi"

de R.F.     HotNews.ro
Vineri, 29 mai 2020, 11:25 Izolați, dar împreună


Ancuta Petcu
Foto: Hotnews
​Asistenta medicala Ancuța Petcu vede în fiecare zi 80-100 de pacienți pe care îi testează pentru coronavirus, dar în zona de triaj epidemiologic întâlnește zilnic de 10 ori mai mulți, în Spitalul Life Memorial Hospital, unde este asistent medical principal, director îngrijirii. "Nu am cum să uit vreodată cum am ajuns acasă la una dintre colegele noastre pentru testare Covid la domiciliu. Copiii ei s-au speriat foarte tare de mine pentru ca purtam echipamentul de protecție ce mă făcea să arăt ciudat, îmi distorsiona până și vocea".

Momentul zero și prima interacțiune cu noul coronavirus: Dacă cineva mă întreba :,,Cu ce aș putea să te ajut?”, singurul răspuns care îmi venea în minte era „Fă-mi ziua mai lungă!”


Interacțiunea noastră cu noul coronavirus a avut loc brusc, în prima jumătate a lunii martie, când cu toții ne aflam într-unul din scenariile de început ale pandemiei și nu eram pe deplin conștienți de implicațiile unei bife într-o declarație, fie ea „pe propria răspundere”. Astfel, am aflat că îngrijeam de 10 zile o pacientă - proaspătă mămică - COVID pozitivă. Nu a fost vorba vreo clipă de teamă, ci doar de povara unor imense responsabilități: față de pacienta aflată într-o stare fragilă și care trebuia urgent transferată într-un serviciu de boli infecțioase pentru a beneficia de tratament specific, față de copilul născut la noi, care trebuia să-și urmeze mama, responsabilitate pentru pacienții care s-au suprapus ca perioadă de spitalizare cu pacienta pozitivă, responsabilitate față de colegii care au interacționat într-un fel sau altul cu cazul și care, în urma anchetei epidemiologice, au intrat în autoizolare.



Acesta a fost momentul zero, cel în care a avut loc o amplă campanie de testare a colegilor și pacienților, adulți și copii, în sediu și pe la domiciliile lor. În paralel cu toate acestea au fost stabilite noi circuite, au fost elaborate și implementate noi proceduri și protocoale, au început instruirile cu personalul pe noile fluxuri, utilizare echipament, echipare/dezechipare. Să nu uităm de partea de igienizare și sterilizare a fiecărui spațiu al clădirii. Aveam la dispoziție două săptămâni pentru a reporni activitatea într-un model care să confere securitate, asumându-ne că nu putem miza pe predictibilitate pentru că urma să îngrijim, așa cum cereau autoritățile, exclusiv cazurile de urgență. A fost o muncă infernală. Dacă cineva ma întreba :,,Cu ce aș putea să te ajut?”, singurul răspuns care îmi venea în minte era „Fă-mi ziua mai lungă!” Dar am reușit împreună.

Schimbarea este majoră. Nimic nu a rămas la fel



Din punct de vedere medical, meseria ne-o facem la fel, diferențe apar la capitolul prevenție/ precauție. Și ar mai fi ceva: deși am avut permanent preocupări legate de latura psiho-emoțională a pacientului, acum pare că începem să căpătăm și un oarecare exercițiu în a combate anxietatea pacientului în fața riscului de contaminare cu SARS COV2. Și atunci, este suficient să fii autentic.

Grijile pacienților sunt identice cu ale noastre. Pentru propria sănătate ne temem sau nu, dar cu toții avem acasă persoane cu vulnerabilități mai mari, pe care nu am vrea să le expunem.

Cu toții ne confruntăm pentru prima oară cu o pandemie, dar pacienții observă că grija pentru securitatea noastră este egală cu grija pentru fiecare dintre ei, simt că ne pasă și înțeleg că măsurile, indiferent cât sunt de restrictive, sunt luate în interesul nostru, al tuturor.



Meseriile din sănătate sunt, așa cum știm cu toții, meserii vocaționale. Le pot deprinde mulți, dar „așa cum trebuie” le fac doar unii. În echipele MedLife sunt doar oameni care au ce să caute acolo și pare că pentru situații ca cea pe care o traversăm acum, și-au ales meseria. Și la ce bun să fii apt doar pe timp de pace? Lângă ei nu mă mai tem de nimic, poate doar că nu sunt suficient de bună să le stau alături.


Partea cea mai grea a zilei este așteptarea validării rezultatelor pentru testele din ziua respectivă. Nu știu pentru cine mă tem mai tare, pentru pacienți sau pentru colegi.



Sunt cu sufletul la gură pentru fiecare dintre ei. Comunic rezultatele în cel mai scurt timp posibil, nu îmi țin colegii în tensiune nici în legătură cu testările lor nici cu cele ale pacienților pe care îi au în grijă. Mi se pare esențial să știe că le sunt alături, le apreciez efortul și încerc să înlătur, atât cât pot, noile surse de stres.

Viața m-a antrenat să descopăr în fiecare eveniment mai fericit sau mai puțin fericit, doar partea buna. Dincolo de tot ce este neplăcut acum, nu se poate să nu apreciem progresul digital și felul cu suntem „distanțati” și totuși mai conectați ca niciodată, felul aparte în care am experimentat dorul de cei pe care îi ținem în mod deliberat departe, pentru a-i proteja. Garantat, vom ieși din asta apreciind altfel sănătatea și binecuvântarea unei strângeri de mână.

O zi de lucru în prima linie de luptă împotriva Covid-19



Ziua mea de lucru începe înainte de ora șapte pentru a putea schimba o vorba și cu colegii care au asigurat tura de noapte, să văd ce cazuri au avut, cu ce s-au confruntat și cum a fost gestionata fiecare situație.

Apoi începem triajul epidemiologic al pacienților zilei, îi conducem pe circuitul adecvat în funcție de serviciile medicale de care au nevoie, recoltăm teste Covid-19, așteptăm validări, comunicăm rezultate, schimbăm abordarea cazului în funcție de statusul epidemiologic. Asta în plus față de activitatea noastră obișnuită medicală si operațională.

Ziua se încheie cu încă un tur de spital și un scurt bilanț al activității de peste zi.

Nu am cum să uit vreodată cum am ajuns acasă la una dintre colegele noastre pentru testare Covid-19 la domiciliu.

Copiii ei s-au speriat foarte tare de mine pentru ca purtam echipamentul de protecție ce mă făcea să arăt ciudat, îmi distorsiona până și vocea. După ce i-am convins că nu sunt un extraterestru (așa cum au crezut ei inițial), nu numai că s-au supus testării, dar m-au implorat să mai rămân să ne jucăm sau să fac cumva să rămân peste noapte pentru că au multe să mă întrebe. Am reușit să plec doar promițând că la sfârșitul tuturor restricțiilor vom petrece o zi întreaga împreună. Și îmi voi ține promisiunea!



---

Acest articol este parte a demersului MedLife – Alături de voi. Susținut de medici și specialiști, demersul este menit să informeze corect și să ofere suport medical și emoțional celor care au nevoie.

Împreună facem ca adaptarea la aceste noi condiții să fie mai ușoară. Să scăpăm de incertitudini, să fim responsabili și rezilienți în fața provocării cu care ne confruntăm. Învățăm să fim uniți, prezenți unii pentru ceilalți, să ne protejăm pe noi, dar și pe cei care au cea mai mare nevoie. Pentru că în noi stă puterea de a schimba traiectoria acestei perioade și pentru că fiecare dintre noi poate face diferența. Dacă crezi că acest articol poate să fie și altora de ajutor, te rugăm să îl dai mai departe.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7752 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Cu sau fără teste trebuie să te protejezi. (Vineri, 29 mai 2020, 12:54)

    asavreau [utilizator]

    Spitalul întotdeauna este un loc periculos,cu viruși și bacterii.Nu poți ști dacă un pacient este sau nu contagios.Și înainte de pandemia COVID 19 erau numeroase sesizări că în spitale nu se respectă regulile sanitare,că intri cu o boală și ieși cu nouă,dar sa rămas la nivel de discuții.Poate acum se va face medicină în spitalele din România.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by